Capitolul VI Regimul organismelor modificate genetic, obținute prin tehnicile biotehnologiei moderne
Art. 41 OUG 195/2005
Ordonanța de urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului · Drept Administrativ
(1) Autorizațiile privind introducerea deliberată în mediu și pe piață a organismelor modificate genetic vii și privind utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic se emit numai persoanelor juridice, conform prevederilor legislației specifice.
(2) Importul pe teritoriul României și exportul unui organism modificat genetic se realizează numai de către persoane juridice, conform prevederilor legislației specifice în vigoare.
(3) Transportul internațional al organismelor modificate genetic se realizează conform legislației naționale, acordurilor și convențiilor privind transportul internațional de mărfuri/mărfuri periculoase, după caz, la care România este parte.
Ai o întrebare despre art. 41 din OUG 195/2005?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit