Capitolul VIII
Art. 47 OUG 158/2005
Ordonanța de Urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate · Drept Medical
(1) Constituie contravenții faptele săvârșite prin încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (4).
(2) Constituie contravenții faptele săvârșite prin încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 36 alin. (3), refuzul nejustificat de plată a indemnizațiilor și/sau calculul și plata eronată a indemnizațiilor, precum și încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 36^1 lit. b).
(3) Constituie contravenție eliberarea certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori, cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare.
(4) Constituie contravenție desfășurarea de către persoanele asigurate care se află în două sau mai multe situații prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A și B de activități în baza cărora se obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, astfel cum acestea sunt prevăzute în Codul fiscal, în perioada în care beneficiază de concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.
(5) Constituie contravenție nerespectarea de către medicii curanți a obligației prevăzute la art. 14^1 alin. (1).
Decizii ÎCCJ / CCR
- Potrivit articolului VI din ORDONANȚA nr. 21 din 31 ianuarie 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 87 din 31 ianuarie 2023, dispozițiile art. 33 și ale art. 47 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006 , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum acestea au fost modificate prin prezenta ordonanță, intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 47 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
03.02.2023 – prezentmodificat prin OG 21/2023
(1) Constituie contravenții faptele săvârșite prin încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (4).
(2) Constituie contravenții faptele săvârșite prin încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 36 alin. (3), refuzul nejustificat de plată a indemnizațiilor și/sau calculul și plata eronată a indemnizațiilor, precum și încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 36^1 lit. b).
(3) Constituie contravenție eliberarea certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori, cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare.
(4) Constituie contravenție desfășurarea
activitățiide către persoanele asigurate care se află în două sau mai multe situații prevăzute la art.33 la unul dintre angajatori în1 alin. (1) lit. A și B de activități în baza cărora se obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, astfel cum acestea sunt prevăzute în Codul fiscal, în perioada în carela celălalt/ceilalți angajator/angajatori a prezentat certificat/certificate de concediu medical.beneficiază de concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.(5) Constituie contravenție nerespectarea de către medicii curanți a obligației prevăzute la art. 14^1 alin. (1).
01.08.2021 – 03.02.2023modificat prin OUG 74/2021
(1) Constituie contravenții faptele săvârșite prin încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (4).
(2) Constituie contravenții faptele săvârșite prin încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 36 alin. (3), refuzul nejustificat de plată a indemnizațiilor și/sau calculul și plata eronată a indemnizațiilor, precum și încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 36^1 lit. b).
(3) Constituie contravenție eliberarea certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori, cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare.
(4) Constituie contravenție desfășurarea activității de către persoanele prevăzute la art. 33 la unul dintre angajatori în perioada în care la celălalt/ceilalți angajator/angajatori a prezentat certificat/certificate de concediu medical.
(5) Constituie contravenție nerespectarea de către medicii curanți a obligației prevăzute la art. 14^1 alin. (1).
18.01.2018 – 01.08.2021modificat prin OUG 99/2017
(1) Constituie contravenții faptele săvârșite prin încălcarea dispozițiilor art. 6 alin.
(3) și(4).(2) Constituie contravenții
următoarele fapte,faptele săvârșite prin încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 36 alin.(3):a)(3), refuzul nejustificat de plată aindemnizațiilor;b)indemnizațiilor și/sau calculul și plata eronată aindemnizațiilor;c) abrogată;indemnizațiilor, precum și încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 36^1 lit. b).(3) Constituie contravenție eliberarea certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori, cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare.
26.04.2010 – 18.01.2018modificat prin OUG 36/2010
(1) Constituie contravenții faptele săvârșite prin încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (3) și (4).
(2) Constituie contravenții următoarele fapte, săvârșite prin încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 36 alin. (3):
a) refuzul nejustificat de plată a indemnizațiilor;
b) calculul și plata eronată a indemnizațiilor;
c) abrogată;
(3) Constituie contravenție eliberarea certificatelor de
concedii medicale,concediu medical de către medicii prescriptori, cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare.09.11.2006 – 26.04.2010modificat prin Legea 399/2006
Constituie contravenții următoarele fapte(1) Constituie contravenții faptele săvârșite prin încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (3) și (4).(2) Constituie contravenții următoarele fapte, săvârșite prin încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 36 alin. (3):
a) refuzul nejustificat de plată a indemnizațiilor;
b) calculul și plata eronată a indemnizațiilor;
c) eliberarea certificatelor de concedii
medicalemedicale, cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare.17.11.2005 – 09.11.2006text inițial
Constituie contravenții următoarele fapte săvârșite prin încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 36 alin. (3):
a) refuzul nejustificat de plată a indemnizațiilor;
b) calculul și plata eronată a indemnizațiilor;
c) eliberarea certificatelor de concedii medicale cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare.
Ai o întrebare despre art. 47 din OUG 158/2005?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit