Capitolul V Controlul și evaluarea activității de medicină legală

Art. 28 OG 1/2000

Ordonanța nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală · Drept Medical

În vigoare din 10.11.2005Formă consolidată la 01.02.2014 4 versiuni

(1) Comisiile mixte verifică dacă lucrările medico-legale au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale.

(2) Verificările comisiilor mixte se finalizează printr-un raport scris.

(3) În cazul în care, în urma verificărilor efectuate, comisiile mixte apreciază că au fost încălcate unele dispoziții legale, acestea sesizează, după caz, organele judiciare sau structurile competente ale Colegiului Medicilor din România.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 28 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 10.11.2005 – prezentrepublicare

    (1) Lista cuprinzand expertii din randul cărora părțile interesate pot solicita, cu plata, medici legisti sau specialisti care să asiste expertii oficiali desemnați, potrivit legii, pentru anumite activități medico-legale este întocmită pe niveluri de competența, la propunerea Consiliului superior de medicina legala, și aprobata prin ordin al ministrului sănătății.

    (2) Plata expertilor aleși de părți se face sub forma de onorariu, care se achită direct acestora de către părțile interesate, pe baza documentelor justificative.Comisiile mixte verifică dacă lucrările medico-legale au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale.

    (2) Verificările comisiilor mixte se finalizează printr-un raport scris.

    (3) În cazul în care, în urma verificărilor efectuate, comisiile mixte apreciază că au fost încălcate unele dispoziții legale, acestea sesizează, după caz, organele judiciare sau structurile competente ale Colegiului Medicilor din România.

  2. 07.07.2004 – 10.11.2005modificat prin Legea 271/2004

    (1) Listele cuprinzând experții din rândulLista cuprinzand expertii din randul cărora părțile interesate pot solicita cu platasolicita, cu plata, medici legisti sau specialiștispecialisti care să asiste experțiiexpertii oficiali desemnați, potrivit legii, pentru anumite activități medico-legale sunt întocmite de Ministerul Sănătății și de Ministerul Justiției, cu avizuleste întocmită pe niveluri de competența, la propunerea Consiliului superior de medicina legală.legala, și aprobata prin ordin al ministrului sănătății.

    (2) Plata experțilorexpertilor aleși de părți se face sub forma de onorariu, care se achită direct acestora de către părțile interesate, pe baza documentelor justificative.

  3. 13.10.2003 – 07.07.2004modificat prin Legea 459/2001

    (1) Institutele de medicina legală, cu avizul Consiliului superior de medicina legală, întocmesc liste cuprinzând experți pe niveluri de competența,Listele cuprinzând experții din rândul cărora părțile interesate pot solicita, cu plata,solicita cu plata medici legisti sau alți specialiști care să asiste experții oficiali desemnați, potrivit legii, pentru anumite activități medico-legale.medico-legale sunt întocmite de Ministerul Sănătății și de Ministerul Justiției, cu avizul Consiliului superior de medicina legală.

    (2) Plata experților aleși de părți se face sub forma de onorariu, care se achită direct acestora de către părțile interesate, pe baza documentelor justificative.

  4. 20.01.2000 – 13.10.2003text inițial

    (1) Institutele de medicina legală, cu avizul Consiliului superior de medicina legală, întocmesc liste cuprinzând experți pe niveluri de competența, din rândul cărora părțile interesate pot solicita, cu plata, medici legisti sau alți specialiști care să asiste experții oficiali desemnați, potrivit legii, pentru anumite activități medico-legale.

    (2) Plata experților aleși de părți se face sub forma de onorariu, care se achită direct acestora de către părțile interesate, pe baza documentelor justificative.

Ai o întrebare despre art. 28 din OG 1/2000?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit