Capitolul II Schimbarea numelui pe cale administrativă

Art. 14 OG 41/2003

Ordonanța nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice · Dreptul Familiei

În vigoare din 30.01.2003Formă consolidată la 02.07.2009

(1) Dispoziția prin care s-a admis schimbarea numelui se trimite, în copie, serviciului public la care a fost înregistrată cererea. Serviciul public va incunostinta de îndată solicitantul, iar după depunerea de către acesta a dovezii de plată a taxei extrajudiciare de timbru prevăzute de lege, îi va elibera o copie de pe dispoziția de admitere a schimbării numelui. Dacă în termen de 90 de zile de la data luării la cunoștința cel în cauza nu a depus dovada de plată a taxei extrajudiciare de timbru, serviciul public va restitui organului emitent copia de pe dispoziția de admitere a schimbării numelui.

(2) Este scutită de plată taxei extrajudiciare de timbru cererea prin care se solicita schimbarea numelui pentru motivele prevăzute la art. 10 alin. (2). Scutirea de plată taxei extrajudiciare de timbru se menționează în dispoziția de schimbare a numelui.

Ai o întrebare despre art. 14 din OG 41/2003?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit