Capitolul IV Semnalizarea rutieră
Art. 32 OUG 195/2002
Ordonanța de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 (Codul Rutier) · Circulație Rutieră & Poliție
(1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au următoarele semnificații:
a) lumina roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului;
b) lumina albastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere;
c) lumina galbenă obligă participanții la trafic să circule cu atenție.
(2) Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
a) pentru lumina roșie - autovehiculele aparținând poliției și pompierilor;
b) pentru lumina albastră - autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Autorității Vamale Române, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, serviciilor publice Salvamont și Salvaspeo organizate de consiliile județene și consiliile locale, Ministerului Apărării Naționale care însoțesc coloane militare, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență;
c) pentru lumina galbenă - autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanțe periculoase, cele destinate întreținerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanării autovehiculelor rămase în pană sau avariate, cele destinate asigurării pazei patrimoniului autostrăzilor, precum și tractoarele care tractează utilajele agricole și tehnologice cu dimensiuni de gabarit depășite.
(3) Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) trebuie să fie echipate și cu mijloace speciale sonore de avertizare.
(4) Pe autovehiculele aparținând poliției și pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate și dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participanților la trafic.
(4^1) Pe autovehiculele Autorității Vamale Române, precum și ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inscripționate vizibil cu denumirea și sigla instituției din care fac parte, pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile, de care se poate face uz pentru oprirea în trafic a autovehiculelor în scopul exercitării atribuțiilor de control specifice, potrivit legii.
(5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se certifică sau se omologhează de autoritatea competentă, potrivit legii. Condițiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 32 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
10.04.2023 – prezentmodificat prin Legea 82/2023
(1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au următoarele semnificații:
a) lumina roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului;
b) lumina albastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere;
c) lumina galbenă obligă participanții la trafic să circule cu atenție.
(2) Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
a) pentru lumina roșie - autovehiculele aparținând poliției și pompierilor;
b) pentru lumina albastră - autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Autorității Vamale Române, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, serviciilor publice Salvamont și Salvaspeo organizate de consiliile județene și consiliile locale, Ministerului Apărării Naționale care însoțesc coloane militare, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență;
c) pentru lumina galbenă - autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanțe periculoase, cele destinate întreținerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanării autovehiculelor
ramaserămase în pană sau avariate, cele destinate asigurării pazei patrimoniului autostrăzilor, precum și tractoarele care tractează utilajele agricole și tehnologice cu dimensiuni de gabarit depășite.(3) Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) trebuie să fie echipate și cu mijloace speciale sonore de avertizare.
(4) Pe autovehiculele aparținând poliției și pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate și dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participanților la trafic.
(4^1) Pe autovehiculele Autorității Vamale Române, precum și ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inscripționate vizibil cu denumirea și sigla instituției din care fac parte, pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile, de care se poate face uz pentru oprirea în trafic a autovehiculelor în scopul exercitării atribuțiilor de control specifice, potrivit legii.
(5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se certifică sau se omologhează de autoritatea competentă, potrivit legii. Condițiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.
06.01.2023 – 10.04.2023modificat prin Legea 1/2023
(1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au următoarele semnificații:
a) lumina roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului;
b) lumina albastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere;
c) lumina galbenă obligă participanții la trafic să circule cu atenție.
(2) Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
a) pentru lumina roșie - autovehiculele aparținând poliției și pompierilor;
b) pentru lumina albastră - autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Autorității Vamale Române, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, serviciilor publice Salvamont și Salvaspeo organizate de consiliile județene și consiliile locale, Ministerului Apărării Naționale care însoțesc coloane militare, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență;
c) pentru lumina galbenă - autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanțe periculoase, cele destinate întreținerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanării autovehiculelor ramase în pană sau avariate, precum și tractoarele care tractează utilajele agricole și tehnologice cu dimensiuni de gabarit depășite.
(3) Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) trebuie să fie echipate și cu mijloace speciale sonore de avertizare.
(4) Pe autovehiculele aparținând poliției și pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate și dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participanților la trafic.
(4^1) Pe autovehiculele Autorității Vamale Române, precum și ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inscripționate vizibil cu denumirea și sigla instituției din care fac parte, pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile, de care se poate face uz pentru oprirea în trafic a autovehiculelor în scopul exercitării atribuțiilor de control specifice, potrivit legii.
(5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se certifică sau se omologhează de autoritatea competentă, potrivit legii. Condițiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.
10.12.2021 – 06.01.2023modificat prin Legea 268/2021
(1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au următoarele semnificații:
a) lumina roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului;
b) lumina albastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere;
c) lumina galbenă obligă participanții la trafic să circule cu atenție.
(2) Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
a) pentru lumina roșie - autovehiculele aparținând poliției și pompierilor;
b) pentru lumina albastră - autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Autorității Vamale Române, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării
Naționale, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale,Naționale care însoțesc coloane militare, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu aleunităților de parchetprocurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență;c) pentru lumina galbenă - autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanțe periculoase, cele destinate întreținerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanării autovehiculelor ramase în pană sau avariate, precum și tractoarele care tractează utilajele agricole și tehnologice cu dimensiuni de gabarit depășite.
(3) Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) trebuie să fie echipate și cu mijloace speciale sonore de avertizare.
(4) Pe autovehiculele aparținând poliției și pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate și dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participanților la trafic.
(4^1) Pe autovehiculele Autorității Vamale Române, precum și ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inscripționate vizibil cu denumirea și sigla instituției din care fac parte, pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile, de care se poate face uz pentru oprirea în trafic a autovehiculelor în scopul exercitării atribuțiilor de control specifice, potrivit legii.
(5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se certifică sau se omologhează de autoritatea competentă, potrivit legii. Condițiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.
27.05.2020 – 10.12.2021modificat prin OUG 83/2020
(1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au următoarele semnificații:
a) lumina roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului;
b) lumina albastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere;
c) lumina galbenă obligă participanții la trafic să circule cu atenție.
(2) Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
a) pentru lumina roșie - autovehiculele aparținând poliției și pompierilor;
b) pentru lumina albastră - autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale unităților de parchet din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență;
c) pentru lumina galbenă - autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanțe periculoase, cele destinate întreținerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanării autovehiculelor ramase în pană sau avariate, precum și tractoarele care tractează utilajele agricole și tehnologice cu dimensiuni de gabarit depășite.
(3) Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) trebuie să fie echipate și cu mijloace speciale sonore de avertizare.
(4) Pe autovehiculele aparținând poliției și pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate și dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participanților la trafic.
(4^1) Pe autovehiculele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inscripționate vizibil cu denumirea și sigla instituției din care fac parte, pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile, de care se poate face uz pentru oprirea în trafic a autovehiculelor în scopul exercitării atribuțiilor de control specifice, potrivit legii.
(5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se certifică sau se omologhează de autoritatea competentă, potrivit legii. Condițiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.
29.07.2019 – 27.05.2020modificat prin Legea 152/2019
(1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au următoarele semnificații:
a) lumina roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului;
b) lumina albastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere;
c) lumina galbenă obligă participanții la trafic să circule cu atenție.
(2) Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
a) pentru lumina roșie - autovehiculele aparținând poliției și pompierilor;
b) pentru lumina albastră - autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră,
Agenției Naționale de Administrare Fiscală,serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării Naționale, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției,precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public,atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență;c) pentru lumina galbenă - autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanțe periculoase, cele destinate întreținerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanării autovehiculelor ramase în pană sau avariate, precum și tractoarele care tractează utilajele agricole și tehnologice cu dimensiuni de gabarit depășite.
(3) Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) trebuie să fie echipate și cu mijloace speciale sonore de avertizare.
(4) Pe autovehiculele aparținând poliției și pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate și dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participanților la trafic.
(4^1) Pe autovehiculele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inscripționate vizibil cu denumirea și sigla instituției din care fac parte, pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile, de care se poate face uz pentru oprirea în trafic a autovehiculelor în scopul exercitării atribuțiilor de control specifice, potrivit legii.
(5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se certifică sau se omologhează de autoritatea competentă, potrivit legii. Condițiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.
01.09.2014 – 29.07.2019modificat prin OG 21/2014
(1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au următoarele semnificații:
a) lumina roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului;
b) lumina albastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere;
c) lumina galbenă obligă participanții la trafic să circule cu atenție.
(2) Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
a) pentru lumina roșie - autovehiculele aparținând poliției și pompierilor;
b) pentru lumina albastră - autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării
Naționale care însoțesc coloane militare,Naționale, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență;c) pentru lumina galbenă - autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanțe periculoase, cele destinate întreținerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanării autovehiculelor ramase în pană sau avariate, precum și tractoarele care tractează utilajele agricole și tehnologice cu dimensiuni de gabarit depășite.
(3) Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) trebuie să fie echipate și cu mijloace speciale sonore de avertizare.
(4) Pe autovehiculele aparținând poliției și pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate și dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participanților la trafic.
(4^1) Pe autovehiculele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inscripționate vizibil cu denumirea și sigla instituției din care fac parte, pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile, de care se poate face uz pentru oprirea în trafic a autovehiculelor în scopul exercitării atribuțiilor de control specifice, potrivit legii.
(5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se certifică sau se omologhează de autoritatea competentă, potrivit legii. Condițiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.
23.06.2010 – 01.09.2014modificat prin OUG 54/2010
(1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au
urmatoarele semnificatii:următoarele semnificații:a) lumina
rosie obliga participantii la trafic sa opreasca în directia de mers catroșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului;b) lumina
albastra obliga participantii la trafic saalbastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere;c) lumina
galbena obliga participantii la trafic sagalbenă obligă participanții la trafic să circule cu atenție.(2) Sunt autorizate
sasă utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:a) pentru lumina
rosieroșie - autovehiculele aparținândpolitieipoliției și pompierilor;b) pentru lumina
albastraalbastră - autovehiculele aparținândpolitiei, jandarmeriei, politiei de frontieră, serviciului de ambulanta sau medicina legala, protectiei civile, Ministerului Aparariipoliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării Naționale care însoțesc coloane militare, unităților speciale ale ServiciuluiRomanRomân de Informații și ale Serviciului de Protecție șiPaza,Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilorcriminalistidin Ministerul Public, atunci când sedeplaseazadeplasează în acțiuni deinterventieintervenție sau în misiuni care au caracter deurgenta;Lit. b) a alin. (2) al art. 32 a fost modificata prin abrogarea pct. 15 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006 de către pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.urgență;c) pentru lumina
galbenagalbenă - autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele caretransporta anumite marfuri sau substantetransportă anumite mărfuri sau substanțe periculoase, cele destinateintretinerii, reparariiîntreținerii, reparării ori verificării unorlucrarilucrări efectuate în parteacarosabila sau executarii unor lucrari de drumuri, curateniei strazilor, deszapezirii sau tractarii, transportului și depanarii autovehiculelor rămase în pânăcarosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanării autovehiculelor ramase în pană sau avariate, precum și tractoarele caretracteazatractează utilajele agricole și tehnologice cu dimensiuni de gabarit depășite.(3) Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) trebuie să fie echipate și cu mijloace speciale sonore de avertizare.
(4) Pe autovehiculele aparținând
politieipoliției și pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate și dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinateparticipantilorparticipanților la trafic.(4^1) Pe autovehiculele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inscripționate vizibil cu denumirea și sigla instituției din care fac parte, pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile, de care se poate face uz pentru oprirea în trafic a autovehiculelor în scopul exercitării atribuțiilor de control specifice, potrivit legii.
(5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se
certifica sau se omologheazacertifică sau se omologhează de autoritatea competentă, potrivit legii. Condițiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.29.06.2007 – 23.06.2010modificat prin OUG 69/2007
(1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au urmatoarele semnificatii:
a) lumina rosie obliga participantii la trafic sa opreasca în directia de mers cat mai aproape de marginea drumului;
b) lumina albastra obliga participantii la trafic sa acorde prioritate de trecere;
c) lumina galbena obliga participantii la trafic sa circule cu atenție.
(2) Sunt autorizate sa utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
a) pentru lumina rosie - autovehiculele aparținând politiei și pompierilor;
b) pentru lumina albastra - autovehiculele aparținând politiei, jandarmeriei, politiei de frontieră, serviciului de ambulanta sau medicina legala, protectiei civile, Ministerului Apararii care însoțesc coloane militare, unităților speciale ale Serviciului Roman de Informații și ale Serviciului de Protecție și Paza, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor criminalisti din Ministerul Public, atunci când se deplaseaza în acțiuni de interventie sau în misiuni care au caracter de urgenta;
Lit. b) a alin. (2) al art. 32 a fost modificata prin abrogarea pct. 15 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 6 septembrie
20062006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006 de către pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.c) pentru lumina galbena - autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele care transporta anumite marfuri sau substante periculoase, cele destinate intretinerii, repararii ori verificării unor lucrari efectuate în partea carosabila sau executarii unor lucrari de drumuri, curateniei strazilor, deszapezirii sau tractarii, transportului și depanarii autovehiculelor rămase în până sau avariate, precum și tractoarele care tracteaza utilajele agricole și tehnologice
agabaritice. Inspectoratul General al Politiei Române poate autoriza utilizarea dispozitivelor speciale luminoase de culoare galbena pentru autovehiculele stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.cu dimensiuni de gabarit depășite.(3) Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) trebuie să fie echipate și cu mijloace speciale sonore de avertizare.
(4) Pe autovehiculele aparținând politiei și pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate și dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participantilor la trafic.
(5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se certifica sau se omologheaza de autoritatea competentă, potrivit legii. Condițiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.
20.01.2007 – 29.06.2007formă consolidată
(1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au
următoareleurmatoarele semnificatii:a) lumina
roșie obliga participanțiirosie obliga participantii la trafic saoprească în direcțiaopreasca în directia de mers cat mai aproape de marginea drumului;b) lumina albastra obliga
participanțiiparticipantii la trafic sa acorde prioritate de trecere;c) lumina galbena obliga
participanțiiparticipantii la trafic sa circule cu atenție.(2) Sunt autorizate sa utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
a) pentru lumina
roșierosie - autovehiculele aparținândpolițieipolitiei și pompierilor;b) pentru lumina albastra - autovehiculele aparținând
poliției, jandarmeriei, polițieipolitiei, jandarmeriei, politiei de frontieră, serviciului de ambulanta sau medicinalegală, protecției civile, Ministerului Apărăriilegala, protectiei civile, Ministerului Apararii care însoțesc coloane militare, unităților speciale ale Serviciului Roman de Informații și ale Serviciului de Protecție și Paza, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor criminalisti din Ministerul Public,precum și cele aparținând Direcției Naționale Anticoruptie,atunci când se deplaseaza în acțiuni deintervențieinterventie sau în misiuni care au caracter de urgenta;Lit. b) a alin. (2) al art. 32 a fost modificata prin abrogarea pct. 15 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006 de către pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.
c) pentru lumina galbena - autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele care transporta anumite
mărfuri sau substanțemarfuri sau substante periculoase, cele destinateîntreținerii,intretinerii, repararii ori verificării unorlucrărilucrari efectuate în parteacarosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățenieicarosabila sau executarii unor lucrari de drumuri, curateniei strazilor, deszapezirii sau tractarii, transportului și depanarii autovehiculelor rămase în până sau avariate, precum și tractoarele care tracteaza utilajele agricole și tehnologice agabaritice. Inspectoratul General alPolițieiPolitiei Române poate autoriza utilizarea dispozitivelor speciale luminoase de culoare galbena pentru autovehiculele stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.(3) Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) trebuie să fie echipate și cu mijloace speciale sonore de avertizare.
(4) Pe autovehiculele aparținând
polițieipolitiei și pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate și dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinateparticipanțilorparticipantilor la trafic.(5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se certifica sau se omologheaza de autoritatea competentă, potrivit legii. Condițiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.
01.12.2006 – 20.01.2007modificat prin OUG 63/2006
(1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au următoarele
semnificații:semnificatii:a) lumina roșie
obligăobliga participanții la traficsăsa oprească în direcția de merscâtcat mai aproape de marginea drumului;b) lumina
albastră obligăalbastra obliga participanții la traficsăsa acorde prioritate de trecere;c) lumina
galbenă obligăgalbena obliga participanții la traficsăsa circule cu atenție.(2) Sunt autorizate
săsa utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:a) pentru lumina roșie - autovehiculele aparținând poliției și pompierilor;
b) pentru lumina
albastrăalbastra - autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, serviciului deambulanță sau medicinăambulanta sau medicina legală, protecției civile, Ministerului Apărării care însoțesc coloane militare, unităților speciale ale ServiciuluiRomânRoman de Informații și ale Serviciului de Protecție șiPază,Paza, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției,precum șiautovehiculele de serviciu ale procurorilorcriminalișticriminalisti din Ministerul Public, precum și cele aparținând Direcției Naționale Anticoruptie, atunci când sedeplaseazădeplaseaza în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter deurgență;urgenta;c) pentru lumina
galbenăgalbena - autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele caretransportătransporta anumite mărfuri sau substanțe periculoase, cele destinate întreținerii,reparăriirepararii ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățenieistrăzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanăriistrazilor, deszapezirii sau tractarii, transportului și depanarii autovehiculelor rămase înpanăpână sau avariate, precum și tractoarele caretracteazătracteaza utilajele agricole și tehnologice agabaritice. Inspectoratul General al Poliției Române poate autoriza utilizarea dispozitivelor speciale luminoase de culoaregalbenăgalbena pentru autovehiculele stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.(3) Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) trebuie să fie echipate și cu mijloace speciale sonore de avertizare.
(4) Pe autovehiculele aparținând poliției și pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate și dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participanților la trafic.
(5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se
certifică sau se omologheazăcertifica sau se omologheaza de autoritatea competentă, potrivit legii. Condițiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.20.09.2006 – 01.12.2006republicare
(1) Semnalele speciale
luminoase de avertizare sunt:de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au următoarele semnificații:a) lumina
rosie, care poate fi folosita numai de către autovehiculele aparținând politiei și pompierilor;roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului;b) lumina
albastra, care poate fi folosita doar de către autovehiculele aparținând politiei, jandarmeriei, politiei de frontieră, serviciului de ambulanta, protectiei civile, Ministerului Apararii Naționale și de cele destinate controlului circulației vehiculelor din parcul propriu saualbastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere;c) lumina galbenă obligă participanții la trafic să circule cu atenție.
(2) Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
a) pentru lumina roșie - autovehiculele aparținând poliției și pompierilor;
b) pentru lumina albastră - autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării care însoțesc coloane militare,
de cele aleunităților speciale ale ServiciuluiRomanRomân de Informații și ale Serviciului de Protecție șiPaza, de cele ale Ministerului Justiției - Directia Generală a Penitenciarelor, precum și de cele ale procurorilor criminalisti din Ministerul Public și ale Parchetului Național Anticoruptie,Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor criminaliști din Ministerul Public, atunci când sedeplaseazadeplasează în acțiuni deinterventieintervenție sau în misiuni care au caracter deurgenta;urgență;c)
lumina galbena, care poate fi folosita de către autovehiculele cu gabarite sau masepentru lumina galbenă - autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemeneaautovehicule, de cele care transporta substante periculoase, de cele destinate intretinerii, repararii sau executarii unor lucrari de drumuri, curateniei strazilor, deszapezirii sau tractariivehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanțe periculoase, cele destinate întreținerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanării autovehiculelor rămase înpână, precum și de tractoarele sau utilajele agricole.(2)pană sau avariate, precum și tractoarele care tractează utilajele agricole și tehnologice agabaritice. Inspectoratul General alPolitieiPoliției Române poate autoriza utilizarea dispozitivelor specialesonore de avertizare montate pe autovehiculele aparținând unor institutii, în condițiile stabilite prin regulament.luminoase de culoare galbenă pentru autovehiculele stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.(3)
Mijloacele speciale sonore de avertizare sunt echipamente ce se instaleaza numai pe autovehiculele prevăzute la alin. (1) lit. a) și b).Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) trebuie să fie echipate și cu mijloace speciale sonore de avertizare.(4) Pe autovehiculele aparținând
politieipoliției și pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate și dispozitive luminoase cu mesajevariabile.(5) Condițiile de folosire a semnalelorvariabile, destinate participanților la trafic.(5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase
și/sau sonore, sesau sonore, se certifică sau se omologhează de autoritatea competentă, potrivit legii. Condițiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.12.12.2002 – 20.09.2006text inițial
(1) Semnalele speciale luminoase de avertizare sunt:
a) lumina rosie, care poate fi folosita numai de către autovehiculele aparținând politiei și pompierilor;
b) lumina albastra, care poate fi folosita doar de către autovehiculele aparținând politiei, jandarmeriei, politiei de frontieră, serviciului de ambulanta, protectiei civile, Ministerului Apararii Naționale și de cele destinate controlului circulației vehiculelor din parcul propriu sau care însoțesc coloane militare, de cele ale unităților speciale ale Serviciului Roman de Informații și ale Serviciului de Protecție și Paza, de cele ale Ministerului Justiției - Directia Generală a Penitenciarelor, precum și de cele ale procurorilor criminalisti din Ministerul Public și ale Parchetului Național Anticoruptie, atunci când se deplaseaza în acțiuni de interventie sau în misiuni care au caracter de urgenta;
c) lumina galbena, care poate fi folosita de către autovehiculele cu gabarite sau mase depășite ori care însoțesc asemenea autovehicule, de cele care transporta substante periculoase, de cele destinate intretinerii, repararii sau executarii unor lucrari de drumuri, curateniei strazilor, deszapezirii sau tractarii autovehiculelor rămase în până, precum și de tractoarele sau utilajele agricole.
(2) Inspectoratul General al Politiei Române poate autoriza utilizarea dispozitivelor speciale sonore de avertizare montate pe autovehiculele aparținând unor institutii, în condițiile stabilite prin regulament.
(3) Mijloacele speciale sonore de avertizare sunt echipamente ce se instaleaza numai pe autovehiculele prevăzute la alin. (1) lit. a) și b).
(4) Pe autovehiculele aparținând politiei pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile.
(5) Condițiile de folosire a semnalelor de avertizare, luminoase și/sau sonore, se stabilesc prin regulament.
Ai o întrebare despre art. 32 din OUG 195/2002?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit