Art. 8^1 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 24 aprilie 2025 privind suspendarea… — Obligația declarării în Sistemul RO e-Transport a datelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) referitoare la transportul internațional de bunuri revine următorilor utilizatori:

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 24 aprilie 2025 privind suspendarea aplicării unor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative · Drept Administrativ

În vigoare din 30.04.2024Formă consolidată la 24.04.2025 2 versiuni

a) destinatarului înscris în declarația vamală de import, respectiv expeditorului înscris în declarația vamală de export, în cazul bunurilor care fac obiectul operațiunilor de import sau export, după caz;

b) beneficiarului din România, în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri;

c) furnizorului din România, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri;

d) depozitarului, în cazul bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri, cât și pentru bunurile încărcate după depozitare sau după formarea unui nou transport pe teritoriul național din una sau mai multe partide de bunuri.

e) prestatorului de servicii din România, în cazul unor operațiuni comerciale reprezentând un nontransfer atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României pentru prestarea de servicii, cât și pentru bunurile rezultate reexpediate în statul partenerului comercial;

f) beneficiarului din România, în cazul unor operațiuni comerciale reprezentând un nontransfer atât pentru bunurile expediate din România pentru prestarea de servicii într-un stat membru al Uniunii Europene, cât și pentru bunurile rezultate reexpediate în România;

g) clientului din România, în cazul unor operațiuni comerciale ce se subscriu regimului de stocuri la dispoziția clientului în situația în care România este statul membru către care au fost expediate sau transportate bunurile atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României, cât și pentru bunurile livrate într-un stadiu ulterior după sosire, către altă persoană impozabilă din România sau în cazul în care bunurile respective sunt returnate în statul membru din care au fost expediate sau transportate inițial;

h) furnizorului din România, în cazul unor operațiuni comerciale ce se subscriu regimului de stocuri la dispoziția clientului în situația în care România este statul membru din care au fost expediate sau transportate bunurile atât pentru bunurile expediate din România, cât și în cazul în care bunurile respective sunt returnate în România.

(la 15-12-2023,

Actul a fost completat de Punctul 17., Articolul LXXIV, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023

)

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 8^1 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 30.04.2024 – prezentmodificat prin OUG 43/2024

    Obligația declarării în Sistemul RO e-Transport a datelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) referitoare la transportul internațional de bunuri revine următorilor utilizatori:

  2. 15.12.2023 – 30.04.2024prima formă disponibilă

Ai o întrebare despre art. 8^1 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 24 aprilie 2025 privind suspendarea…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit