Capitolul II Procedura de reglementare
Art. 10 OUG 195/2005
Ordonanța de urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului · Drept Administrativ
(1) În cazul în care titularii de activități pentru care este necesară reglementarea din punctul de vedere al protecției mediului prin emiterea autorizației de mediu, respectiv a autorizației integrate de mediu urmează să deruleze sau să fie supuși unei proceduri de vânzare a pachetului majoritar de acțiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare ori în alte situații care implică schimbarea titularului activității, precum și în caz de dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activității, conform legii, dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. a) se aplică în mod corespunzător.
(1^1) Autoritatea competentă pentru protecția mediului informează titularii prevăzuți la alin. (1) cu privire la obligațiile de mediu care trebuie asumate de părțile implicate, pe baza evaluărilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare existente. În situația în care titularii prevăzuți la alin. (1) nu dețin acte de reglementare, obligațiile de mediu sunt identificate pe baza bilanțului de mediu.
(2) În termen de 60 de zile de la data semnării/emiterii documentului care atestă încheierea uneia dintre procedurile menționate la alin. (1), părțile implicate transmit în scris autorității competente pentru protecția mediului obligațiile asumate privind protecția mediului, printr-un document certificat pentru conformitate cu originalul.
(3) Clauzele privind obligațiile de mediu cuprinse în actele întocmite în cadrul procedurilor prevăzute la alin. (1) au caracter public.
(4) Îndeplinirea obligațiilor de mediu este prioritară în cazul procedurilor de: dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activității.
(5) Abrogat.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 10 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
03.12.2008 – prezentmodificat prin OUG 164/2008
(1)
Solicitarea și obținerea avizului de mediu pentru stabilirea obligațiilor de mediu sunt obligatorii în cazul în care titularii de activități cu posibil impact semnificativ asupra mediuluiÎn cazul în care titularii de activități pentru care este necesară reglementarea din punctul de vedere al protecției mediului prin emiterea autorizației de mediu, respectiv a autorizației integrate de mediu urmează să deruleze sau să fie supuși unei proceduride:de vânzare a pachetului majoritar de acțiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionaresauori în alte situații careimplicaimplică schimbarea titularului activității, precum și în caz de dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activității,conform, legii.conform legii, dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. a) se aplică în mod corespunzător.(1^1) Autoritatea competentă pentru protecția mediului informează titularii prevăzuți la alin. (1) cu privire la obligațiile de mediu care trebuie asumate de părțile implicate, pe baza evaluărilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare existente. În situația în care titularii prevăzuți la alin. (1) nu dețin acte de reglementare, obligațiile de mediu sunt identificate pe baza bilanțului de mediu.
(2) În termen de 60 de zile de la data semnării/emiterii documentului care atestă încheierea uneia dintre procedurile menționate la alin. (1), părțile implicate transmit în scris autorității competente pentru protecția mediului obligațiile asumate privind protecția mediului, printr-un document certificat pentru conformitate cu originalul.
(3) Clauzele privind obligațiile de mediu cuprinse în actele întocmite în cadrul procedurilor prevăzute la alin. (1) au caracter public.
(4) Îndeplinirea obligațiilor de mediu este prioritară în cazul procedurilor de: dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activității.
(5)
Procedura de solicitare și emitere a avizului de mediu pentru stabilirea obligațiilor de mediu se adoptă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.Abrogat.22.12.2005 – 03.12.2008text inițial
(1) Solicitarea și obținerea avizului de mediu pentru stabilirea obligațiilor de mediu sunt obligatorii în cazul în care titularii de activități cu posibil impact semnificativ asupra mediului urmează să deruleze sau să fie supuși unei proceduri de: vânzare a pachetului majoritar de acțiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare sau în alte situații care implica schimbarea titularului activității, precum și în caz de dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activității, conform, legii.
(2) În termen de 60 de zile de la data semnării/emiterii documentului care atestă încheierea uneia dintre procedurile menționate la alin. (1), părțile implicate transmit în scris autorității competente pentru protecția mediului obligațiile asumate privind protecția mediului, printr-un document certificat pentru conformitate cu originalul.
(3) Clauzele privind obligațiile de mediu cuprinse în actele întocmite în cadrul procedurilor prevăzute la alin. (1) au caracter public.
(4) Îndeplinirea obligațiilor de mediu este prioritară în cazul procedurilor de: dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activității.
(5) Procedura de solicitare și emitere a avizului de mediu pentru stabilirea obligațiilor de mediu se adoptă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Ai o întrebare despre art. 10 din OUG 195/2005?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit