Art. 11 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 24 aprilie 2025 privind suspendarea…

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 24 aprilie 2025 privind suspendarea aplicării unor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative · Drept Administrativ

În vigoare din 11.11.2024Formă consolidată la 24.04.2025 4 versiuni

(1) Pentru generarea codului UIT, utilizatorii prevăzuți la art. 8 alin. (1) și la art. 8^1 pot declara în Sistemul RO e-Transport datele referitoare la transporturile de bunuri, cu maximum 3 zile calendaristice înainte de data declarată pentru începerea transportului, dar până la prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv punerea efectivă în mișcare a vehiculului, după caz.

(2) Termenul de valabilitate a codului UIT este de 5 zile calendaristice, respectiv de 15 zile calendaristice în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri, precum și în cazul operațiunilor comerciale prevăzute la art. 2 pct. 9 lit. g) și j), începând cu data declarată pentru începerea transportului. Utilizarea de către operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate a acestuia este interzisă.

(3) Este interzisă modificarea datelor înregistrate în Sistemul RO e-Transport referitoare la transporturile de bunuri după prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv după punerea efectivă în mișcare a vehiculului pe drumurile publice, după caz.

(4) Este interzisă descărcarea pe teritoriul României a bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, cu excepția celor care fac obiectul depozitării sau formării unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3), denumirea, caracteristicile, cantitățile și contravaloarea bunurilor transportate pot fi modificate după expirarea termenului de valabilitate a codului UIT, până cel mai târziu la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a finalizat transportul de bunuri.

(6) Operațiunea de modificare a datelor prevăzute la alin. (5) reprezintă informație referitoare la profilele de risc specifice contribuabililor persoane fizice și juridice, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, cu modificările ulterioare.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 11 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 11.11.2024 – prezentmodificat prin OUG 129/2024

  2. 15.12.2023 – 11.11.2024modificat prin OUG 115/2023

    (1) Pentru generarea codului UIT, utilizatorii prevăzuți la art. 8 alin. (1) și la art. 8^1 pot declara în Sistemul RO eTransporte-Transport datele referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat,bunuri, cu maximum 3 zile calendaristice înainte de data declarată pentru începerea transportului, dar până la prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv punerea efectivă în mișcare a vehiculului, după caz.

    (2) Termenul de valabilitate a codului UIT este de 5 zile calendaristice, respectiv de 15 zile calendaristice în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri, precum și în cazul operațiunilor comerciale prevăzute la art. 2 pct. 9 lit. g) și j), începând cu data declarată pentru începerea transportului. Utilizarea de către operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate a acestuia este interzisă.

    (3) Este interzisă modificarea datelor înregistrate în Sistemul RO e-Transport referitoare la transporturile de bunuri după prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv după punerea efectivă în mișcare a vehiculului pe drumurile publice, după caz.

    (4) Este interzisă descărcarea pe teritoriul României a bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, cu excepția celor care fac obiectul depozitării sau formării unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri.

  3. 30.09.2022 – 15.12.2023modificat prin OUG 132/2022

    (1) Pentru generarea codului UIT, utilizatorii prevăzuți la art. 8 alin. (1) pot declara în Sistemul RO eTransport datele referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat, cu maximum 3 zile calendaristice înainte de data declarată pentru începerea transportului, dar până la prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv punerea efectivă în mișcare a vehiculului, după caz.

    (2) Termenul de valabilitate a codului UIT este de 5 zile calendaristice, respectiv de 15 zile calendaristice în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri, precum și în cazul operațiunilor comerciale prevăzute la art. 2 pct. 9 lit. g) și j), începând cu data declarată pentru începerea transportului. Utilizarea de către operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate a acestuia este interzisă.

    (3) Este interzisă modificarea datelor înregistrate în Sistemul RO e-Transport referitoare la transporturile de bunuri după prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv după punerea efectivă în mișcare a vehiculului, vehiculului pe drumurile publice, după caz.

    (4) Este interzisă descărcarea pe teritoriul României a bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, cu excepția celor care fac obiectul depozitării sau formării unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri.

  4. 08.04.2022 – 30.09.2022text inițial

    (1) Pentru generarea codului UIT, utilizatorii prevăzuți la art. 8 alin. (1) pot declara în Sistemul RO eTransport datele referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat, cu maximum 3 zile calendaristice înainte de data declarată pentru începerea transportului, dar până la prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv punerea efectivă în mișcare a vehiculului, după caz.

    (2) Termenul de valabilitate a codului UIT este de 5 zile calendaristice, începând cu data declarată pentru începerea transportului. Utilizarea de către operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate a acestuia este interzisă.

    (3) Este interzisă modificarea datelor înregistrate în Sistemul RO e-Transport referitoare la transporturile de bunuri după prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv după punerea efectivă în mișcare a vehiculului, după caz.

    (4) Este interzisă descărcarea pe teritoriul României a bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, cu excepția celor care fac obiectul depozitării sau formării unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri.

Ai o întrebare despre art. 11 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 24 aprilie 2025 privind suspendarea…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit