Capitolul V Organizarea, coordonarea și controlul activității de acordare a ajutorului public judiciar
Art. 38 OUG 51/2008
Ordonanța de urgență nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă · Drept Civil
(1) Coordonarea și controlul activității de acordare a ajutorului public judiciar se fac de Ministerul Justiției.
(2) Finanțarea activității de acordare a ajutorului public judiciar se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției. Sumele necesare ajutorului public judiciar se stabilesc anual prin legea bugetului de stat.
(3) Principalele atribuții ale Ministerului Justiției în domeniul coordonării și controlului activității de acordarea a ajutorului public judiciar sunt:
a) exercită controlul și asigură coordonarea, sub aspect funcțional și organizatoric, în ceea ce privește modul în care se acordă ajutorul public judiciar;
b) ia măsuri pentru informarea publicului cu privire la sistemul de ajutor public judiciar;
c) stabilește, prin protocol sau prin ordin, potrivit legii, valoarea sau, după caz, limitele onorariilor pentru acordarea asistenței de către avocat și, respectiv, pentru executorul judecătoresc;
d) evaluează necesitățile bugetare pentru acordarea asistenței judiciare și propune bugetul, pentru a fi inclus, separat, în bugetul Ministerului Justiției;
e) centralizează datele și informațiile referitoare la acordarea ajutorului public judiciar;
f) întocmește criteriile statistice pentru evidența datelor și informațiilor privind acordarea ajutorului public judiciar.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 38 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
27.11.2008 – prezentmodificat prin Legea 193/2008
(1) Coordonarea și controlul activității de acordare a ajutorului public judiciar se fac de Ministerul Justiției.
(2) Finanțarea activității de acordare a ajutorului public judiciar se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției. Sumele necesare ajutorului public judiciar se stabilesc anual prin legea bugetului de stat.
(3) Principalele atribuții ale Ministerului Justiției în domeniul coordonării și controlului activității de acordarea a ajutorului public judiciar sunt:
a) exercită controlul și asigură coordonarea, sub aspect funcțional și organizatoric, în ceea ce privește modul în care se acordă ajutorul public judiciar;
b) ia măsuri pentru informarea publicului cu privire la sistemul de ajutor public judiciar;
c) stabilește, prin protocol sau prin ordin, potrivit legii,
onorariile minimale și maximalevaloarea sau, după caz, limitele onorariilor pentru acordarea asistenței de către avocat și, respectiv, pentru executorul judecătoresc;d) evaluează necesitățile bugetare pentru acordarea asistenței judiciare și propune bugetul, pentru a fi inclus, separat, în bugetul Ministerului Justiției;
e) centralizează datele și informațiile referitoare la acordarea ajutorului public judiciar;
f) întocmește criteriile statistice pentru evidența datelor și informațiilor privind acordarea ajutorului public judiciar.
21.04.2008 – 27.11.2008text inițial
(1) Coordonarea și controlul activității de acordare a ajutorului public judiciar se fac de Ministerul Justiției.
(2) Finanțarea activității de acordare a ajutorului public judiciar se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției. Sumele necesare ajutorului public judiciar se stabilesc anual prin legea bugetului de stat.
(3) Principalele atribuții ale Ministerului Justiției în domeniul coordonării și controlului activității de acordarea a ajutorului public judiciar sunt:
a) exercită controlul și asigură coordonarea, sub aspect funcțional și organizatoric, în ceea ce privește modul în care se acordă ajutorul public judiciar;
b) ia măsuri pentru informarea publicului cu privire la sistemul de ajutor public judiciar;
c) stabilește, prin protocol sau prin ordin, potrivit legii, onorariile minimale și maximale pentru acordarea asistenței de către avocat și, respectiv, pentru executorul judecătoresc;
d) evaluează necesitățile bugetare pentru acordarea asistenței judiciare și propune bugetul, pentru a fi inclus, separat, în bugetul Ministerului Justiției;
e) centralizează datele și informațiile referitoare la acordarea ajutorului public judiciar;
f) întocmește criteriile statistice pentru evidența datelor și informațiilor privind acordarea ajutorului public judiciar.
Ai o întrebare despre art. 38 din OUG 51/2008?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit