Capitolul IV Organizarea și desfășurarea procedurii de atribuire · Secțiunea a 9-a Liste oficiale ale operatorilor economici agreați și certificarea de către organisme de drept public sau privat

Art. 201 Legea 98/2016

Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice · Drept Administrativ

În vigoare din 19.05.2016Formă consolidată la 17.11.2024

(1) Prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi se stabilesc modalități de certificare sau includere pe liste oficiale, la nivel național, a operatorilor economici care optează pentru un sistem de certificare.

(2) ANAP are obligația de a informa Comisia Europeană cu privire la coordonatele și modul de funcționare a sistemului de certificare prevăzut la alin. (1).

(3) Operatorii economici înscriși pe listele oficiale sau care dețin un certificat pot depune la autoritățile contractante, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziție publică/acord-cadru, un certificat de înregistrare eliberat de autoritatea competentă sau de organismul de certificare competent; certificatele respective indică referințele care au stat la baza înscrierii operatorilor economici pe lista oficială sau a certificării acestora, precum și clasificarea pe lista respectivă.

(4) Înscrierea operatorilor economici pe listele oficiale certificate de organismele competente sau un certificat eliberat de un organism de certificare reprezintă o prezumție relativă în ceea ce privește îndeplinirea de către operatorul economic înscris pe respectiva listă sau care deține respectivul certificat a cerințelor de calificare și selecție acoperite de lista oficială sau de acel certificat.

Ai o întrebare despre art. 201 din Legea 98/2016?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit