Capitolul I Dispoziții generale · Secțiunea a 3-a Autorități contractante
Art. 4 Legea 98/2016
Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice · Drept Administrativ
(1) Au calitatea de autoritate contractantă în sensul prezentei legi:
a) autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale, precum și structurile din componența acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite competențe în domeniul achizițiilor publice;
b) organismele de drept public;
c) asocierile formate de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b).
(2) Prin organisme de drept public în sensul alin. (1) lit. b) se înțelege orice entități, altele decât cele prevăzute la alin. (1) lit. a) care, indiferent de forma de constituire sau organizare, îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:
a) sunt înființate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial;
b) au personalitate juridică;
c) sunt finanțate, în majoritate, de către entități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau de către alte organisme de drept public ori se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ori controlul unei entități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau ale unui alt organism de drept public ori mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație/organului de conducere sau de supraveghere sunt numiți de către o entitate dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) ori de către un alt organism de drept public.
(3) Se consideră că nevoile de interes general, prevăzute la alin. (2) lit. a), au caracter industrial sau comercial, dacă entitatea înființată, în condițiile legii, de către o autoritate contractantă îndeplinește în mod cumulativ următoarele condiții:
a) funcționează în condiții normale de piață;
b) urmărește obținerea unui profit;
c) suportă pierderile care rezultă din exercitarea activității sale.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 4 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
22.12.2017 – prezentmodificat prin OUG 107/2017
(1) Au calitatea de autoritate contractantă în sensul prezentei legi:
a) autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale, precum și structurile din componența acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite competențe în domeniul achizițiilor publice;
b) organismele de drept public;
c) asocierile
care cuprind cel puțin o autoritate contractantăformate de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b).(2) Prin organisme de drept public în sensul alin. (1) lit. b) se înțelege orice entități, altele decât cele prevăzute la alin. (1) lit. a) care, indiferent de forma de constituire sau organizare, îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:
a) sunt înființate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial;
b) au personalitate juridică;
c) sunt finanțate, în majoritate, de către entități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau de către alte organisme de drept public ori se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ori controlul unei entități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau ale unui alt organism de drept public ori mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație/organului de conducere sau de supraveghere sunt numiți de către o entitate dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) ori de către un alt organism de drept public.
(3) Se consideră că nevoile de interes general, prevăzute la alin. (2) lit. a), au caracter industrial sau comercial, dacă entitatea înființată, în condițiile legii, de către o autoritate contractantă îndeplinește în mod cumulativ următoarele condiții:
a) funcționează în condiții normale de piață;
b) urmărește obținerea unui profit;
c) suportă pierderile care rezultă din exercitarea activității sale.
19.05.2016 – 22.12.2017text inițial
(1) Au calitatea de autoritate contractantă în sensul prezentei legi:
a) autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale, precum și structurile din componența acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite competențe în domeniul achizițiilor publice;
b) organismele de drept public;
c) asocierile care cuprind cel puțin o autoritate contractantă dintre cele prevăzute la lit. a) sau b).
(2) Prin organisme de drept public în sensul alin. (1) lit. b) se înțelege orice entități, altele decât cele prevăzute la alin. (1) lit. a) care, indiferent de forma de constituire sau organizare, îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:
a) sunt înființate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial;
b) au personalitate juridică;
c) sunt finanțate, în majoritate, de către entități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau de către alte organisme de drept public ori se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ori controlul unei entități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau ale unui alt organism de drept public ori mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație/organului de conducere sau de supraveghere sunt numiți de către o entitate dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) ori de către un alt organism de drept public.
Ai o întrebare despre art. 4 din Legea 98/2016?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit