Titlul XXI Registrul Național al Profesioniștilor din Sistemul de Sănătate
Art. 944 Legea 95/2006
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății · Drept Medical
Ministerul Sănătății, prin structura competentă din cadrul acestuia, precum și prin Institutul Național de Sănătate Publică, coordonează Registrul Național, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal, prin îndeplinirea următoarelor atribuții:
a) gestionează datele care sunt înregistrate în Registrul Național;
b) acordă, la solicitarea în scris, motivată, a unei instituții din domeniul medical, informații privind un profesionist inclus în Registrul Național;
c) pentru gestionarea eficientă a Registrului Național, încheie protocoale, după caz cu organismele profesionale;
d) pentru profesioniștii din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, Ministerul Sănătății acordă informații la solicitarea în scris, motivată, a unei autorități/instituții sau persoane autorizate, doar cu acordul scris al angajatorilor acestora.
Decizii ÎCCJ / CCR
- Conform alineatului (4) al articolului IV din ORDONANȚA nr. 18 din 30 august 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 834 din 31 august 2021, regulamentul de organizare și funcționare a Registrului Național, prevăzut la art. 944 , se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, cu consultarea prealabilă a organismelor profesionale și cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal.
Ai o întrebare despre art. 944 din Legea 95/2006?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit