Titlul XIV Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea și funcționarea Colegiului Farmaciștilor din România · Capitolul III Organizarea și funcționarea CFR · Secțiunea a 6-a Răspunderea disciplinară
Art. 632 Legea 95/2006
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății · Drept Medical
Decizia pronunțată de Comisia superioară de disciplină, precum și cea pronunțată de Consiliul național pot fi contestate la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui circumscripție își desfășoară activitatea farmacistul sancționat, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 632 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
28.08.2015 – prezentrepublicare
În cazul în care reprezentantul autorității de stat constată că nu sunt respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere ale Colegiului Farmaciștilor din România. În termen de 15 zile de la efectuarea demersului acestea adoptă măsurile necesare de încadrare în normele în vigoare și informează Ministerul Sănătății în acest sens.Decizia pronunțată de Comisia superioară de disciplină, precum și cea pronunțată de Consiliul național pot fi contestate la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui circumscripție își desfășoară activitatea farmacistul sancționat, în termen de 30 de zile de la comunicare.14.04.2006 – 28.08.2015text inițial
În cazul în care reprezentantul autorității de stat constată că nu sunt respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere ale Colegiului Farmaciștilor din România. În termen de 15 zile de la efectuarea demersului acestea adoptă măsurile necesare de încadrare în normele în vigoare și informează Ministerul Sănătății în acest sens.
Ai o întrebare despre art. 632 din Legea 95/2006?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit