Capitolul IX Atribuții ale unor ministere și ale altor autorități ale administrației publice

Art. 123 OUG 195/2002 — Ministerul Apărării Naționale are următoarele atribuții:

Ordonanța de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 (Codul Rutier) · Circulație Rutieră & Poliție

În vigoare din 20.09.2006Formă consolidată la 25.08.2026

a) îndrumă, supraveghează și controlează circulația pe drumurile publice a vehiculelor aparținând acestui minister și controlează respectarea de către conducătorii de vehicule din subordine a regulilor de circulație;

b) cooperează cu poliția rutieră pentru realizarea acțiunilor de însoțire a coloanelor oficiale militare, precum și a vehiculelor din parcul propriu;

c) înregistrează vehiculele din parcul propriu și ține evidența acestora;

d) pregătește personalul din subordine pentru conducerea vehiculelor ministerului și autorizează personalul didactic din școlile de pregătire a conducătorilor auto din sistemul propriu, în vederea obținerii permisului de conducere;

e) organizează și executa inspecția tehnică periodică a vehiculelor din unitățile aflate în subordinea sa;

f) elaborează, împreună cu Ministerul Administrației și Internelor, norme privind condițiile în care pot circula pe drumul public vehiculele speciale de lupta din parcul propriu;

g) elaborează, împreună cu Ministerul Administrației și Internelor, norme privind controlul circulației autovehiculelor aparținând Ministerului Apărării Naționale și însoțirea coloanelor militare.

Ai o întrebare despre art. 123 din OUG 195/2002?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit