Capitolul I Dispoziții generale

Art. 1 OUG 158/2005

Ordonanța de Urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate · Drept Medical

În vigoare din 19.12.2017Formă consolidată la 01.07.2026 7 versiuni

(1) Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă:

A. realizează venituri din desfășurarea unei activități în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, precum și alte venituri asimilate salariilor, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

B. realizează în România veniturile prevăzute la lit. A, de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

C. beneficiază de indemnizație de șomaj, potrivit legii.

(2) Se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pe bază de contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

(3) Modelul și conținutul contractului prevăzut la alin. (2) sunt reglementate în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

(4) Contractul de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate prevăzut la alin. (2) constituie titlu de creanță și devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă, conform legii.

(5) Persoanele prevăzute la alin. (2), care au calitatea de pensionari, nu sunt asigurate conform prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția pensionarilor de invaliditate gradul III și a pensionarilor nevăzători, care desfășoară activități independente definite potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal.

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 10 din 15 martie 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 16 martie 2023 prevede: Articolul II (1) Contractele de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate încheiate cu casele de asigurări de sănătate de către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006 , cu modificările și completările ulterioare, potrivit prevederilor în vigoare la data prezentei ordonanțe de urgență, și care au venitul lunar asigurat mai mare decât venitul înscris în declarația fiscală depusă în vederea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit art. 170 alin. (1) , art. 174 alin. (6) și art. 180 alin. (2) și (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, mai mare decât valoarea a 3 salarii de bază minime brute pe țară, pentru contractele de asigurare pentru concedii și indemnizații de maternitate, se modifică prin acte adiționale până la data de 1 a lunii următoare celei în care se împlinesc 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificările înscrise în actele adiționale se realizează în termenul prevăzut la alin. (1) , la notificarea caselor de asigurări de sănătate, sub sancțiunea încetării contractelor de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate încheiate cu acestea. (3) Venitul lunar înscris în contractele prevăzute la alin. (1) , precum și contribuția lunară calculată și achitată asupra acestui venit, pentru perioada de până la termenul prevăzut la alin. (1) , nu se modifică. Drepturile reprezentând indemnizații de asigurări sociale de sănătate aferente certificatelor de concediu medical eliberate până la termenul prevăzut la alin. (1) se acordă până la încetarea situației care a determinat necesitatea eliberării respectivelor certificate medicale. (4) Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006 , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum acestea au fost modificate prin prezenta ordonanță de urgență, în cazul contractelor de asigurare aflate în derulare, care se modifică potrivit alin. (1) , baza de calcul al indemnizației pentru maternitate se determină ca medie a veniturilor asigurate, înscrise în contractul de asigurare, din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare. Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 74 din 30 iunie 2021 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 645 din 30 iunie 2021 prevede: Articolul III (1) Contractele de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate încheiate cu casele de asigurări de sănătate de către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006 , cu modificările și completările ulterioare, potrivit prevederilor în vigoare la data prezentei ordonanțe de urgență, își produc efectele până la data de 31 august 2021. (2) Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006 , cu modificările și completările ulterioare, se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, pe bază de contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, în condițiile stabilite la art. I pct. 3 și 5 din prezenta ordonanță de urgență. (3) Venitul lunar înscris în contractele prevăzute la alin. (1) , contribuția lunară calculată și achitată asupra acestui venit, pentru perioada de până la 31 august 2021, nu se modifică. Drepturile reprezentând indemnizații de asigurări sociale de sănătate aferente certificatelor de concediu medical eliberate până la data de 31 august 2021 se acordă până la încetarea situației care a determinat necesitatea eliberării respectivelor certificate medicale.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 1 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 19.12.2017 – prezentmodificat prin OUG 99/2017

    (1) Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă:

    A. desfășoară activități pe bază derealizează venituri din desfășurarea unei activități în baza unui contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum și orice alte activități dependente;

    B. desfășoară activități în funcții elective sau sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelormuncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, precum și alte venituri asimilate salariilor, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

    B. realizează în România veniturile prevăzute la lit. A;

    C. beneficiază de drepturi bănești lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii.

    (2) De aceleași drepturi beneficiază și persoanele care nu se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1), dar sunt:

    a) asociați, comanditari sau acționari;A, de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

    C. beneficiază de indemnizație de șomaj, potrivit legii.

    b) abrogată;

    c) membri ai asociației familiale;

    d) autorizate să desfășoare activități independente;

    e) persoane care încheie un contract (2) Se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale pentru concedii și indemnizații pentru maternitate și concedii și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav, în condițiile în care au început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006.

    f) soția/soțul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate care, fără a fi înregistrată/înregistrat în registrul comerțului și autorizată/autorizat să funcționeze ea însăși/el însuși ca titular a/al întreprinderii individuale/persoană fizică autorizată sau fără a fi salariată/salariat, participă în mod obișnuit la activitatea întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate, îndeplinind fie aceleași sarcini, fie sarcini complementare.de sănătate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pe bază de contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

    (3) Modelul și conținutul contractului prevăzut la alin. (2) sunt reglementate în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

    (4) Contractul de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate prevăzut la alin. (2) constituie titlu de creanță și devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă, conform legii.

    (3)(5) Persoanele prevăzute la alin. (2), care au calitatea de pensionari, nu sunt asigurate conform prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția pensionarilor de invaliditate gradul III și a pensionarilor nevăzători, care se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. c) și d).desfășoară activități independente definite potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal.

  2. 04.11.2014 – 19.12.2017modificat prin OUG 68/2014

    (1) Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă:

    A. desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum și orice alte activități dependente;

    B. desfășoară activități în funcții elective sau sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. A;

    C. beneficiază de drepturi bănești lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii.

    (2) De aceleași drepturi beneficiază și persoanele care nu se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1), dar sunt:

    a) asociați, comanditari sau acționari;

    b) abrogată;

    c) membri ai asociației familiale;

    d) autorizate să desfășoare activități independente;

    e) persoane care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii și indemnizații pentru maternitate și concedii și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav, în condițiile în care au început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006.

    f) soția/soțul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate care, fără a fi înregistrată/înregistrat în registrul comerțului și autorizată/autorizat să funcționeze ea însăși/el însuși ca titular a/al întreprinderii individuale/persoană fizică autorizată sau fără a fi salariată/salariat, participă în mod obișnuit la activitatea întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate, îndeplinind fie aceleași sarcini, fie sarcini complementare.

    (3) Persoanele prevăzute la alin. (2), care au calitatea de pensionari, nu sunt asigurate conform prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția pensionarilor de invaliditate gradul III și a pensionarilor nevăzători, care se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. c) și d).

  3. 30.12.2010 – 04.11.2014modificat prin OUG 117/2010

    (1) Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă:

    A. desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu;serviciu, precum și orice alte activități dependente;

    B. desfășoară activități în funcții elective sau sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. A;

    C. beneficiază de drepturi bănești lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii.

    (2) De aceleași drepturi beneficiază și persoanele care nu se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1), dar sunt:

    a) asociați, comanditari sau acționari;

    b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management;

    c) membri ai asociației familiale;

    d) autorizate să desfășoare activități independente;

    e) persoane care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii și indemnizații pentru maternitate și concedii și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav, în condițiile în care au început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006.

    (3) Persoanele prevăzute la alin. (2), care au calitatea de pensionari, nu sunt asigurate conform prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția pensionarilor de invaliditate gradul III și a pensionarilor nevăzători, care se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. c) și d).

  4. 28.11.2006 – 30.12.2010formă consolidată

    (1) Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă:

    A. desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu;

    (1) Se asimilează stagiului de cotizare în sistemul de asigurări sociale de sănătate și perioadele în care asigurații prevăzuți la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 au realizat, până la data de 31 decembrie 2005, stagii de cotizare în sistemul public de pensii, precum și perioadele în care asigurații au beneficiat de indemnizație de risc maternal.

    (2) În situația în care la stabilirea celor 6 luni din care, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, se constituie baza de calcul a indemnizațiilor se utilizează perioade asimilate stagiului de cotizare dintre cele prevăzute la alin. (1), veniturile ce se iau în considerare sunt cele în baza cărora s-a datorat sau, după caz, s-a achitat contribuția de asigurări sociale în sistemul public de pensii, respectiv cuantumul indemnizației de risc maternal."

  5. 09.11.2006 – 28.11.2006modificat prin Legea 399/2006

    d) autorizate să desfășoare activități independente.independente;

  6. 23.01.2006 – 09.11.2006formă consolidată

    d) autorizate să desfășoare activități independente.

  7. 17.11.2005 – 23.01.2006text inițial

Ai o întrebare despre art. 1 din OUG 158/2005?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit