Capitolul II Exceptări · Secțiunea 1 Exceptări aplicabile tuturor entităților contractante și excluderi specifice

Art. 35 Legea 99/2016

Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale · Drept Administrativ

În vigoare din 19.05.2016Formă consolidată la 17.11.2024

(1) Prezenta lege nu este aplicabilă:

a) contractelor pe care entitățile contractante le atribuie pentru desfășurarea altor activități decât pentru desfășurarea activităților lor relevante;

b) contractelor sectoriale care sunt atribuite cu scopul de a se achiziționa produse, servicii sau lucrări destinate efectuării unor activități relevante într-un stat terț Uniunii Europene, în condițiile în care în efectuarea respectivelor activități nu intervine utilizarea fizică a unei rețele sau a unui areal geografic din Uniunea Europeană.

(2) Prezenta lege nu este aplicabilă nici concursurilor de soluții organizate în scopurile prevăzute la alin. (1).

(3) Entitățile contractante au obligația de a informa ANAP cu privire la categoriile de activități pe care le consideră excluse în temeiul alin. (1).

(4) ANAP are obligația de a comunica la solicitarea Comisiei Europene informațiile primite potrivit alin. (3).

Ai o întrebare despre art. 35 din Legea 99/2016?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit