Capitolul 4 Bilanțul și contul de profit și pierdere · Secțiunea 4.13 Capitaluri proprii
Pct. 4.13.2 Ordin nr. 1.802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementări… — Prime legate de capital
Ordin nr. 1.802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate · Fiscal & Contabil
417. - (1) Primele legate de capital cuprind primele de emisiune, fuziune, aport și de conversie.
(2) Conturile corespunzătoare primelor legate de capital pot avea numai sold creditor.
(3) Prima de emisiune se determină ca diferență între prețul de emisiune de noi acțiuni sau părți sociale și valoarea nominală a acestora.
(4) Prima de fuziune se determină ca diferență între valoarea aportului rezultat din fuziune și valoarea cu care a crescut capitalul social al societății absorbante.
(5) Prima de aport se calculează ca diferență între valoarea bunurilor aportate și valoarea nominală a capitalului social cu care au fost remunerate aceste aporturi.
(6) Prima de conversie a obligațiunilor în acțiuni se calculează ca diferență între valoarea nominală a obligațiunilor corespunzătoare împrumuturilor obligatare și valoarea acțiunilor emise potrivit prevederilor contractuale, atunci când valoarea obligațiunilor depășește valoarea acțiunilor corespunzătoare.
417^1. - Entitățile care participă la operațiuni de reorganizare, potrivit legii, și decid să păstreze rezervele constituite pentru scopuri fiscale, pot repune rezervele respective pe seama primelor de capital (articol contabil 1042 «Prime de fuziune/divizare» = 1068 «Alte rezerve»), în limita primelor aferente operațiunilor respective.
Ai o întrebare despre pct. 4.13.2 din Ordin nr. 1.802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementări…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit