Titlul II Impozitul pe profit · Capitolul III^1 Norme împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne

Pct. 40^1 (Titlul II) Codului fiscal

Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal (HG 1/2016) · Fiscal & Contabil

În vigoare din 25.05.2018Formă consolidată la 31.03.2026

(1) În aplicarea prevederilor art. 40^1 pct. 1 din Codul fiscal, pierderile generate de diferențele de curs valutar la împrumuturi și instrumente legate de obținerea de finanțare se determină ca diferență între cheltuielile din diferențe de curs valutar/cheltuielile financiare în cazul celor cu decontare în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora, și veniturile din diferențe de curs valutar/veniturile financiare aferente.

(2) În aplicarea prevederilor art. 40^2 alin. (4) din Codul fiscal, în cazul contribuabililor care calculează, declară și plătesc impozitul pe profit trimestrial, cursul de schimb utilizat pentru determinarea plafonului deductibil reprezentând echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro se actualizează în funcție de cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a fiecărui trimestru și pentru ultima zi a anului fiscal.

(3) În cazul contribuabililor care intră sub incidența art. 16 alin. (5), (5^1), (5^2) și (6) din Codul fiscal, pentru determinarea rezultatului fiscal al anului fiscal care cuprinde atât perioade din anul 2017, cât și din anul 2018, se au în vedere următoarele:

a) pentru determinarea nivelului deductibil al cheltuielilor cu dobânzile și a pierderii nete din diferențe de curs valutar, înregistrate până la data de 31 decembrie 2017, inclusiv, se aplică prevederile art. 27 din Codul fiscal, în vigoare până la data de 31 decembrie 2017, inclusiv; în acest scop se iau în considerare veniturile, cheltuielile, precum și alte elemente necesare pentru determinarea gradului de îndatorare aferente perioadei cuprinse între începutul anului fiscal respectiv și 31 decembrie 2017;

b) pentru determinarea nivelului deductibil al dobânzii și a altor costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic, în conformitate cu prevederile art. 40^2 din Codul fiscal, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018, se iau în considerare veniturile, cheltuielile, precum și alte elemente aferente perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2018 și sfârșitul anului fiscal respectiv.

(4) În aplicarea prevederilor art. 40^2 alin. (8) din Codul fiscal, excepția de la art. 7 pct. 44 și 45 din Codul fiscal se aplică pentru activele produse și/sau achiziționate după data de 1 ianuarie 2018.

(5) Exemplu privind aplicarea art. 40^2 din Codul fiscal:

Societățile A și B sunt asociate în sensul că societatea A deține direct 50% din capitalul societății B. Societatea A acordă un împrumut societății B, în sumă de 500.000.000 lei, pentru finanțarea activității acesteia. Societatea B calculează, declară și plătește impozitul pe profit trimestrial. Cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a anului fiscal este 4,6 lei/euro.

Societatea B prezintă următoarea situație, la sfârșitul anului fiscal:

|

-lei-

|

Veniturile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care: |

= |

200.000.000

|

- venituri din dobânzi |

|

150.000

|

Cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care: |

= |

180.000.000

|

- cheltuieli cu dobânzile |

|

25.000.000

|

Veniturile neimpozabile |

= |

200.000

|

Cheltuiala cu impozitul pe profit |

= |

3.200.000

|

Cost excedentar al îndatorării (25.000.000 – 150.000) |

= |

24.850.000

|

Amortizare fiscală |

= |

300.000

Pentru determinarea nivelului deductibil al cheltuielilor cu dobânzile la societatea B se parcurg următoarele etape:

a) Potrivit art. 40^1 pct. 2 din Codul fiscal, costurile excedentare ale îndatorării reprezintă suma cu care costurile îndatorării unui contribuabil depășesc veniturile din dobânzi și alte venituri echivalente dobânzilor din punct de vedere economic pe care le primește contribuabilul.

Astfel, în cazul prezentat, costul excedentar al îndatorării este:

25.000.000 – 150.000 = 24.850.000 lei

b) Potrivit art. 40^2, alin. (1) din Codul fiscal, costurile excedentare ale îndatorării, care depășesc plafonul deductibil reprezentând echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, sunt deduse limitat în perioada fiscală în care sunt suportate, până la nivelul a 10% din baza de calcul stabilită conform algoritmului prevăzut la art. 40^2 alin. (2) din Codul fiscal.

Astfel, costul excedentar al îndatorării în sumă de 24.850.000 lei este deductibil până la plafonul reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, respectiv până la suma de 920.000 lei utilizând cursul de schimb de 4,6 lei/euro.

Prin urmare:

– suma de 920.000 lei este deductibilă integral și

– partea din costul excedentar al îndatorării de 24.850.000 lei, ce depășește plafonul de 920.000 lei, respectiv suma de 23.930.000 lei, este dedusă limitat până la nivelul a 10% din baza de calcul, stabilită potrivit legii.

Potrivit art. 40^2 alin. (2) din Codul fiscal baza de calcul este:

Baza de calcul = Venituri – Cheltuieli – Venituri neimpozabile + Cheltuielile cu impozitul pe profit + Costurile excedentare ale îndatorării + Amortizare fiscală

Baza de calcul = 200.000.000 - 180.000.000 – 200.000 + 3.200.000 + 24.850.000 + 300.000 = 48.150.000 lei

Se determină nivelul de deducere al costului excedentar în funcție de baza de calcul, astfel:

48.150.000 x 10% = 4.815.000 lei

Întrucât partea din costul excedentar al îndatorării rămasă după scăderea plafonului deductibil în sumă de 23.930.000 lei este peste limita de 4.815.000 lei, în perioada de calcul, costul excedentar al îndatorării deductibil este 4.815.000 lei.

Diferența dintre 23.930.000 lei și 4.815.000 lei, respectiv suma de 19.115.000 lei, se reportează pentru perioada următoare, fiind dedusă prin aplicarea aceleiași reguli de calcul.

Ai o întrebare despre pct. 40^1 (titlul ii) din Codului fiscal?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit