Capitolul III Competența și procedura de acordare a ajutorului public judiciar · Secțiunea a 4-a Ajutorul public judiciar sub forma plății onorariului executorului judecătoresc

Art. 30 OUG 51/2008

Ordonanța de urgență nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă · Drept Civil

În vigoare din 21.04.2008Formă consolidată la 03.11.2024

(1) Executorul judecătoresc este dator să depună toate diligențele pentru ducerea la îndeplinire a executării în cauza în care a fost desemnat, să manifeste conștiinciozitate și probitate profesională, să îndeplinească cu celeritate demersurile prevăzute de lege, cu respectarea drepturilor părților, a obligațiilor sale profesionale și a normelor procedurale.

(2) Executorului judecătoresc care acordă ajutor public judiciar îi este interzis să solicite sau să primească alte sume de bani sau alte foloase de la partea asistată.

Ai o întrebare despre art. 30 din OUG 51/2008?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit