Titlul IX Impozite și taxe locale · Capitolul II Impozitul pe clădiri și taxa pe clădiri · Secțiunea a 5-a Calculul impozitului pe clădirile cu destinație mixtă
Pct. 45 (Titlul IX) Codului fiscal
Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal (HG 1/2016) · Fiscal & Contabil
Delimitarea suprafețelor pentru stabilirea impozitului, în funcție de destinația rezidențială sau nerezidențială, rezultă din documentul anexat la declarația depusă de contribuabil la organul fiscal local competent, care poate fi, după caz:
a) contractul de închiriere, în care se precizează suprafața transmisă pentru desfășurarea activității economice;
b) contractul de comodat încheiat conform art. 2.146-2.157 din Codul civil, în care se precizează suprafața în care se precizează suprafața transmisă pentru desfășurarea activității economice;
c) autorizația de construire și/sau de desființare, după caz, privind schimbarea de destinație a clădirii, în condițiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) documentația cadastrală;
e) orice documente doveditoare, altele decât cele prevăzute la lit. a)-d);
f) declarația pe propria răspundere a proprietarului clădirii înregistrată la organul fiscal, în cazul în care nu există alte documente doveditoare.
Ai o întrebare despre pct. 45 (titlul ix) din Codului fiscal?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit