Titlul XIII Exercitarea profesiei de medic stomatolog. Organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor Stomatologi din România · Capitolul I Exercitarea profesiei de medic stomatolog · Secțiunea 1 Dispoziții generale

Art. 483 Legea 95/2006

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății · Drept Medical

În vigoare din 24.01.2019Formă consolidată la 08.08.2026 3 versiuni

(1) La primirea ca membru în CMSR medicul stomatolog va depune următorul jurământ:

"Odată admis printre membrii profesiei de medic stomatolog:

Mă angajez solemn să îmi consacru viața în slujba umanității;

Voi păstra profesorilor mei respectul și recunoștința care le sunt datorate;

Voi exercita profesia cu conștiință și demnitate;

Sănătatea pacienților va fi pentru mine obligație sacră;

Voi păstra secretele încredințate de pacienți, chiar și după decesul acestora;

Voi menține prin toate mijloacele onoarea și nobila tradiție a profesiei de medic stomatolog;

Colegii mei vor fi frații mei;

Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea și pacient considerații de naționalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;

Voi păstra respectul deplin pentru viața umană de la începuturile sale, chiar sub amenințare, și nu voi utiliza cunoștințele mele profesionale contrar legilor umanității.

Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!"

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și:

a) medicilor stomatologi cetățeni români stabiliți în străinătate și care doresc să exercite profesia în România;

b) medicilor stomatologi cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în România și care doresc să profeseze;

c) medicilor stomatologi cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state și care solicită intrarea în profesie în România;

d) medicilor stomatologi care întrunesc condițiile prevăzute la art. 477 lit. c) și e).

(3) Medicii stomatologi prevăzuți la alin. (2) lit. b) și c) pot depune jurământul în limba română sau în una dintre limbile de circulație în UE.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 483 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 24.01.2019 – prezentformă consolidată

    (1) La primirea ca membru în CMDR medicul dentistCMSR medicul stomatolog va depune următorul jurământ:

    "Odată admis printre membrii profesiei de medic dentist:stomatolog:

    Mă angajez solemn să îmi consacru viața în slujba umanității;

    Voi păstra profesorilor mei respectul și recunoștința care le sunt datorate;

    Voi exercita profesia cu conștiință și demnitate;

    Sănătatea pacienților va fi pentru mine obligație sacră;

    Voi păstra secretele încredințate de pacienți, chiar și după decesul acestora;

    Voi menține prin toate mijloacele onoarea și nobila tradiție a profesiei de medic dentist;stomatolog;

    Colegii mei vor fi frații mei;

    Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea și pacient considerații de naționalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;

    Voi păstra respectul deplin pentru viața umană de la începuturile sale, chiar sub amenințare, și nu voi utiliza cunoștințele mele profesionale contrar legilor umanității.

    Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!"

    (2) Prevederile alin. (1) se aplică și:

    a) medicilor dentiștistomatologi cetățeni români stabiliți în străinătate și care doresc să exercite profesia în România;

    b) medicilor dentiștistomatologi cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în România și care doresc să profeseze;

    c) medicilor dentiștistomatologi cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state și care solicită intrarea în profesie în România;

    d) medicilor dentiștistomatologi care întrunesc condițiile prevăzute la art. 477 lit. c) și e).

    (3) Medicii dentiștistomatologi prevăzuți la alin. (2) lit. b) și c) pot depune jurământul în limba română sau în una dintre limbile de circulație în UE.

  2. 28.08.2015 – 24.01.2019republicare

    (1) Medicii dentiști care întrunesc condițiile prevăzute la art. 469 exercită profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greșeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.La primirea ca membru în CMDR medicul dentist va depune următorul jurământ:

    "Odată admis printre membrii profesiei de medic dentist:

    Mă angajez solemn să îmi consacru viața în slujba umanității;

    Voi păstra profesorilor mei respectul și recunoștința care le sunt datorate;

    Voi exercita profesia cu conștiință și demnitate;

    (2) În caz de prestare temporară sau ocazională de servicii medico-dentare pe teritoriul României, medicii dentiști cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state, sunt exceptați de la obligativitatea obținerii certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România. Accesul la activitățile de medic dentist pe durata prestării serviciilor se face conform prevederilor art. 492.

    (3) Certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România se acordă pe baza următoarelor acte:Sănătatea pacienților va fi pentru mine obligație sacră;

    Voi păstra secretele încredințate de pacienți, chiar și după decesul acestora;

    Voi menține prin toate mijloacele onoarea și nobila tradiție a profesiei de medic dentist;

    Colegii mei vor fi frații mei;

    Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea și pacient considerații de naționalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;

    Voi păstra respectul deplin pentru viața umană de la începuturile sale, chiar sub amenințare, și nu voi utiliza cunoștințele mele profesionale contrar legilor umanității.

    Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!"

    (2) Prevederile alin. (1) se aplică și:

    a) documentele care atestă formarea în profesie;medicilor dentiști cetățeni români stabiliți în străinătate și care doresc să exercite profesia în România;

    b) certificatul de sănătate;medicilor dentiști cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în România și care doresc să profeseze;

    c) declarația pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor medicilor dentiști cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state și care solicită intrarea în profesie în România;

    d) medicilor dentiști care întrunesc condițiile prevăzute la art. 481 și 482;477 lit. c) și e).

    d) certificatul de cazier judiciar.

    (4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă.(3) Medicii dentiști prevăzuți la alin. (2) lit. b) și c) pot depune jurământul în limba română sau în una dintre limbile de circulație în UE.

  3. 14.04.2006 – 28.08.2015text inițial

    (1) Medicii dentiști care întrunesc condițiile prevăzute la art. 469 exercită profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greșeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.

    (2) În caz de prestare temporară sau ocazională de servicii medico-dentare pe teritoriul României, medicii dentiști cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state, sunt exceptați de la obligativitatea obținerii certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România. Accesul la activitățile de medic dentist pe durata prestării serviciilor se face conform prevederilor art. 492.

    (3) Certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România se acordă pe baza următoarelor acte:

    a) documentele care atestă formarea în profesie;

    b) certificatul de sănătate;

    c) declarația pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 481 și 482;

    d) certificatul de cazier judiciar.

    (4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă.

Ai o întrebare despre art. 483 din Legea 95/2006?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit