Titlul XII Exercitarea profesiei de medic. Organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România · Capitolul I Exercitarea profesiei de medic · Secțiunea 1 Dispoziții generale

Art. 383 Legea 95/2006

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății · Drept Medical

În vigoare din 02.09.2016Formă consolidată la 08.08.2026 3 versiuni

(1) Medicii care întrunesc una dintre condițiile prevăzute la art. 376 și sunt membri ai Colegiului Medicilor din România exercită profesia de medic, în regim salarial și/sau independent.

(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), medicii cetățeni ai unui stat terț prevăzuți la art. 376 alin. (1) lit. g), membri ai Colegiului Medicilor din România, pot exercita profesia în primii 2 ani numai în regim salarial în unitățile sanitare prevăzute la art. 387^5 alin. (1).

(2) Pentru accesul la una dintre activitățile de medic sau exercițiul acesteia, medicii cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state, sunt exceptați, în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii medicale pe teritoriul României, de la obligativitatea înscrierii în CMR.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 383 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 02.09.2016 – prezentmodificat prin OUG 45/2016

    (1) Medicii care îndeplinesc condiția de cetățenie prevăzutăîntrunesc una dintre condițiile prevăzute la art. 376 și sunt membri ai CMR Colegiului Medicilor din România exercită profesia de medic, în regim salarial și/sau independent.

    (1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), medicii cetățeni ai unui stat terț prevăzuți la art. 376 alin. (1) lit. g), membri ai Colegiului Medicilor din România, pot exercita profesia în primii 2 ani numai în regim salarial în unitățile sanitare prevăzute la art. 387^5 alin. (1).

    (2) Pentru accesul la una dintre activitățile de medic sau exercițiul acesteia, medicii cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state, sunt exceptați, în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii medicale pe teritoriul României, de la obligativitatea înscrierii în CMR.

  2. 28.08.2015 – 02.09.2016republicare

    (1) Exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu:

    a) calitatea de angajat sau colaborator al unităților de producție ori de distribuție de produse farmaceutice sau materiale sanitare;

    b) starea de sănătate fizică sau psihică necorespunzătoare pentru exercitarea profesiei medicale.Medicii care îndeplinesc condiția de cetățenie prevăzută la art. 376 și sunt membri ai CMR exercită profesia de medic, în regim salarial și/sau independent.

    (2) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exercitare a profesiei.

    (3) În termen de 10 zile de la apariția situației de incompatibilitate, medicul este obligat să anunțe colegiul al cărui membru este.

    (4) La solicitarea medicului, la sesizarea oricărei persoane, instituții sau autorități interesate, președintele colegiului din care face parte medicul poate constitui o comisie speciala, pentru fiecare caz în parte, alcătuită din 3 medici primari, pentru a confirma sau a infirma situația de incompatibilitate.Pentru accesul la una dintre activitățile de medic sau exercițiul acesteia, medicii cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state, sunt exceptați, în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii medicale pe teritoriul României, de la obligativitatea înscrierii în CMR.

  3. 14.04.2006 – 28.08.2015text inițial

    (1) Exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu:

    a) calitatea de angajat sau colaborator al unităților de producție ori de distribuție de produse farmaceutice sau materiale sanitare;

    b) starea de sănătate fizică sau psihică necorespunzătoare pentru exercitarea profesiei medicale.

    (2) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exercitare a profesiei.

    (3) În termen de 10 zile de la apariția situației de incompatibilitate, medicul este obligat să anunțe colegiul al cărui membru este.

    (4) La solicitarea medicului, la sesizarea oricărei persoane, instituții sau autorități interesate, președintele colegiului din care face parte medicul poate constitui o comisie speciala, pentru fiecare caz în parte, alcătuită din 3 medici primari, pentru a confirma sau a infirma situația de incompatibilitate.

Ai o întrebare despre art. 383 din Legea 95/2006?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit