Titlul I Obiect, domeniu de aplicare și definiții
Art. 4 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 12 octombrie 2009 privind servicii…
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 12 octombrie 2009 privind serviciile de plată · Bancar & Financiar
(1) Nu intră în domeniul de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență:
a) operațiunile de plată efectuate exclusiv în numerar direct de plătitor către beneficiarul plății, fără intervenția unui intermediar;
b) operațiunile de plată efectuate de plătitor către beneficiarul plății printr-un agent comercial împuternicit să negocieze sau să efectueze vânzări ori cumpărări de bunuri sau de servicii pe seama plătitorului sau a beneficiarului plății;
c) transportul fizic profesional de bancnote și monede, incluzând colectarea, procesarea și distribuirea acestora;
d) operațiunile de plată care constau în colectarea și predarea de numerar, fără caracter profesional, derulate în cadrul unei activități caritabile sau nonprofit;
e) serviciile prin care este furnizat numerar plătitorului de către beneficiarul plății legat de o operațiune de plată, la cererea expresă a utilizatorului serviciului de plată imediat înaintea executării unei operațiuni de plată în vederea achiziționării de bunuri sau servicii;
f) operațiunile de schimb valutar, de tip numerar contra numerar, în situația în care fondurile nu sunt păstrate într-un cont de plăți;
g) operațiunile de plată inițiate prin documente, așa cum acestea sunt prezentate la alin. (2), în baza cărora prestatorul de servicii de plată plasează fonduri la dispoziția beneficiarului plății;
h) operațiunile de plată din cadrul unui sistem de plăți sau sistem de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare efectuate între agenți de decontare, contrapărți centrale, case de compensare și/sau bănci centrale și alți participanți la sistem, pe de o parte, și prestatori de servicii de plată, pe de altă parte;
i) operațiunile de plată legate de administrarea activelor de tipul instrumentelor financiare, inclusiv distribuirea dividendelor, a veniturilor sau a altor sume similare, răscumpărarea sau vânzarea, efectuate de persoanele menționate la lit. h), de instituții de credit sau de societăți de servicii de investiții financiare, organisme de plasament colectiv, societăți de administrare a investițiilor, precum și entități de natura acestora autorizate în state membre sau în state terțe să presteze servicii de investiții financiare, în înțelesul Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, și de orice alte entități cărora le este permis să aibă în custodie instrumente financiare;
j) serviciile oferite de furnizorii de servicii de infrastructură, care asigură suportul tehnic pentru prestarea de servicii de plată, fără ca aceștia să între în vreun moment în posesia fondurilor ce urmează a fi transferate, incluzând procesarea și stocarea informațiilor, servicii de custodie și de protecție a datelor, autentificarea datelor și a entităților, furnizarea de rețele de comunicații și tehnologia informației (IT), furnizarea și întreținerea terminalelor și dispozitivelor folosite pentru serviciile de plată;
k) serviciile inițiate prin instrumente care pot fi folosite pentru a achiziționa bunuri sau servicii doar în locațiile folosite de emitent sau care, în baza unui acord comercial cu emitentul, pot fi folosite fie în cadrul unei rețele limitate de furnizori de servicii, fie pentru o gamă limitată de bunuri sau servicii;
l) operațiunile de plată executate prin intermediul oricăror dispozitive de telecomunicații, digitale, informatice, în cazul în care bunurile sau serviciile achiziționate sunt livrate și urmează să fie folosite prin intermediul dispozitivelor de telecomunicații, digitale ori informatice, cu condiția ca operatorul de servicii de telecomunicații, digitale sau informatice să nu acționeze doar ca intermediar între utilizatorul serviciilor de plată și furnizorul bunurilor și serviciilor;
m) operațiunile de plată efectuate între prestatori de servicii de plată, agenții sau sucursalele acestora în cont propriu;
n) operațiunile de plată efectuate între o societate-mamă și filialele sale sau între filialele aceleiași societăți-mamă, fără intervenția în calitate de intermediar a unui prestator de servicii de plată, altul decât o societate care aparține aceluiași grup;
o) serviciile de retragere de numerar prin intermediul unui ghișeu automat de bancă - ATM, oferite de furnizorii ce acționează în numele unuia sau al mai multor emitenți de carduri și care nu sunt parte la contractul-cadru cu clientul în baza căruia se retrag banii dintr-un cont de plăți, cu condiția ca acești furnizori să nu asigure servicii de plată dintre cele enumerate la art. 8.
(2) Documentele la care se referă alin. (1) lit. g) sunt următoarele:
a) cecuri pe suport hârtie, definite în conformitate cu Convenția de la Geneva din 19 martie 1931 de stabilire a unei legi uniforme privind cecurile;
b) cecuri pe suport hârtie similare cu cele menționate la lit. a) și reglementate de legislația statelor membre care nu au ratificat Convenția de la Geneva din 19 martie 1931 de stabilire a unei legi uniforme privind cecurile, inclusiv cecurile reglementate de Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare;
c) titluri de credit pe suport hârtie, definite în conformitate cu Convenția de la Geneva din 7 iunie 1930 care stabilește o legislație uniformă privind cambiile și biletele la ordin;
d) titluri de credit pe suport hârtie similare cu cele menționate la lit. c) și reglementate de legislația statelor membre care nu au ratificat Convenția de la Geneva din 7 iunie 1930 care stabilește o legislație uniformă privind cambiile și biletele la ordin, inclusiv cambiile și biletele la ordin reglementate de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare;
e) vouchere pe suport hârtie;
f) cecuri de călătorie pe suport hârtie;
g) mandate poștale pe suport hârtie, în conformitate cu definiția Uniunii Poștale Universale.
Ai o întrebare despre art. 4 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 12 octombrie 2009 privind servicii…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit