Capitolul III Organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România · Secțiunea a 3-a Membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România
Art. 42 OUG 144/2008
Ordonanța de Urgență nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical · Drept Medical
(1) În vederea exercitării profesiei, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali prevăzuți la art. 1, stabiliți în România, au obligația să se înscrie în Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
(2) Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, care se eliberează la înscrierea în organizația profesională.
(3) Înscrierea se face la filiala județeană în a cărei rază se află unitatea la care urmează să își desfășoare activitatea, filiala județeană în a cărei rază își au domiciliul sau reședința ori, în situații speciale, la Biroul executiv al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
(4) La înscriere, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali depun jurământul prevăzut la art. 13.
(5) Depunerea jurământului se menționează în certificatul de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
(6) Pot deveni, la cerere, membri ai Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state și care prestează temporar servicii de îngrijiri de sănătate în România, cu respectarea prevederilor alin. (3).
Ai o întrebare despre art. 42 din OUG 144/2008?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit