Capitolul IV Organizarea și desfășurarea procedurii de atribuire · Secțiunea a 3-a Reguli de publicitate și transparență

Art. 151 Legea 98/2016

Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice · Drept Administrativ

În vigoare din 19.05.2016Formă consolidată la 17.11.2024

(1) În cadrul procedurilor de licitație restrânsă, dialog competitiv, negociere competitivă și al parteneriatului pentru inovare, autoritatea contractantă are obligația de a transmite invitația de participare la etapa a doua a procedurii tuturor candidaților selectați, simultan și în scris.

(2) Invitația de participare prevăzută la alin. (1) include o referință la adresa electronică la care documentele achiziției au fost puse la dispoziția operatorilor economici prin mijloace electronice.

(3) În cazul în care, pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 150 alin. (3) sau (5), autoritatea contractantă nu a putut asigura prin mijloace electronice accesul direct, complet, nerestricționat și gratuit la anumite documente ale achiziției, iar acestea nu au fost puse la dispoziție într-un alt mod, autoritatea contractantă atașează documentele achiziției la invitația de participare prevăzută la alin. (1).

(4) Informațiile care trebuie incluse în invitația de participare prevăzută la alin. (1) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Ai o întrebare despre art. 151 din Legea 98/2016?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit