Capitolul V Organizarea și desfășurarea procedurii de atribuire · Secțiunea a 13-a Informarea candidaților/ofertanților

Art. 229 Legea 99/2016

Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale · Drept Administrativ

În vigoare din 19.05.2016Formă consolidată la 17.11.2024

(1) Entitățile contractante care instituie și utilizează un sistem de calificare informează solicitanții, în termen de 6 luni, despre decizia lor privind calificarea.

(2) În cazul în care luarea deciziei durează mai mult de 4 luni de la depunerea cererii, entitatea contractantă informează solicitantul, în termen de două luni de la depunerea cererii, despre motivele care justifică o prelungire a termenului și despre data la care cererea urmează a fi acceptată sau respinsă.

(3) Solicitanții a căror calificare este respinsă sunt informați cu privire la decizia de respingere și la motivele deciziei respective, cât mai curând posibil și nu mai târziu de 15 zile de la data deciziei de respingere. Motivele au la bază criteriile de calificare prevăzute la art. 176 alin. (1).

(4) Entitățile contractante care instituie și utilizează un sistem de calificare pot pune capăt calificării unui operator economic numai pe motive bazate pe criteriile de calificare prevăzute la art. 176 alin. (1).

(5) Orice intenție de a pune capăt unei calificări se comunică anticipat, în scris, operatorului economic, cu cel puțin 15 zile înainte de data la care urmează să înceteze calificarea, împreună cu motivul/motivele care justifică acțiunea propusă.

Ai o întrebare despre art. 229 din Legea 99/2016?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit