Capitolul II Dispoziții privind exercitarea, pe teritoriul României, a profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical de către asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui alt stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene · Secțiunea a 4-a Mecanismul de alertă

Art. 37^4 OUG 144/2008

Ordonanța de Urgență nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical · Drept Medical

În vigoare din 28.11.2015Formă consolidată la 16.08.2025

(1) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali prevăzuți la art. 37^3 alin. (2) au posibilitatea de a contesta decizia la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii, sau pot solicita rectificarea unor astfel de decizii.

(2) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali prevăzuți la art. 37^3 alin. (2) au posibilitatea de a obține despăgubiri legate de orice prejudiciu cauzat prin alerte false trimise altor state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, iar în astfel de cazuri decizia privind alerta poate conține precizarea că face obiectul unor proceduri inițiate de către profesionist.

(3) Informațiile privind alertele pot fi prelucrate în IMI atât timp cât sunt valabile. Alertele vor fi șterse în termen de 3 zile de la data adoptării deciziei de revocare sau de la expirarea interdicției sau restricției menționate la art. 37^1.

Ai o întrebare despre art. 37^4 din OUG 144/2008?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit