Capitolul IX

Art. 19 OUG 100/2005

Ordonanța de Urgență nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială · Proprietate Intelectuală

În vigoare din 14.07.2005Formă consolidată la 01.02.2014

Autoritățile prevăzute la art. 20 informează de îndată Comisia Europeană cu privire la măsurile legislative sau administrative, în scopul transpunerii directivei menționate la art. 21, precum și cu privire la orice act normativ național adoptat în domeniul acestei directive și transmit Comisiei Europene, până cel târziu la data de 29 aprilie 2009, un raport privind implementarea măsurilor de transpunere a directivei.

Ai o întrebare despre art. 19 din OUG 100/2005?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit