Titlul II Autorizarea și supravegherea instituțiilor de plată · Secțiunea 1 Cerințe minime de acces la activitate

Art. 15 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 12 octombrie 2009 privind servicii…

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 12 octombrie 2009 privind serviciile de plată · Bancar & Financiar

În vigoare din 12.10.2009Formă consolidată la 01.02.2014

(1) Banca Națională a României acordă autorizație numai dacă este încredințată că, din perspectiva necesității asigurării unui management prudent și sănătos al instituției de plată, persoanele responsabile pentru conducerea și administrarea activității de prestare de servicii de plată au o bună reputație și dispun de cunoștințe și experiență adecvate naturii, extinderii și complexității activității vizate.

(2) În scopul alin. (1), persoanele responsabile pentru conducerea și administrarea activității de prestare de servicii de plată sunt, în funcție de forma de organizare juridică și de tipul activităților desfășurate:

a) administratorii, asociații comanditați, directorii ori, după caz, membrii consiliului de supraveghere și membrii directoratului, ai instituțiilor de plată care au ca activitate principală prestarea de servicii de plată; sau

b) în cazul instituțiilor de plată care nu au ca activitate principală prestarea de servicii de plată, persoanele responsabile pentru coordonarea structurii organizatorice care asigură desfășurarea activității de prestare de servicii de plată.

(3) Fiecare dintre persoanele prevăzute la alin. (2) trebuie să fie aprobată de Banca Națională a României înainte de începerea exercitării responsabilităților.

Ai o întrebare despre art. 15 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 12 octombrie 2009 privind servicii…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit