PARTEA a II-a Administrația publică centrală · Titlul III Autoritățile administrative autonome
Art. 73 Codul administrativ — Conflictul de interese și incompatibilitățile
Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ · Drept Administrativ
(1) Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese aplicabil persoanelor care asigură conducerea autorităților administrative autonome și care au rang de ministru sau secretar de stat este cel prevăzut de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Constatarea și sancționarea stării de incompatibilitate și a conflictului de interese pentru persoanele care asigură conducerea autorităților administrative autonome și care au rang de ministru sau secretar de stat se fac în condițiile Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Prin activități în domeniul didactic pe care persoanele care asigură conducerea autorităților administrative autonome și care au rang de ministru sau secretar de stat le pot desfășura, în condițiile legislației speciale privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, se înțeleg activitățile prevăzute la art. 462 alin. (2).
Ai o întrebare despre art. 73 din Codul administrativ?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit