Capitolul IV Dispoziții finale
Art. 37 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurare…
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale · Societar & Comercial
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1), care desfășoară o activitate economică autorizată și recunoscută într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, în forme similare cu cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, pot fi autorizate să desfășoare pe teritoriul României aceleași tipuri de activități pentru care au fost autorizate în acel alt stat, cu respectarea dispozițiilor art. 1 și 3.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), cererea de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării este de competența directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunalul în raza căruia a fost ales și declarat sediul profesional.
(3) Cererea va fi însoțită de următoarele acte:
a) carte de identitate sau pașaport al solicitantului - fotocopie și traducere în limba română, certificate olograf;
b) documentația care atestă funcționarea legală, obținută în celalalt stat al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European - fotocopie și traducere în limba română, certificate olograf.
(4) În funcție de forma de organizare pentru care se solicită autorizarea, se vor aplica corespunzător prevederile cap. II.
Ai o întrebare despre art. 37 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurare…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit