Capitolul V Reguli de circulație · Secțiunea a 2-a Reguli pentru circulația vehiculelor

Art. 60 OUG 195/2002

Ordonanța de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 (Codul Rutier) · Circulație Rutieră & Poliție

În vigoare din 01.02.2014Formă consolidată la 25.08.2026 9 versiuni

(1) Participanții la trafic trebuie să dea dovada de prudență sporită la apropierea și traversarea liniilor de cale ferată curentă sau industrială, după caz.

(2) La trecerea la nivel cu o cale ferată curentă, prevăzută cu bariere sau semibariere, conducătorii de vehicule sunt obligați să oprească în dreptul indicatorului ce obliga la oprire, dacă acestea sunt în curs de coborâre ori în poziție orizontala și/sau semnalele sonore și luminoase care anunță apropierea trenului sunt în funcțiune.

(3) La trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător, conducătorii de vehicule sunt obligați să se conformeze semnificației semnalelor agentului de cale ferată.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 60 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 01.02.2014 – prezentformă consolidată

    (1) ParticipantiiParticipanții la trafic trebuie să dea dovadă de prudenta sporitadovada de prudență sporită la apropierea și traversarea liniilor de cale ferata curenta sau industriala,ferată curentă sau industrială, după caz.

    (2) La trecerea la nivel cu o cale ferata curenta,ferată curentă, prevăzută cu bariere sau semibariere, conducătorii de vehicule sunt obligati sa opreascaobligați să oprească în dreptul indicatorului ce obliga la oprire, dacă acestea sunt în curs de coborare ori în pozitiecoborâre ori în poziție orizontala și/sau semnalele sonore și luminoase care anuntaanunță apropierea trenului sunt în functiune.funcțiune.

    (3) La trecerea la nivel cu o cale ferata industriala, semnalizataferată industrială, semnalizată corespunzător, conducătorii de vehicule sunt obligatiobligați să se conformeze semnificatieisemnificației semnalelor agentului de cale ferata.ferată.

  2. 02.09.2012 – 01.02.2014formă consolidată

    (1) Participantii la trafic trebuie să dea dovadă de prudenta sporita la apropierea și traversarea liniilor de cale ferata curenta sau industriala, după caz.

    (2) La trecerea la nivel cu o cale ferata curenta, prevăzută cu bariere sau semibariere, conducătorii de vehicule sunt obligati sa opreasca în dreptul indicatorului ce obliga la oprire, dacă acestea sunt în curs de coborare ori în pozitie orizontala și/sau semnalele sonore și luminoase care anunta apropierea trenului sunt în functiune.

    (3) La trecerea la nivel cu o cale ferata industriala, semnalizata corespunzător, conducătorii de vehicule sunt obligati să se conformeze semnificatiei semnalelor agentului de cale ferata.

    § 9. Autovehicule cu regim de circulatie prioritara

  3. 18.07.2012 – 02.09.2012formă consolidată

  4. 25.11.2010 – 18.07.2012formă consolidată

  5. 02.03.2009 – 25.11.2010formă consolidată

  6. 29.07.2008 – 02.03.2009formă consolidată

  7. 17.08.2007 – 29.07.2008formă consolidată

  8. 20.09.2006 – 17.08.2007republicare

    (1) Se considera oprire imobilizarea voluntara a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste aceasta durata imobilizarea se considera stationare.

    (2) Se considera parcare staționarea vehiculelor în spatii special amenajate.

    (3) Vehiculul oprit sau stationat pe partea carosabila trebuie asezat lângă și în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rand, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Motocicletele fără atas, ciclomotoarele și bicicletele pot fi oprite sau stationate și cate doua, una lângă alta.Participantii la trafic trebuie să dea dovadă de prudenta sporita la apropierea și traversarea liniilor de cale ferata curenta sau industriala, după caz.

    (2) La trecerea la nivel cu o cale ferata curenta, prevăzută cu bariere sau semibariere, conducătorii de vehicule sunt obligati sa opreasca în dreptul indicatorului ce obliga la oprire, dacă acestea sunt în curs de coborare ori în pozitie orizontala și/sau semnalele sonore și luminoase care anunta apropierea trenului sunt în functiune.

    (3) La trecerea la nivel cu o cale ferata industriala, semnalizata corespunzător, conducătorii de vehicule sunt obligati să se conformeze semnificatiei semnalelor agentului de cale ferata.

  9. 12.12.2002 – 20.09.2006text inițial

    (1) Se considera oprire imobilizarea voluntara a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste aceasta durata imobilizarea se considera stationare.

    (2) Se considera parcare staționarea vehiculelor în spatii special amenajate.

    (3) Vehiculul oprit sau stationat pe partea carosabila trebuie asezat lângă și în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rand, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Motocicletele fără atas, ciclomotoarele și bicicletele pot fi oprite sau stationate și cate doua, una lângă alta.

Ai o întrebare despre art. 60 din OUG 195/2002?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit