Capitolul III Reguli generale de participare și desfășurare a procedurilor de atribuire · Secțiunea 1 Operatori economici
Art. 67 Legea 99/2016
Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale · Drept Administrativ
(1) Entitatea contractantă nu are dreptul de a impune operatorilor economici care participă în comun la procedura de atribuire să adopte sau să constituie o anumită formă juridică pentru depunerea unei oferte sau a unei solicitări de participare.
(2) Entitatea contractantă are dreptul de a solicita operatorilor economici participanți în comun la procedura de atribuire, odată ce le-a fost atribuit contractul, să adopte sau să constituie o anumită formă juridică, cu condiția ca acest lucru să fi fost prevăzut în invitația la procedura concurențială de ofertare sau documentația de atribuire și în măsura în care o astfel de modificare este necesară pentru executarea în mod corespunzător a contractului de achiziție sectorial.
(3) Entitatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentația de atribuire, atunci când este necesar și justificat din motive obiective, modul în care operatorii economici urmează să îndeplinească cerințele referitoare la capacitatea economică și financiară și capacitatea tehnică și profesională, în cazul participării în comun la procedura de atribuire, cu respectarea principiului proporționalității.
(4) Entitatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentația de atribuire anumite condiții specifice privind executarea contractului sectorial sau a acordului-cadru, în cazul în care operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, diferite de cele aplicabile ofertanților individuali, justificate de motive obiective și cu respectarea principiului proporționalității.
(5) Prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi se stabilesc prevederi sau cerințe standard în legătură cu modalitățile de îndeplinire de către operatori economici care participă în comun la procedura de atribuire a cerințelor referitoare la capacitatea economică și financiară și capacitatea tehnică și profesională.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 67 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
22.12.2017 – prezentmodificat prin OUG 107/2017
(1) Entitatea contractantă nu are dreptul de a impune operatorilor economici care participă în comun la procedura de atribuire să adopte sau să constituie o anumită formă juridică pentru depunerea unei oferte sau a unei solicitări de participare.
(2) Entitatea contractantă are dreptul de a solicita operatorilor economici participanți în comun la procedura de
atribuire a căror ofertă a fost desemnată câștigătoareatribuire, odată ce le-a fost atribuit contractul, să adopte sau să constituie o anumită formă juridică, cu condiția ca acest lucru să fi fost prevăzut înanunțul de participare șiinvitația la procedura concurențială de ofertare sau documentația de atribuire și în măsura în care o astfel de modificare este necesară pentru executarea în mod corespunzător a contractului de achiziție sectorial.(3) Entitatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentația de atribuire, atunci când este necesar și justificat din motive obiective, modul în care operatorii economici urmează să îndeplinească cerințele referitoare la capacitatea economică și financiară și capacitatea tehnică și profesională, în cazul participării în comun la procedura de atribuire, cu respectarea principiului proporționalității.
(4) Entitatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentația de atribuire anumite condiții specifice privind executarea contractului sectorial sau a acordului-cadru, în cazul în care operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, diferite de cele aplicabile ofertanților individuali, justificate de motive obiective și cu respectarea principiului proporționalității.
(5) Prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi se stabilesc prevederi sau cerințe standard în legătură cu modalitățile de îndeplinire de către operatori economici care participă în comun la procedura de atribuire a cerințelor referitoare la capacitatea economică și financiară și capacitatea tehnică și profesională.
19.05.2016 – 22.12.2017text inițial
(1) Entitatea contractantă nu are dreptul de a impune operatorilor economici care participă în comun la procedura de atribuire să adopte sau să constituie o anumită formă juridică pentru depunerea unei oferte sau a unei solicitări de participare.
(2) Entitatea contractantă are dreptul de a solicita operatorilor economici participanți în comun la procedura de atribuire a căror ofertă a fost desemnată câștigătoare să adopte sau să constituie o anumită formă juridică, cu condiția ca acest lucru să fi fost prevăzut în anunțul de participare și documentația de atribuire și în măsura în care o astfel de modificare este necesară pentru executarea în mod corespunzător a contractului sectorial.
(3) Entitatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentația de atribuire, atunci când este necesar și justificat din motive obiective, modul în care operatorii economici urmează să îndeplinească cerințele referitoare la capacitatea economică și financiară și capacitatea tehnică și profesională, în cazul participării în comun la procedura de atribuire, cu respectarea principiului proporționalității.
(4) Entitatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentația de atribuire anumite condiții specifice privind executarea contractului sectorial sau a acordului-cadru, în cazul în care operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, diferite de cele aplicabile ofertanților individuali, justificate de motive obiective și cu respectarea principiului proporționalității.
(5) Prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi se stabilesc prevederi sau cerințe standard în legătură cu modalitățile de îndeplinire de către operatori economici care participă în comun la procedura de atribuire a cerințelor referitoare la capacitatea economică și financiară și capacitatea tehnică și profesională.
Ai o întrebare despre art. 67 din Legea 99/2016?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit