Capitolul I Dispoziții generale · Secțiunea a 4-a Activități relevante
Art. 5 Legea 99/2016
Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale · Drept Administrativ
(1) Sunt considerate activități relevante în domeniul gazelor și energiei termice:
a) punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuției de gaze sau energie termică;
b) livrarea, în regim reglementat, a gazelor sau energiei termice prin rețele de natura celor prevăzute la lit. a).
(2) Livrarea gazelor sau energiei termice prin rețele destinate furnizării de servicii publice de către o entitate contractantă, alta decât o autoritate contractantă, nu se consideră a fi o activitate relevantă în sensul alin. (1), dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile următoare:
a) producerea de gaze sau de energie termică de către entitatea contractantă respectivă este consecința inevitabilă a desfășurării unei alte activități decât cele considerate de prezenta lege ca fiind relevante;
b) livrarea gazelor și energiei termice prin rețele publice este destinată doar exploatării economice a unei astfel de producții și reprezintă maximum 20% din cifra de afaceri a entității contractante, ținând cont de media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 5 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
22.12.2017 – prezentmodificat prin OUG 107/2017
(1) Sunt considerate activități relevante în domeniul gazelor și energiei termice:
a) punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuției de gaze sau energie termică;
b) livrarea, în regim reglementat, a gazelor sau energiei termice prin rețele de natura celor prevăzute la lit. a).
(2) Livrarea gazelor sau energiei termice prin rețele
fixedestinate furnizării de servicii publice de către o entitate contractantă, alta decât oentitateautoritate contractantă, nu se consideră a fi o activitate relevantă în sensul alin. (1), dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile următoare:a) producerea de gaze sau de energie termică de către entitatea contractantă respectivă este consecința inevitabilă a desfășurării unei alte activități decât cele considerate de prezenta lege ca fiind relevante;
b) livrarea gazelor și energiei termice prin rețele publice este destinată doar exploatării economice a unei astfel de producții și reprezintă maximum 20% din cifra de afaceri a entității contractante, ținând cont de media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs.
19.05.2016 – 22.12.2017text inițial
(1) Sunt considerate activități relevante în domeniul gazelor și energiei termice:
a) punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuției de gaze sau energie termică;
b) livrarea, în regim reglementat, a gazelor sau energiei termice prin rețele de natura celor prevăzute la lit. a).
(2) Livrarea gazelor sau energiei termice prin rețele fixe destinate furnizării de servicii publice de către o entitate contractantă, alta decât o entitate contractantă, nu se consideră a fi o activitate relevantă în sensul alin. (1), dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile următoare:
a) producerea de gaze sau de energie termică de către entitatea contractantă respectivă este consecința inevitabilă a desfășurării unei alte activități decât cele considerate de prezenta lege ca fiind relevante;
b) livrarea gazelor și energiei termice prin rețele publice este destinată doar exploatării economice a unei astfel de producții și reprezintă maximum 20% din cifra de afaceri a entității contractante, ținând cont de media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs.
Ai o întrebare despre art. 5 din Legea 99/2016?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit