Capitolul 4 Bilanțul și contul de profit și pierdere · Secțiunea 4.17 Dispoziții speciale cu privire la contul de profit și pierdere
Pct. 4.17.1^1 Ordin nr. 1.802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementări… — Cesionare prin contract de licență a proprietății intelectuale
Ordin nr. 1.802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate · Fiscal & Contabil
448^1.
O licență stabilește drepturile unui client în ceea ce privește proprietatea intelectuală a unei entități. Licențele de proprietate intelectuală pot include, dar nu se limitează la, oricare dintre următoarele:
a) programe informatice și tehnologie;
b) filme, muzică și alte forme de media și divertisment;
c) francize; și
d) patente, mărci comerciale și drepturi de autor.
448^2. - Pe lângă obligația de a acorda unui client o licență sau licențe, o entitate se poate angaja, de asemenea, să transfere clientului alte bunuri sau servicii. La fel ca în cazul altor tipuri de contracte, atunci când un contract cu un client include o obligație de a acorda o licență sau licențe, pe lângă alte bunuri sau servicii contractate, o entitate trebuie să identifice fiecare dintre obligațiile asumate prin contract.
448^3.
(1) Dacă o obligație de a acorda o licență nu este distinctă de alte bunuri sau servicii contractate, o entitate contabilizează acordarea licenței și celelalte bunuri sau servicii împreună, ca pe o singură operațiune. Exemplele de licențe care nu sunt distincte de alte bunuri sau servicii contractate includ următoarele:
a) o licență care constituie o componentă a unui bun corporal și care este esențială pentru funcționalitatea bunului; și
b) o licență de care clientul poate beneficia doar utilizând-o împreună cu un serviciu conex (cum ar fi un serviciu online oferit de entitate care îi permite clientului, prin acordarea licenței, să acceseze conținutul).
(2) Dacă o licență nu este distinctă, o entitate trebuie să determine dacă obligația de executare, care include licența, este o obligație de executare care este îndeplinită la un moment dat sau în timp.
448^4.
Dacă obligația de a acorda licența este distinctă de celelalte bunuri sau servicii contractate și, prin urmare, obligația de a acorda licența este o obligație de executare separată, o entitate trebuie să determine dacă licența se transferă clientului fie la un moment dat, fie în timp. Pentru a face această determinare, o entitate trebuie să analizeze dacă natura obligației sale de acordare a licenței unui client este de a-i oferi acestuia fie:
a) un drept de a accesa proprietatea sa intelectuală, așa cum aceasta există pe parcursul perioadei de licență; fie
b) un drept de a utiliza proprietatea sa intelectuală, așa cum există la un moment specific, atunci când este acordată licența.
448^5.
Prin acordarea licenței, entitatea oferă un drept de a accesa proprietatea sa intelectuală dacă sunt îndeplinite toate criteriile următoare:
a) contractul impune sau clientul se așteaptă în mod rezonabil ca entitatea să desfășoare activități care afectează semnificativ proprietatea intelectuală asupra căreia clientul are drepturi, conform prevederilor de la pct. 448^6;
b) drepturile acordate de licență expun direct clientul la orice efecte pozitive sau negative ale activităților entității, menționate la lit. a); și
c) activitățile prevăzute la lit. a) nu au ca rezultat transferul unui bun sau serviciu către client (de exemplu, activități constând în executarea diferitelor sarcini administrative pentru constituirea unui contract).
448^6.
(1) Factorii care ar putea să indice că un client se poate aștepta în mod rezonabil că o entitate va desfășura activități ce afectează semnificativ proprietatea intelectuală includ practicile obișnuite de afaceri, politicile publicate sau declarațiile specifice ale entității. Deși nu este determinantă, existența unui interes economic comun (de exemplu, o redevență pe bază de vânzări) între entitate și client în ceea ce privește proprietatea intelectuală asupra căreia clientul are drepturi poate indica, de asemenea, că acel client se poate aștepta în mod rezonabil ca entitatea să desfășoare astfel de activități.
(2) Activitățile unei entități afectează în mod semnificativ proprietatea intelectuală la care are drepturi clientul atunci când fie:
a) se așteaptă ca acele activități să modifice în mod semnificativ forma (de exemplu, designul sau conținutul) sau funcționalitatea (de exemplu, abilitatea de a îndeplini o funcție sau o sarcină) proprietății intelectuale; fie
b) capacitatea clientului de a obține beneficii din proprietatea intelectuală este, în mod substanțial, derivată din acele activități sau dependentă de acestea.
Ca urmare, dacă funcționalitatea proprietății intelectuale la care clientul are drepturi este în mare măsură de sine stătătoare, o parte importantă din beneficiul acelei proprietăți intelectuale derivă din acea funcționalitate. În consecință, capacitatea clientului de a obține beneficii din acea proprietate intelectuală nu ar fi afectată în mod semnificativ de activitățile entității, cu excepția cazului în care acele activități îi modifică în mod semnificativ forma sau funcționalitatea. Tipurile de proprietate intelectuală care au adesea în mare măsură funcționalitate de sine stătătoare includ programe informatice și conținut media complet (de exemplu, filme și înregistrări muzicale).
448^7.
(1) În cazul în care criteriile de la pct. 448^5 sunt îndeplinite, o entitate contabilizează venitul corespunzător acordării licenței, în timp, pe măsura executării de către entitate a obligației de furnizare a accesului la proprietatea sa intelectuală.
(2) În cazul în care criteriile de la pct. 448^5 nu sunt îndeplinite, entitatea oferă un drept de utilizare a proprietății sale intelectuale, așa cum acea proprietate intelectuală există în termeni de formă și funcționalitate la momentul specific în care licența îi este acordată clientului. Aceasta înseamnă că acel client poate stabili utilizarea licenței și poate obține, în esență, toate beneficiile rămase de pe urma acesteia, la momentul specific în care este transferată licența.
(3) În situația menționată la alin. (2), o entitate contabilizează obligația de a oferi un drept de utilizare a proprietății sale intelectuale ca pe o obligație de executare îndeplinită la un moment specific. În acest caz, pentru a contabiliza venitul corespunzător acordării licenței, entitatea trebuie să stabilească momentul specific în care licența îi este transferată clientului. Totuși, nu pot fi recunoscute venituri pentru o licență care oferă un drept de utilizare a proprietății intelectuale a unei entități înainte de începutul perioadei în care clientul poate utiliza licența și poate obține beneficii de pe urma acesteia. De exemplu, dacă perioada unei licențe aferente unui program informatic ar începe înainte ca o entitate să furnizeze sau să pună în alt mod la dispoziția clientului un cod care îi permite clientului să utilizeze imediat programul informatic, entitatea nu recunoaște venituri înainte de furnizarea sau punerea la dispoziție în alt mod a acelui cod.
448^8.
Atunci când determină dacă o licență oferă un drept de accesare sau un drept de utilizare a proprietății sale intelectuale, o entitate nu ia în considerare următorii factori:
a) restricțiile de timp, regiune geografică sau utilizare. Aceste restricții definesc atributele licenței acordate, mai degrabă decât să definească măsura în care entitatea își îndeplinește obligația de executare la un moment specific sau în timp;
b) garanțiile oferite de entitate care atestă că aceasta are un brevet valid pentru proprietatea intelectuală și că își va apăra acel brevet de utilizarea neautorizată. O promisiune de apărare a dreptului aferent unui brevet nu reprezintă o obligație de executare deoarece acțiunea de apărare a brevetului protejează valoarea activelor de proprietate intelectuală ale entității și îi oferă clientului asigurarea că licența transferată corespunde specificațiilor licenței prevăzute de contract. Redevențe pe bază de vânzări sau pe bază de utilizare
448^9.
O entitate recunoaște venituri pentru o redevență pe bază de vânzări sau pe bază de utilizare promisă în schimbul unei licențe de proprietate intelectuală doar atunci când sau pe măsură ce are loc ultimul dintre evenimentele de mai jos:
a) are loc vânzarea sau utilizarea ulterioară; și
b) obligația de executare căreia i-a fost alocată o parte din sau întreaga redevență pe bază de vânzări sau pe bază de utilizare a fost îndeplinită (sau parțial îndeplinită).
448^10. - Cerința pentru o redevență pe bază de vânzări sau pe bază de utilizare de la pct. 448^9 se aplică atunci când redevența se referă numai la o licență de proprietate intelectuală sau când o licență de proprietate intelectuală este elementul predominant la care se referă redevența. De exemplu, licența de proprietate intelectuală poate fi elementul predominant la care se referă redevența atunci când entitatea are o așteptare rezonabilă potrivit căreia clientul ar atribui în mod semnificativ valoare mai mare licenței decât altor bunuri sau servicii la care se referă licența.
Ai o întrebare despre pct. 4.17.1^1 din Ordin nr. 1.802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementări…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit