Anexă ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, c… — Abateri de la respectarea normelor

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora · Drept Administrativ

În vigoare din 20.01.2018Formă consolidată la 24.12.2025 6 versiuni

în materie de achiziții pentru care se aplică

reduceri procentuale/corecții financiare Partea 1 Achiziții publice

A) Contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

ANUNȚUL DE PARTICIPARE ȘI DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE

|

Nr.

crt. |

Tipul de abatere/neregulă constatată

|

1. |

Nepublicarea unui anunț de participare

|

2. |

Divizarea artificială a contractelor de lucrări/produse/servicii

|

3.

|

Nerespectarea (de către autoritatea contractantă) a termenului-limită

de depunere a ofertelor sau a datei de primire a candidaturilor (din

partea potențialilor ofertanți)

|

4.

|

Potențialii ofertanți/candidați au la dispoziție un termen prea scurt

pentru obținerea documentației de atribuire.

|

5.

|

Nepublicarea prin erată a prelungirii termenelor de depunere a

ofertelor sau a prelungirii termenului de primire a candidaturilor

|

6.

|

Cazul în care nu se justifică atribuirea unui contract prin procedura

de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare

|

7.

|

În cazul în care se organizează o procedură de atribuire în domeniul

apărării sau al securității naționale pentru care se aplică prevederile

Directivei 2009/81/CE/legislației naționale și nu este elaborată o

justificare adecvată pentru nepublicarea unui anunț de participare

|

8.

|

În anunțul de participare și/sau în documentația de atribuire nu sunt

menționate criteriile de selecție și/sau criteriile de atribuire, după

caz.

|

9.

|

Prin anunțul de participare sau prin documentația de atribuire sunt

stabilite criterii de selecție/atribuire ilegale și/sau

discriminatorii.

|

10.

|

Criteriile de selecție nu sunt nici în legătură și/sau nu sunt

proporționale cu obiectul contractului.

|

11. |

Specificații tehnice discriminatorii

|

12. |

Definirea insuficientă a obiectului contractului

EVALUAREA OFERTELOR

|

Nr.

crt. |

Tipul de abatere/neregulă constatată

|

1.

|

Modificarea criteriilor de selecție după deschiderea ofertelor,

determinând selectarea incorectă a unui participant

|

2.

|

Modificarea criteriilor de selecție după deschiderea ofertelor,

determinând respingerea incorectă a unui participant

|

3.

|

Evaluarea ofertelor pe baza unor criterii de selecție sau atribuire

ilegale

|

4.

|

În timpul evaluării nu sunt respectate principiile transparenței și al

tratamentului egal

|

5. |

Modificarea unei oferte în cursul evaluării

|

6. |

Negocierea în cursul procedurii de atribuire

|

7.

|

Procedură de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de

participare, în urma căreia condițiile enunțate în anunțul de

participare sau în documentația de atribuire au fost modificate

substanțial

|

8. |

Respingerea unei oferte cu preț neobișnuit de scăzut

|

9. |

Conflictul de interese

IMPLEMENTAREA CONTRACTULUI

|

Nr.

crt. |

Tipul de abatere/neregulă constatată

|

1.

|

Modificarea substanțială a contractului în raport cu anunțul de

participare sau cu documentația de atribuire

|

2. |

Reducerea obiectului contractului

|

3.

|

Atribuirea de contracte de lucrări/servicii/bunuri suplimentare (dacă o

astfel de atribuire constituie o modificare substanțială a condițiilor

inițiale ale contractului, fără o procedură competitivă în cazul în

care nu au fost respectate următoarele condiții):

- o situație de urgență care rezultă dintr-un eveniment imprevizibil;

- o circumstanță neprevăzută în cazul lucrărilor, serviciilor sau

bunurilor suplimentare.

|

4.

|

Lucrări sau servicii suplimentare a căror valoare depășește limita

fixată de dispozițiile legale aplicabile

B) Contracte a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit, conform legislației în vigoare, pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

În conformitate cu prevederile legislației europene și ale jurisprudenței Curții Europene de Justiție în cazul contractelor pentru care aplicarea directivelor din domeniul achizițiilor publice nu este obligatorie sau este parțial obligatorie și se constată abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale în domeniul achizițiilor publice, prevăzute la lit. A), autoritățile cu competențe Sn gestionarea fondurilor europene/structurile de control aplică reduceri procentuale/corecții financiare. Partea a 2-a Contracte încheiate de beneficiarii privați

de fonduri europene, care nu au calitatea de

autoritate contractantă conform legislației în vigoare,

dar care au obligația respectării prevederilor unor

ghiduri/instrucțiuni privind achizițiile, în situația

în care acestea sunt parte integrantă din

contractul/acordul/ordinul/decizia de finanțare sau a

Ordinului ministrului afacerilor europene nr. 1.050/2012

|

Nr.

crt. |

Tipul de abatere/neregulă constatată

|

1.

|

Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de

publicitate și transparență

|

2.

|

Contracte de achiziții (acte adiționale) pentru bunuri, lucrări sau

servicii suplimentare, atribuite fără competiție adecvată, în absența

unei urgențe imperative rezultate din evenimente imprevizibile sau în

absența unor circumstanțe neprevăzute

|

3.

|

Aplicarea unor criterii de calificare și selecție și/sau a unor

criterii de atribuire (factori de evaluare) nelegale

|

4. |

Încălcarea principiului tratamentului egal Partea a 3-a Contracte încheiate de beneficiarii privați

de fonduri europene, care nu au calitatea de

autoritate contractantă conform legislației în vigoare,

dar care au obligația respectării prevederilor

Ordinului ministrului fondurilor europene nr. 1.120/2013

|

Nr.

crt. |

Tipul de abatere/neregulă constatată

|

1.

|

Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de

publicitate și transparență la publicarea procedurii simplificate

|

2.

|

Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de

publicitate și transparență la desemnarea câștigătorului

|

3.

|

Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unei bune gestiuni

financiare cu aplicarea principiilor economicității, eficacității și

eficienței

Anexa a fost înlocuită cu anexa din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 28 iunie 2014, conform art. II din același act normativ.

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Alin. (2) al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1044 din 24 decembrie 2019, prevede: "(2) Prevederile anexei nr. 1 , partea 1 "Achiziții publice" la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică abaterilor săvârșite înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în cadrul procedurilor/contractelor de achiziție publică/achiziție sectorială/concesiuni de lucrări și servicii, precum și abaterilor săvârșite după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în cadrul contractelor de achiziție publică/concesiuni de lucrări și servicii încheiate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006 , cu modificările și completările ulterioare".

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale anexă și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 20.01.2018 – prezentformă consolidată

    Abateri de la respectarea normelor

    în materie de achiziții pentru care se aplică

    reduceri procentuale/corecții financiarePartea financiare Partea 1 Achiziții publice

    A) Contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    ANUNȚUL DE PARTICIPARE ȘI DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐|

    │Nr. │ Nr.

    crt. |

    Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 1.│Nepublicarea1. |

    Nepublicarea unui anunț de participare │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 2.│Divizarea2. |

    Divizarea artificială a contractelor de lucrări/produse/servicii │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 3.│Nerespectarea3.

    |

    Nerespectarea (de către autoritatea contractantă) a termenului-limită │

    │ │dede depunere a ofertelor sau a datei de primire a candidaturilor (din │

    │ │partea potențialilor ofertanți) │partea potențialilor ofertanți)

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 4.│Potențialii4.

    |

    Potențialii ofertanți/candidați au la dispoziție un termen prea scurt │

    │ │pentrupentru obținerea documentației de atribuire. │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 5.│Nepublicarea5.

    |

    Nepublicarea prin erată a prelungirii termenelor de depunere a │

    │ │ofertelorofertelor sau a prelungirii termenului de primire a candidaturilor │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 6.│Cazul6.

    |

    Cazul în care nu se justifică atribuirea unui contract prin procedura │

    │ │dede negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 7.│În7.

    |

    În cazul în care se organizează o procedură de atribuire în domeniul │

    │ │apărăriiapărării sau al securității naționale pentru care se aplică prevederile│prevederile

    │ │Directivei 2009/81/CE /legislațieiDirectivei 2009/81/CE/legislației naționale și nu este elaborată o │

    │ │justificarejustificare adecvată pentru nepublicarea unui anunț de participare │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 8.│În8.

    |

    În anunțul de participare și/sau în documentația de atribuire nu sunt │

    │ │menționatemenționate criteriile de selecție și/sau criteriile de atribuire, după │

    │ │caz. │caz.

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 9.│Prin9.

    |

    Prin anunțul de participare sau prin documentația de atribuire sunt │

    │ │stabilitestabilite criterii de selecție/atribuire ilegale și/sau │

    │ │discriminatorii. │discriminatorii.

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 10.│Criteriile10.

    |

    Criteriile de selecție nu sunt nici în legătură și/sau nu sunt │

    │ │proporționaleproporționale cu obiectul contractului. │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 11.│Specificații tehnice discriminatorii │11. |

    Specificații tehnice discriminatorii

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 12.│Definirea12. |

    Definirea insuficientă a obiectului contractului │

    └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    EVALUAREA OFERTELOR

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐|

    │Nr. │ Nr.

    crt. |

    Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │|

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤1.

    │ 1.│Modificarea|

    Modificarea criteriilor de selecție după deschiderea ofertelor, │

    │ │determinânddeterminând selectarea incorectă a unui participant │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 2.│Modificarea2.

    |

    Modificarea criteriilor de selecție după deschiderea ofertelor, │

    │ │determinânddeterminând respingerea incorectă a unui participant │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 3.│Evaluarea3.

    |

    Evaluarea ofertelor pe baza unor criterii de selecție sau atribuire │

    │ │ilegale │ilegale

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 4.│În4.

    |

    În timpul evaluării nu sunt respectate principiile transparenței și al │

    │ │tratamentului egal │tratamentului egal

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 5.│Modificarea5. |

    Modificarea unei oferte în cursul evaluării │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 6.│Negocierea6. |

    Negocierea în cursul procedurii de atribuire │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 7.│Procedură7.

    |

    Procedură de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de │

    │ │participare,participare, în urma căreia condițiile enunțate în anunțul de │

    │ │participareparticipare sau în documentația de atribuire au fost modificate │

    │ │substanțial │substanțial

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 8.│Respingerea8. |

    Respingerea unei oferte cu preț neobișnuit de scăzut │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 9.│Conflictul de interese │9. |

    Conflictul de interese

    └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    IMPLEMENTAREA CONTRACTULUI

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐|

    │Nr. │ Nr.

    crt. |

    Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │|

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤1.

    │ 1.│Modificarea|

    Modificarea substanțială a contractului în raport cu anunțul de │

    │ │participareparticipare sau cu documentația de atribuire │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 2.│Reducerea obiectului contractului │2. |

    Reducerea obiectului contractului

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 3.│Atribuirea3.

    |

    Atribuirea de contracte de lucrări/servicii/bunuri suplimentare (dacă o│o

    │ │astfelastfel de atribuire constituie o modificare substanțială a condițiilor │

    │ │inițialeinițiale ale contractului, fără o procedură competitivă în cazul în │

    │ │carecare nu au fost respectate următoarele condiții): │

    │ │-- o situație de urgență care rezultă dintr-un eveniment imprevizibil; │

    │ │-- o circumstanță neprevăzută în cazul lucrărilor, serviciilor sau │

    │ │bunurilor suplimentare. │bunurilor suplimentare.

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 4.│Lucrări4.

    |

    Lucrări sau servicii suplimentare a căror valoare depășește limita │

    │ │fixatăfixată de dispozițiile legale aplicabile │

    └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    B) Contracte a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit, conform legislației în vigoare, pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    În conformitate cu prevederile legislației europene și ale jurisprudenței Curții Europene de Justiție în cazul contractelor pentru care aplicarea directivelor din domeniul achizițiilor publice nu este obligatorie sau este parțial obligatorie și se constată abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale în domeniul achizițiilor publice, prevăzute la lit. A), autoritățile cu competențe Sn gestionarea fondurilor europene/structurile de control aplică reduceri procentuale/corecții financiare.

    ------------Partea Partea a 2-a Contracte încheiate de beneficiarii privați

    de fonduri europene, care nu au calitatea de

    autoritate contractantă conform legislației în vigoare,

    dar care au obligația respectării prevederilor unor

    ghiduri/instrucțiuni privind achizițiile, în situația

    în care acestea sunt parte integrantă din

    contractul/acordul/ordinul/decizia de finanțare sau a

    Ordinului ministrului afacerilor europene nr. 1.050/2012

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐|

    │Nr. │ Nr.

    crt. |

    Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │|

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤1.

    │ 1.│Nerespectarea|

    Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de │

    │ │publicitate și transparență │publicitate și transparență

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 2.│Contracte2.

    |

    Contracte de achiziții (acte adiționale) pentru bunuri, lucrări sau │

    │ │serviciiservicii suplimentare, atribuite fără competiție adecvată, în absența │

    │ │uneiunei urgențe imperative rezultate din evenimente imprevizibile sau în │

    │ │absențaabsența unor circumstanțe neprevăzute │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 3.│Aplicarea3.

    |

    Aplicarea unor criterii de calificare și selecție și/sau a unor │

    │ │criteriicriterii de atribuire (factori de evaluare) nelegale │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 4.│Încălcarea4. |

    Încălcarea principiului tratamentului egal │

    └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ParteaPartea a 3-a Contracte încheiate de beneficiarii privați

    de fonduri europene, care nu au calitatea de

    autoritate contractantă conform legislației în vigoare,

    dar care au obligația respectării prevederilor

    Ordinului ministrului fondurilor europene nr. 1.120/2013

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐|

    │Nr. │ Nr.

    crt. |

    Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │|

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤1.

    │ 1.│Nerespectarea|

    Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de │

    │ │publicitatepublicitate și transparență la publicarea procedurii simplificate │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 2.│Nerespectarea2.

    |

    Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de │

    │ │publicitatepublicitate și transparență la desemnarea câștigătorului │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤|

    │ 3.│Nerespectarea3.

    |

    Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unei bune gestiuni │

    │ │financiarefinanciare cu aplicarea principiilor economicității, eficacității și │

    │ │eficienței │

    └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘eficienței

    Anexa a fost înlocuită cu anexa din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 28 iunie 2014, conform art. II din același act normativ.

  2. 26.08.2014 – 20.01.2018modificat prin RECTIFICAREA nr. 47 din 26 iunie 2014 , publicată în MONI…

    Abateri de la respectarea normelor

    în materie de achiziții pentru care se aplică

    reduceri procentuale/corecții financiare ParteafinanciarePartea 1 Achiziții publice

    A)Contracte A) Contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    ANUNȚUL DE PARTICIPARE ȘI DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐

    │Nr. │ Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 1.│Nepublicarea unui anunț de participare │

    │ 2.│Divizarea artificială a contractelor de lucrări/produse/servicii │

    │ 3.│Nerespectarea (de către autoritatea contractantă) a termenului-limită │

    │ │de depunere a ofertelor sau a datei de primire a candidaturilor (din │

    │ │partea potențialilor ofertanți) │

    │ 4.│Potențialii ofertanți/candidați au la dispoziție un termen prea scurt │

    │ │pentru obținerea documentației de atribuire. │

    │ 5.│Nepublicarea prin erată a prelungirii termenelor de depunere a │

    │ │ofertelor sau a prelungirii termenului de primire a candidaturilor │

    │ 6.│Cazul în care nu se justifică atribuirea unui contract prin procedura │

    │ │de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare │

    │ 7.│În cazul în care se organizează o procedură de atribuire în domeniul │

    │ │apărării sau al securității naționale pentru care se aplică prevederile│

    │ │Directivei 2009/81/CE /legislației naționale și nu este elaborată o │

    │ │justificare adecvată pentru nepublicarea unui anunț de participare │

    │ 8.│În anunțul de participare și/sau în documentația de atribuire nu sunt │

    │ │menționate criteriile de selecție și/sau criteriile de atribuire, după │

    │ │caz. │

    │ 9.│Prin anunțul de participare sau prin documentația de atribuire sunt │

    │ │stabilite criterii de selecție/atribuire ilegale și/sau │

    │ │discriminatorii. │

    │ 10.│Criteriile de selecție nu sunt nici în legătură și/sau nu sunt │

    │ │proporționale cu obiectul contractului. │

    │ 11.│Specificații tehnice discriminatorii │

    │ 12.│Definirea insuficientă a obiectului contractului │

    └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    EVALUAREA OFERTELOR

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐

    │Nr. │ Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 1.│Modificarea criteriilor de selecție după deschiderea ofertelor, │

    │ │determinând selectarea incorectă a unui participant │

    │ 2.│Modificarea criteriilor de selecție după deschiderea ofertelor, │

    │ │determinând respingerea incorectă a unui participant │

    │ 3.│Evaluarea ofertelor pe baza unor criterii de selecție sau atribuire │

    │ │ilegale │

    │ 4.│În timpul evaluării nu sunt respectate principiile transparenței și al │

    │ │tratamentului egal │

    │ 5.│Modificarea unei oferte în cursul evaluării │

    │ 6.│Negocierea în cursul procedurii de atribuire │

    │ 7.│Procedură de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de │

    │ │participare, în urma căreia condițiile enunțate în anunțul de │

    │ │participare sau în documentația de atribuire au fost modificate │

    │ │substanțial │

    │ 8.│Respingerea unei oferte cu preț neobișnuit de scăzut │

    │ 9.│Conflictul de interese │

    │ 1.│Modificarea substanțială a contractului în raport cu anunțul de │

    │ │participare sau cu documentația de atribuire │

    │ 2.│Reducerea obiectului contractului │

    │ 3.│Atribuirea de contracte de lucrări/servicii/bunuri suplimentare (dacă o│

    │ │astfel de atribuire constituie o modificare substanțială a condițiilor │

    │ │inițiale ale contractului, fără o procedură competitivă în cazul în │

    │ │care nu au fost respectate următoarele condiții): │

    │ │- o situație de urgență care rezultă dintr-un eveniment imprevizibil; │

    │ │- o circumstanță neprevăzută în cazul lucrărilor, serviciilor sau │

    │ │bunurilor suplimentare. │

    │ 4.│Lucrări sau servicii suplimentare a căror valoare depășește limita │

    │ │fixată de dispozițiile legale aplicabile │

    B)Contracte B) Contracte a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit, conform legislației în vigoare, pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    În conformitate cu prevederile legislației europene și ale jurisprudenței Curții Europene de Justiție în cazul contractelor pentru care aplicarea directivelor din domeniul achizițiilor publice nu este obligatorie sau este parțial obligatorie și se constată abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale în domeniul achizițiilor publice publice, prevăzute la lit. A), autoritățile cu competențe înSn gestionarea fondurilor europene/structurile de control aplică reducerile procentuale/corecțiile financiare prevăzute la lit. a). Parteareduceri procentuale/corecții financiare.

    ------------Partea a 2-a Contracte încheiate de beneficiarii privați

    de fonduri europene, care nu au calitatea de

    autoritate contractantă conform legislației în vigoare,

    dar care au obligația respectării prevederilor unor

    ghiduri/instrucțiuni privind achizițiile, în situația

    în care acestea sunt parte integrantă din

    contractul/acordul/ordinul/decizia de finanțare sau a

    Ordinului ministrului afacerilor europene nr. 1.050/2012

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐

    │Nr. │ Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 1.│Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de │

    │ │publicitate și transparență │

    │ 2.│Contracte de achiziții (acte adiționale) pentru bunuri, lucrări sau │

    │ │servicii suplimentare, atribuite fără competiție adecvată, în absența │

    │ │unei urgențe imperative rezultate din evenimente imprevizibile sau în │

    │ │absența unor circumstanțe neprevăzute │

    │ 3.│Aplicarea unor criterii de calificare și selecție și/sau a unor │

    │ │criterii de atribuire (factori de evaluare) nelegale │

    │ 4.│Încălcarea principiului tratamentului egal │

    └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Partea└────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘Partea a 3-a Contracte încheiate de beneficiarii privați

    de fonduri europene, care nu au calitatea de

    autoritate contractantă conform legislației în vigoare,

    dar care au obligația respectării prevederilor

    Ordinului ministrului fondurilor europene nr. 1.120/2013

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐

    │Nr. │ Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 1.│Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de │

    │ │publicitate și transparență la publicarea procedurii simplificate │

    │ 2.│Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de │

    │ │publicitate și transparență la desemnarea câștigătorului │

    │ 3.│Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unei bune gestiuni │

    │ │financiare cu aplicarea principiilor economicității, eficacității și │

    │ │eficienței │

    └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    Anexa a fost înlocuită cu anexa din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 28 iunie 2014, conform art. II din acealașiacelași act normativ.

  3. 28.06.2014 – 26.08.2014formă consolidată

    Abateri de la respectarea normelor

    în materie de achiziții pentru care se aplică

    reduceri procentuale/corecții financiare Partea 1 Achiziții publice

    A)Contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    ANUNȚUL DE PARTICIPARE ȘI DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐

    │Nr. │ Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 1.│Nepublicarea unui anunț de participare │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 2.│Divizarea artificială a contractelor de lucrări/produse/servicii │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 3.│Nerespectarea (de către autoritatea contractantă) a termenului-limită │

    │ │de depunere a ofertelor sau a datei de primire a candidaturilor (din │

    │ │partea potențialilor ofertanți) │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 4.│Potențialii ofertanți/candidați au la dispoziție un termen prea scurt │

    │ │pentru obținerea documentației de atribuire. │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 5.│Nepublicarea prin erată a prelungirii termenelor de depunere a │

    │ │ofertelor sau a prelungirii termenului de primire a candidaturilor │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 6.│Cazul în care nu se justifică atribuirea unui contract prin procedura │

    │ │de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 7.│În cazul în care se organizează o procedură de atribuire în domeniul │

    │ │apărării sau al securității naționale pentru care se aplică prevederile│

    │ │Directivei 2009/81/CE /legislației naționale și nu este elaborată o │

    │ │justificare adecvată pentru nepublicarea unui anunț de participare │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 8.│În anunțul de participare și/sau în documentația de atribuire nu sunt │

    │ │menționate criteriile de selecție și/sau criteriile de atribuire, după │

    │ │caz. │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 9.│Prin anunțul de participare sau prin documentația de atribuire sunt │

    │ │stabilite criterii de selecție/atribuire ilegale și/sau │

    │ │discriminatorii. │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 10.│Criteriile de selecție nu sunt nici în legătură și/sau nu sunt │

    │ │proporționale cu obiectul contractului. │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 11.│Specificații tehnice discriminatorii │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 12.│Definirea insuficientă a obiectului contractului │

    └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    EVALUAREA OFERTELOR

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐

    │Nr. │ Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 1.│Modificarea criteriilor de selecție după deschiderea ofertelor, │

    │ │determinând selectarea incorectă a unui participant │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 2.│Modificarea criteriilor de selecție după deschiderea ofertelor, │

    │ │determinând respingerea incorectă a unui participant │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 3.│Evaluarea ofertelor pe baza unor criterii de selecție sau atribuire │

    │ │ilegale │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 4.│În timpul evaluării nu sunt respectate principiile transparenței și al │

    │ │tratamentului egal │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 5.│Modificarea unei oferte în cursul evaluării │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 6.│Negocierea în cursul procedurii de atribuire │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 7.│Procedură de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de │

    │ │participare, în urma căreia condițiile enunțate în anunțul de │

    │ │participare sau în documentația de atribuire au fost modificate │

    │ │substanțial │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 8.│Respingerea unei oferte cu preț neobișnuit de scăzut │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 9.│Conflictul de interese │

    └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    IMPLEMENTAREA CONTRACTULUI

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐

    │Nr. │ Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 1.│Modificarea substanțială a contractului în raport cu anunțul de │

    │ │participare sau cu documentația de atribuire │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 2.│Reducerea obiectului contractului │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 3.│Atribuirea de contracte de lucrări/servicii/bunuri suplimentare (dacă o│

    │ │astfel de atribuire constituie o modificare substanțială a condițiilor │

    │ │inițiale ale contractului, fără o procedură competitivă în cazul în │

    │ │care nu au fost respectate următoarele condiții): │

    │ │- o situație de urgență care rezultă dintr-un eveniment imprevizibil; │

    │ │- o circumstanță neprevăzută în cazul lucrărilor, serviciilor sau │

    │ │bunurilor suplimentare. │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 4.│Lucrări sau servicii suplimentare a căror valoare depășește limita │

    │ │fixată de dispozițiile legale aplicabile │

    └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    B)Contracte a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit, conform legislației în vigoare, pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    În conformitate cu prevederile legislației europene și ale jurisprudenței Curții Europene de Justiție în cazul contractelor pentru care aplicarea directivelor din domeniul achizițiilor publice nu este obligatorie sau este parțial obligatorie și se constată abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale în domeniul achizițiilor publice autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene/structurile de control aplică reducerile procentuale/corecțiile financiare prevăzute la lit. a). Partea a 2-a Contracte încheiate de beneficiarii privați

    de fonduri europene, care nu au calitatea de

    autoritate contractantă conform legislației în vigoare,

    dar care au obligația respectării prevederilor unor

    ghiduri/instrucțiuni privind achizițiile, în situația

    în care acestea sunt parte integrantă din

    contractul/acordul/ordinul/decizia de finanțare sau a

    Ordinului ministrului afacerilor europene nr. 1.050/2012

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐

    │Nr. │ Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 1.│Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de │

    │ │publicitate și transparență │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 2.│Contracte de achiziții (acte adiționale) pentru bunuri, lucrări sau │

    │ │servicii suplimentare, atribuite fără competiție adecvată, în absența │

    │ │unei urgențe imperative rezultate din evenimente imprevizibile sau în │

    │ │absența unor circumstanțe neprevăzute │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 3.│Aplicarea unor criterii de calificare și selecție și/sau a unor │

    │ │criterii de atribuire (factori de evaluare) nelegale │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 4.│Încălcarea principiului tratamentului egal │

    └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Partea a 3-a Contracte încheiate de beneficiarii privați

    de fonduri europene, care nu au calitatea de

    autoritate contractantă conform legislației în vigoare,

    dar care au obligația respectării prevederilor

    Ordinului ministrului fondurilor europene nr. 1.120/2013

    ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐

    │Nr. │ Tipul de abatere/neregulă constatată │

    │crt.│ │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 1.│Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de │

    │ │publicitate și transparență la publicarea procedurii simplificate │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 2.│Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de │

    │ │publicitate și transparență la desemnarea câștigătorului │

    ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

    │ 3.│Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unei bune gestiuni │

    │ │financiare cu aplicarea principiilor economicității, eficacității și │

    │ │eficienței │

    └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    Anexa a fost înlocuită cu anexa din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 28 iunie 2014, conform art. II din acealași act normativ.

  4. 23.07.2012 – 28.06.2014modificat prin Legea 142/2012

    Corecțiile/Reducerile financiare aplicabile cheltuielilor aferente

    proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau din fonduri publice

    naționale aferente acestora în caz de nerespectare a reglementărilor privind

    achizițiile, cu excepția achizițiilor derulate de beneficiarii Programului

    Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013

    1. Contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    *Font 8*

    ┌────┬───────────────┬───────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┐

    │Nr. │ Abaterea │ │ │

    │crt.│constatată │ Descrierea abaterii constatate │ Corecție/Reducere │

    ├────┼───────────────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤

    │1.1.│Nerespectarea │Contractul a fost atribuit fără respectarea │100% din valoarea contractului │

    │ │procedurilor de│cerințelor privind publicitatea, reglementate │în cauză │

    │ │publicitate │prin legislația națională și comunitară privind│ │

    │ │ │achizițiile publice, cu excepția cazurilor │ │

    │ │ │menționate la pct.1.2 Această abatere │ │

    │ │ │constituie o încălcare flagrantă a uneia dintre│ │

    │ │ │condițiile de finanțare din fonduri europene. │ │

    │1.2.│Nerespectarea │Contractul a fost atribuit fără respectarea │25% din valoarea contractului │

    │ │procedurilor │cerințelor privind publicitatea, reglementate │în cauză │

    │ │de publicitate,│prin legislația națională și comunitară privind│ │

    │ │dar, totuși, a │achizițiile publice, însă a existat, totuși, o │ │

    │ │existat un │publicitate care a permis operatorilor │ │

    │ │anumit grad de │economici aflați pe teritoriul altui stat să │ │

    │ │publicitate │aibă acces la procedura de achiziție în cauză. │ │

    │1.3.│Atribuirea de │Contractul inițial a fost atribuit cu respecta-│a) 100% din valoarea totală a │

    │ │contracte de │rea legislației naționale și comunitare privind│contractelor suplimentare (actelor│

    │ │achiziție (acte│achizițiile publice, dar a fost urmat de unul │adiționale) în cauză, în cazul în │

    │ │adiționale) │sau mai multe contracte suplimentare (acte │care valoarea totală a contracte- │

    │ │pentru lucrări,│adiționale), care au fost atribuite fără │lor suplimentare (actelor │

    │ │servicii sau │respectarea legislației naționale și comunitare│adiționale) depășește procentul │

    │ │bunuri supli- │privind achizițiile publice, în ceea ce pri- │din valoarea contractului inițial,│

    │ │mentare atribu-│vește îndeplinirea condițiilor (inclusiv │stabilit ca limită prin legislația│

    │ │ite fără apli- │condiția de extremă urgență determinată de │națională și comunitară privind │

    │ │carea unei pro-│evenimente imprevizibile sau condiția │achizițiile publice; │

    │ │ceduri competi-│existenței unor circumstanțe neprevăzute care │b) rata corecției/reducerii │

    │ │tive, fără │să necesite lucrări, servicii sau bunuri │prevăzute la lit. a) poate fi │

    │ │respectarea │suplimentare) care permit recurgerea la │diminuată - cu respectarea │

    │ │condițiilor │procedura de negociere fără publicarea unui │principiului proporționalității - │

    │ │prevăzute de │anunț de participare. │până la 25% din valoarea cumulată │

    │ │legislația │ │a contractelor suplimentare │

    │ │națională și │ │(actelor adiționale), în cazul în │

    │ │comunitară, │ │care valoarea totală a contrac- │

    │ │inclusiv în │ │telor suplimentare (actelor │

    │ │absența unei │ │adiționale) atribuite fără res- │

    │ │urgențe extreme│ │pectarea legislației naționale │

    │ │determinate de │ │privind achizițiile publice nu │

    │ │apariția unor │ │depășește procentul din valoarea │

    │ │evenimente │ │contractului inițial, stabilit ca │

    │ │imprevizibile │ │limită prin legislația națională │

    │ │sau în absența │ │și comunitară privind achizițiile │

    │ │unor circum- │ │publice. │

    │ │stanțe │ │ │

    │ │neprevăzute*i) │ │ │

    │1.4.│Achiziția unor │Contractul inițial a fost atribuit cu respec- │100% din valoarea cumulată care │

    │ │lucrări sau │tarea legislației naționale și comunitare │depășește procentul din valoarea │

    │ │servicii supli-│privind achizițiile publice, dar a fost urmat │contractului inițial, stabilit ca │

    │ │mentare/adițio-│de unul sau mai multe contracte suplimentare │limită prin legislația națională │

    │ │nale, care │(acte adiționale), a căror valoare cumulată │și comunitară privind achizițiile │

    │ │datorită unor │depășește procentul din valoarea contractului │publice. │

    │ │circumstanțe │inițial, stabilit ca limită prin legislația │100% din valoarea cumulată a │

    │ │neprevăzute au │națională și comunitară privind achizițiile │contractelor suplimentare (actelor│

    │ │devenit nece- │publice, iar lucrările sau serviciile supli- │adiționale) în cauză │

    │ │sare, cu depă- │mentare/adiționale nu constituie activități │25% din valoarea cumulată a con- │

    │ │șirea procen- │distincte în sensul reglementărilor europene │tractelor suplimentare (actelor │

    │ │tului din │(directive). │adiționale) în cauză │

    │ │valoarea con- │Contractul inițial a fost atribuit cu respec- │ │

    │ │tractului │tarea legislației privind achizițiile publice, │ │

    │ │inițial stabi- │dar a fost urmat de unul sau mai multe │ │

    │ │lit ca limită │contracte suplimentare (acte adiționale), iar │ │

    │ │prin legislația│lucrările sau serviciile suplimentare/adiți- │ │

    │ │națională și │onale constituie activități distincte în sensul│ │

    │ │comunitară │reglementărilor europene (directive). │ │

    │ │privind achizi-│În cazul în care valoarea cumulată a │ │

    │ │țiile publi- │contractelor suplimentare (actelor adiționale) │ │

    │ │ce*i) │depășește procentul din valoarea contractului │ │

    │ │ │inițial, stabilit ca limită prin legislația │ │

    │ │ │privind achizițiile publice, se aplică │ │

    │ │ │prevederile pct.1.1. │ │

    │ │ │În cazul în care valoarea cumulată a │ │

    │ │ │contractelor suplimentare (actelor adiționale) │ │

    │ │ │nu depășește procentul din valoarea │ │

    │ │ │contractului inițial, stabilit ca limită prin │ │

    │ │ │legislația privind achizițiile publice, se │ │

    │ │ │aplică prevederile pct. 2.1. │ │

    │1.5.│Nedeclararea │Contractul a fost atribuit cu respectarea │25% din valoarea contractului │

    │ │tuturor crite- │cerințelor privind publicitatea, reglementate │în cauză. │

    │ │riilor de │de legislația națională și comunitară privind │Rata reducerii/corecției poate fi │

    │ │calificare și │achizițiile publice, dar în documentația de │diminuată la 10% sau la 5%, în │

    │ │selecție și a │atribuire sau în anunțul de participare nu au │funcție de gravitate. │

    │ │factorilor de │fost expuse toate criteriile de calificare și │ │

    │ │evaluare în │selecție și/sau factorii de evaluare ori │ │

    │ │documentația de│aceștia nu au fost suficient descriși. │ │

    │ │atribuire sau │ │ │

    │ │în anunțul de │ │ │

    │ │participare │ │ │

    │1.6.│Aplicarea de │Contractul a fost atribuit prin aplicarea de │25% din valoarea contractului │

    │ │criterii de │criterii de atribuire (factori de evaluare) │în cauză. │

    │ │atribuire │nelegale (de exemplu: folosirea unui criteriu │Rata reducerii/corecției poate fi │

    │ │(factori de │de calificare și selecție ca factor de evaluare│diminuată la 10% sau la 5%, în │

    │ │evaluare) │a ofertelor, utilizarea unui factor de evaluare│funcție de gravitate. │

    │ │nelegale │în neconcordanță cu factorii de evaluare │ │

    │ │ │stabiliți de autoritatea contractantă în │ │

    │ │ │documentația de atribuire și anunțul de │ │

    │ │ │participare, aplicarea incorectă și/sau │ │

    │ │ │discriminatorie a factorilor de evaluare, │ │

    │ │ │nerespectarea criteriului de atribuire stabilit│ │

    │ │ │de autoritatea contractantă în anunțul de │ │

    │ │ │participare și în documentația de atribuire). │ │

    │1.7.│Stabilirea în │Cazurile în care anumiți potențiali ofertanți │25% din valoarea contractului în │

    │ │documentația de│au fost împiedicați să participe la o procedură│cauză. (O reducere/corecție │

    │ │atribuire sau │de atribuire din cauza unor criterii restricti-│financiară în proporție de 100% │

    │ │în anunțul de │ve stabilite în anunțul de participare sau în │din valoarea contractului poate fi│

    │ │participare a │documentația de atribuire (de exemplu, │aplicată în cele mai grave cazuri,│

    │ │unor criterii │obligația de a avea deja o reprezentanță în │unde există o intenție de a │

    │ │de calificare │țară sau în regiune ori stabilirea unor │exclude în mod deliberat anumiți │

    │ │și selecție sau│standarde tehnice prea specifice care │ofertanți.) │

    │ │a unor factori │favorizează un singur operator sau cerințe │ │

    │ │de evaluare │privind deținerea de experiență în regiune) │ │

    │ │nelegali │ │ │

    │1.8.│Definirea │Descrierea obiectului contractului din │25% din valoarea contractului în │

    │ │insuficientă │documentația de atribuire sau din anunțul de │cauză. │

    │ │sau discrimina-│participare este discriminatorie ori insufici- │Rata reducerii/corecției poate fi │

    │ │torie a │entă pentru a permite ofertanților să │diminuată la 10% sau la 5%, în │

    │ │obiectului │identifice obiectul contractului sau autorită- │funcție de gravitate. │

    │ │contractului │ților contractante să atribuie contractul. │ │

    │1.9.│Negocierea în │Contractul a fost atribuit prin licitație │25% din valoarea contractului │

    │ │timpul proce- │deschisă sau restrânsă, dar autoritatea │în cauză. │

    │ │durii de │contractantă a negociat cu ofertanții pe │Rata reducerii/corecției poate fi │

    │ │atribuire │parcursul procedurii de atribuire; fac excepție│diminuată la 10% sau la 5%, în │

    │ │ │discuțiile/solicitările care au ca scop numai │funcție de gravitate. │

    │ │ │clarificarea sau completarea conținutului │ │

    │ │ │ofertelor ori precizarea obligațiilor │ │

    │ │ │autorității contractante. │ │

    │1.10│Reducerea │Contractul a fost atribuit cu respectarea │Suma corespunzătoare reducerii │

    │ │obiectului │legislației naționale și comunitare privind │obiectului contractului plus 25% │

    │ │contractului │achizițiilor publice, însă a fost urmat de │din valoarea finală a obiectului │

    │ │fără reducerea │reducerea obiectului contractului, fără │contractului (rata reducerii/ │

    │ │proporțională │reducerea proporțională a valorii contractului │corecției de 25% poate fi │

    │ │a valorii │(această reducere/corecție se aplică chiar și │diminuată în cazuri justificate) │

    │ │contractului*i)│în cazul în care suma scăzută este utilizată │ │

    │ │ │pentru realizarea altor lucrări). │ │

    │1.11│Reducerea │Contractul a fost atribuit cu respectarea │25% din valoarea finală a obiec- │

    │ │obiectului │legislației naționale și comunitare privind │tului contractului(rata reducerii/│

    │ │contractului cu│achizițiile publice, însă a fost urmat de │corecției de 25% poate fi │

    │ │reducerea │reducerea obiectului contractului, cu │diminuată în cazuri justificate) │

    │ │proporțională │reducerea proporțională a valorii contractului │ │

    │ │a valorii │(această reducere/corecție se aplică chiar și │ │

    │ │ │pentru realizarea altor lucrări suplimentare/ │ │

    │ │ │adiționale fără respectarea dispozițiilor │ │

    │ │ │legale). │ │

    │1.12│Aplicarea │Contractul a fost atribuit cu respectarea │2%, 5% sau 10% din valoarea │

    │ │necorespunză- │legislației privind achizițiile publice, însă │contractului, în funcție de │

    │ │toare a unor │nu au fost respectate unele obligații auxiliare│gravitatea neregulii și caracterul│

    │ │elemente │cum ar fi publicarea anunțului de atribuire a │repetitiv al acesteia │

    │ │auxiliare │contractului. Dacă acest tip de neregulă este │ │

    │ │procedurii de │doar de natură formală, fără un potențial │ │

    │ │atribuire │impact financiar, nu se va aplica nicio │ │

    │ │ │reducere/corecție financiară. │ │

    └────┴───────────────┴───────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┘

    2. Contracte a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit de legislația națională privind achizițiile publice pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene*)

    ┌────┬────────────────┬──────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┐

    ├────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤

    │2.1.│Nerespectarea │Contractul a fost atribuit fără lansarea │25% din valoarea contractului în │

    │ │cerințelor │adecvată a unei proceduri competitive, │cauză │

    │ │privind │nerespectându-se principiul transparenței. │ │

    │ │asigurarea unui │ │ │

    │ │grad adecvat de │ │ │

    │ │publicitate și │ │ │

    │ │transparență*îi)│ │ │

    │2.2.│Contracte de │Contractul inițial a fost atribuit cu respec- │25% din valoarea contractelor │

    │ │achiziții (acte │tarea regulilor de achiziție, dar a fost urmat│atribuite fără lansarea unei │

    │ │adiționale) │de unul sau mai multe contracte suplimentare │proceduri competitive │

    │ │pentru bunuri, │(acte adiționale) care au fost atribuite fără │ │

    │ │lucrări sau │asigurarea unei competiții adecvate, în │ │

    │ │servicii │absența unei urgențe imperative rezultate din │ │

    │ │suplimentare, │evenimente imprevizibile sau în absența unor │ │

    │ │atribuite fără │circumstanțe neprevăzute care să le justifice.│ │

    │ │competiție │ │ │

    │ │adecvată, în │ │ │

    │ │absența unei │ │ │

    │ │urgențe impera- │ │ │

    │ │tive rezultate │ │ │

    │ │din evenimente │ │ │

    │ │imprevizibile │ │ │

    │ │sau în absența │ │ │

    │ │unor circumstanțe │ │

    │2.3.│Aplicarea unor │Aplicarea unor criterii de calificare și │10% din valoarea contractului în │

    │ │criterii de │selecție și/sau a unor criterii de atribuire │cauză. │

    │ │calificare și │(factori de evaluare) nelegale │Rata reducerii/corecției poate fi │

    │ │selecție sau a │ │diminuată la 5%, în funcție de │

    │ │unor factori de │ │gravitate. │

    │ │evaluare │ │ │

    │ │nelegali │ │ │

    ├────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤

    │2.4.│Încălcarea │Contractele au fost atribuite cu respectarea │10% din valoarea contractului în │

    │ │principiului │cerințelor privind publicitatea, dar procedura│cauză. │

    │ │tratamentului │de atribuire a încălcat principiul tratamen- │Rata reducerii/corecției poate fi │

    │ │egal │tului egal al operatorilor (de exemplu, în │diminuată la 5%, în funcție de │

    │ │ │cazul în care autoritatea contractantă a făcut│gravitate. │

    │ │ │o alegere arbitrară a anumitor ofertanți cu │ │

    │ │ │care a negociat atribuirea contractului sau a │ │

    │ │ │oferit un tratament preferențial unuia dintre │ │

    │ │ │ofertanții invitați la negociere). │ │

    └────┴────────────────┴──────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┘

    Tabelul a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 29 august 2012.

    *i) În vederea determinării valorii optime a corecției financiare care trebuie aplicată pentru nerespectarea reglementărilor naționale privind achizițiile publice, gradul de flexibilitate este redus și nu se poate aplica decât în cazul în care prin modificările contractelor, operate după atribuirea lor, (1) autoritatea contractantă nu a modificat în mod substanțial datele cuprinse în invitația la participare și în caietul de sarcini, prin modificările aduse prin contractele suplimentare (actele adiționale), (2) dacă modificările ar fi fost incluse în invitația de participare sau în caietul de sarcini, nu ar fi avut un impact substanțial asupra ofertelor primite. Elementele esențiale privind atribuirea contractului se referă în special la valoarea contractului, natura activităților, termenul de execuție, condițiile de plată și materialele utilizate. Este întotdeauna necesară o analiză caz cu caz.

    *îi) Conceptul de "grad de publicitate adecvat" trebuie interpretat astfel:

    a) Principiul egalității de tratament și cel al nediscriminării impun o obligație de transparență care constă în garantarea, în favoarea oricărui potențial ofertant, a unui grad de publicitate care să permită atribuirea contractului în condiții adecvate de competiție. Obligația de transparență presupune că un potențial ofertant care operează pe teritoriul unui alt stat membru poate avea acces la informații relevante privind o procedură de achiziții înainte ca aceasta să fie finalizată, astfel încât, dacă acel potențial ofertant dorește, să își poată exprima interesul prin participarea la procedura respectivă.

    b) În unele cazuri, datorită unor circumstanțe speciale, cum ar fi o miză economică foarte redusă, participarea la o procedură de achiziții poate să nu prezinte interes pentru operatorii economici care operează în alte state membre. În aceste cazuri, efectele asupra libertăților fundamentale trebuie să fie considerate ca fiind prea aleatorii și prea indirecte ca să justifice aplicarea normelor juridice derivate din dreptul comunitar primar și din acest motiv nu se aplică corecții financiare.

    Este de competența autorității contractante să determine dacă o procedură de achiziție prezintă sau nu un interes potențial pentru operatorii economici care operează în alt stat membru. Această decizie a autorității contractante trebuie să fie fundamentată pe o evaluare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, cum ar fi obiectul procedurii de achiziție, valoarea sa estimată, caracteristicile particulare ale sectorului de activitate în cauză (mărimea și structura pieței, practicile comerciale etc.), precum și zona geografică în care este organizată procedura de achiziție.

  5. 12.06.2012 – 23.07.2012formă consolidată

    Corecțiile/Reducerile financiare aplicabile cheltuielilor aferente

    proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau din

    fonduri publice naționale aferente acestora în caz de

    nerespectare a reglementărilor privind achizițiile

    │ │criterii de │selecție sau a unor factori de evaluare care │cauză. │

    │ │calificare și │împiedică anumiți ofertanți potențiali să │Rata reducerii/corecției poate fi │

    │ │selecție sau a │participe la procedura de atribuire din cauza │diminuată la 5%, în funcție de │

    │ │unor factori de │restricțiilor stabilite în documentația de │gravitate. │

    │ │evaluare │atribuire (de exemplu, obligația de a avea │ │

    │ │nelegali │deja o reprezentanță în țară sau în regiune │ │

    │ │ │ori stabilirea unor standarde tehnice prea │ │

    │ │ │specifice care favorizează un singur operator)│ │

    ├────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤

    │2.4.│Încălcarea │Contractele au fost atribuite cu respectarea │10% din valoarea contractului în │

    │ │principiului │cerințelor privind publicitatea, dar procedura│cauză. │

    │ │tratamentului │de atribuire a încălcat principiul tratamen- │Rata reducerii/corecției poate fi │

    │ │egal │tului egal al operatorilor (de exemplu, în │diminuată la 5%, în funcție de │

    │ │ │cazul în care autoritatea contractantă a făcut│gravitate. │

    │ │ │o alegere arbitrară a anumitor ofertanți cu │ │

    │ │ │care a negociat atribuirea contractului sau a │ │

    │ │ │oferit un tratament preferențial unuia dintre │ │

    │ │ │ofertanții invitați la negociere). │ │

    └────┴────────────────┴──────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┘

    *i) În vederea determinării valorii optime a corecției financiare care trebuie aplicată pentru nerespectarea reglementărilor naționale privind achizițiile publice, gradul de flexibilitate este redus și nu se poate aplica decât în cazul în care prin modificările contractelor, operate după atribuirea lor, (1) autoritatea contractantă nu a modificat în mod substanțial datele cuprinse în invitația la participare și în caietul de sarcini, prin modificările aduse prin contractele suplimentare (actele adiționale), (2) dacă modificările ar fi fost incluse în invitația de participare sau în caietul de sarcini, nu ar fi avut un impact substanțial asupra ofertelor primite. Elementele esențiale privind atribuirea contractului se referă în special la valoarea contractului, natura activităților, termenul de execuție, condițiile de plată și materialele utilizate. Este întotdeauna necesară o analiză caz cu caz.

    *îi) Conceptul de "grad de publicitate adecvat" trebuie interpretat astfel:

    a) Principiul egalității de tratament și cel al nediscriminării impun o obligație de transparență care constă în garantarea, în favoarea oricărui potențial ofertant, a unui grad de publicitate care să permită atribuirea contractului în condiții adecvate de competiție. Obligația de transparență presupune că un potențial ofertant care operează pe teritoriul unui alt stat membru poate avea acces la informații relevante privind o procedură de achiziții înainte ca aceasta să fie finalizată, astfel încât, dacă acel potențial ofertant dorește, să își poată exprima interesul prin participarea la procedura respectivă.

    b) În unele cazuri, datorită unor circumstanțe speciale, cum ar fi o miză economică foarte redusă, participarea la o procedură de achiziții poate să nu prezinte interes pentru operatorii economici care operează în alte state membre. În aceste cazuri, efectele asupra libertăților fundamentale trebuie să fie considerate ca fiind prea aleatorii și prea indirecte ca să justifice aplicarea normelor juridice derivate din dreptul comunitar primar și din acest motiv nu se aplică corecții financiare.

    Este de competența autorității contractante să determine dacă o procedură de achiziție prezintă sau nu un interes potențial pentru operatorii economici care operează în alt stat membru. Această decizie a autorității contractante trebuie să fie fundamentată pe o evaluare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, cum ar fi obiectul procedurii de achiziție, valoarea sa estimată, caracteristicile particulare ale sectorului de activitate în cauză (mărimea și structura pieței, practicile comerciale etc.), precum și zona geografică în care este organizată procedura de achiziție.

  6. 29.06.2011 – 12.06.2012text inițial

    Corecțiile/Reducerile financiare aplicabile cheltuielilor aferente

    proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau din

    fonduri publice naționale aferente acestora în caz de

    nerespectare a reglementărilor privind achizițiile

    1. Contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene*Font 8*

    | Nr.

    crt.

    | Abaterea

    constatată

    |

    Descrierea abaterii constatate

    |

    Corecție/Reducere

    | 1.1.

    | Nerespectarea

    procedurilor de

    publicitate

    | Contractul a fost atribuit fără respectarea

    cerințelor privind publicitatea, reglementate

    prin legislația națională și comunitară privind

    achizițiile publice, cu excepția cazurilor

    menționate la pct.1.2 Această abatere

    constituie o încălcare flagrantă a uneia dintre

    condițiile de finanțare din fonduri europene.

    | 100% din valoarea contractului

    în cauză

    | 1.2.

    | Nerespectarea

    procedurilor

    de publicitate,

    dar, totuși, a

    existat un

    anumit grad de

    publicitate

    | Contractul a fost atribuit fără respectarea

    cerințelor privind publicitatea, reglementate

    prin legislația națională și comunitară privind

    achizițiile publice, însă a existat, totuși, o

    publicitate care a permis operatorilor

    economici aflați pe teritoriul altui stat să

    aibă acces la procedura de achiziție în cauză.

    | 25% din valoarea contractului

    în cauză

    | 1.3.

    | Atribuirea de

    contracte de

    achiziție (acte

    adiționale)

    pentru lucrări,

    servicii sau

    bunuri supli-

    mentare atribu-

    ite fără apli-

    carea unei pro-

    ceduri competi-

    tive, fără

    respectarea

    condițiilor

    prevăzute de

    legislația

    națională și

    comunitară,

    inclusiv în

    absența unei

    urgențe extreme

    determinate de

    apariția unor

    evenimente

    imprevizibile

    sau în absența

    unor circum-

    stanțe

    neprevăzute*i)

    | Contractul inițial a fost atribuit cu respecta-

    rea legislației naționale și comunitare privind

    achizițiile publice, dar a fost urmat de unul

    sau mai multe contracte suplimentare (acte

    adiționale), care au fost atribuite fără

    respectarea legislației naționale și comunitare

    privind achizițiile publice, în ceea ce pri-

    vește îndeplinirea condițiilor (inclusiv

    condiția de extremă urgență determinată de

    evenimente imprevizibile sau condiția

    existenței unor circumstanțe neprevăzute care

    să necesite lucrări, servicii sau bunuri

    suplimentare) care permit recurgerea la

    procedura de negociere fără publicarea unui

    anunț de participare.

    | a) 100% din valoarea totală a

    contractelor suplimentare (actelor

    adiționale) în cauză, în cazul în

    care valoarea totală a contracte-

    lor suplimentare (actelor

    adiționale) depășește procentul

    din valoarea contractului inițial,

    stabilit ca limită prin legislația

    națională și comunitară privind

    achizițiile publice;

    b) rata corecției/reducerii

    prevăzute la lit. a) poate fi

    diminuată - cu respectarea

    principiului proporționalității -

    până la 25% din valoarea cumulată

    a contractelor suplimentare

    (actelor adiționale), în cazul în

    care valoarea totală a contrac-

    telor suplimentare (actelor

    adiționale) atribuite fără res-

    pectarea legislației naționale

    privind achizițiile publice nu

    depășește procentul din valoarea

    contractului inițial, stabilit ca

    limită prin legislația națională

    și comunitară privind achizițiile

    publice.

    | 1.4.

    | Achiziția unor

    lucrări sau

    servicii supli-

    mentare/adițio-

    nale, care

    datorită unor

    circumstanțe

    neprevăzute au

    devenit nece-

    sare, cu depă-

    șirea procen-

    tului din

    valoarea con-

    tractului

    inițial stabi-

    lit ca limită

    prin legislația

    națională și

    comunitară

    privind achizi-

    țiile publi-

    ce*i)

    | Contractul inițial a fost atribuit cu respec-

    tarea legislației naționale și comunitare

    privind achizițiile publice, dar a fost urmat

    de unul sau mai multe contracte suplimentare

    (acte adiționale), a căror valoare cumulată

    depășește procentul din valoarea contractului

    inițial, stabilit ca limită prin legislația

    națională și comunitară privind achizițiile

    publice, iar lucrările sau serviciile supli-

    mentare/adiționale nu constituie activități

    distincte în sensul reglementărilor europene

    (directive).

    Contractul inițial a fost atribuit cu respec-

    tarea legislației privind achizițiile publice,

    dar a fost urmat de unul sau mai multe

    contracte suplimentare (acte adiționale), iar

    lucrările sau serviciile suplimentare/adiți-

    onale constituie activități distincte în sensul

    reglementărilor europene (directive).

    În cazul în care valoarea cumulată a

    contractelor suplimentare (actelor adiționale)

    depășește procentul din valoarea contractului

    inițial, stabilit ca limită prin legislația

    privind achizițiile publice, se aplică

    prevederile pct.1.1.

    În cazul în care valoarea cumulată a

    contractelor suplimentare (actelor adiționale)

    nu depășește procentul din valoarea

    contractului inițial, stabilit ca limită prin

    legislația privind achizițiile publice, se

    aplică prevederile pct. 2.1.

    | 100% din valoarea cumulată care

    depășește procentul din valoarea

    contractului inițial, stabilit ca

    limită prin legislația națională

    și comunitară privind achizițiile

    publice.

    100% din valoarea cumulată a

    contractelor suplimentare (actelor

    adiționale) în cauză

    25% din valoarea cumulată a con-

    tractelor suplimentare (actelor

    adiționale) în cauză

    | 1.5.

    | Nedeclararea

    tuturor crite-

    riilor de

    calificare și

    selecție și a

    factorilor de

    evaluare în

    documentația de

    atribuire sau

    în anunțul de

    participare

    | Contractul a fost atribuit cu respectarea

    cerințelor privind publicitatea, reglementate

    de legislația națională și comunitară privind

    achizițiile publice, dar în documentația de

    atribuire sau în anunțul de participare nu au

    fost expuse toate criteriile de calificare și

    selecție și/sau factorii de evaluare ori

    aceștia nu au fost suficient descriși.

    | 25% din valoarea contractului

    în cauză.

    Rata reducerii/corecției poate fi

    diminuată la 10% sau la 5%, în

    funcție de gravitate.

    | 1.6.

    | Aplicarea de

    criterii de

    atribuire

    (factori de

    evaluare)

    nelegale

    | Contractul a fost atribuit prin aplicarea de

    criterii de atribuire (factori de evaluare)

    nelegale (de exemplu: folosirea unui criteriu

    de calificare și selecție ca factor de evaluare

    a ofertelor, utilizarea unui factor de evaluare

    în neconcordanță cu factorii de evaluare

    stabiliți de autoritatea contractantă în

    documentația de atribuire și anunțul de

    participare, aplicarea incorectă și/sau

    discriminatorie a factorilor de evaluare,

    nerespectarea criteriului de atribuire stabilit

    de autoritatea contractantă în anunțul de

    participare și în documentația de atribuire).

    | 25% din valoarea contractului

    în cauză.

    Rata reducerii/corecției poate fi

    diminuată la 10% sau la 5%, în

    funcție de gravitate.

    | 1.7.

    | Stabilirea în

    documentația de

    atribuire sau

    în anunțul de

    participare a

    unor criterii

    de calificare

    și selecție sau

    a unor factori

    de evaluare

    nelegali

    | Cazurile în care anumiți potențiali ofertanți

    au fost împiedicați să participe la o procedură

    de atribuire din cauza unor criterii restricti-

    ve stabilite în anunțul de participare sau în

    documentația de atribuire (de exemplu,

    obligația de a avea deja o reprezentanță în

    țară sau în regiune ori stabilirea unor

    standarde tehnice prea specifice care

    favorizează un singur operator sau cerințe

    privind deținerea de experiență în regiune)

    | 25% din valoarea contractului în

    cauză. (O reducere/corecție

    financiară în proporție de 100%

    din valoarea contractului poate fi

    aplicată în cele mai grave cazuri,

    unde există o intenție de a

    exclude în mod deliberat anumiți

    ofertanți.)

    | 1.8.

    | Definirea

    insuficientă

    sau discrimina-

    torie a

    obiectului

    contractului

    | Descrierea obiectului contractului din

    documentația de atribuire sau din anunțul de

    participare este discriminatorie ori insufici-

    entă pentru a permite ofertanților să

    identifice obiectul contractului sau autorită-

    ților contractante să atribuie contractul.

    | 25% din valoarea contractului în

    cauză.

    Rata reducerii/corecției poate fi

    diminuată la 10% sau la 5%, în

    funcție de gravitate.

    | 1.9.

    | Negocierea în

    timpul proce-

    durii de

    atribuire

    | Contractul a fost atribuit prin licitație

    deschisă sau restrânsă, dar autoritatea

    contractantă a negociat cu ofertanții pe

    parcursul procedurii de atribuire; fac excepție

    discuțiile/solicitările care au ca scop numai

    clarificarea sau completarea conținutului

    ofertelor ori precizarea obligațiilor

    autorității contractante.

    | 25% din valoarea contractului

    în cauză.

    Rata reducerii/corecției poate fi

    diminuată la 10% sau la 5%, în

    funcție de gravitate.

    | 1.10

    | Reducerea

    obiectului

    contractului

    fără reducerea

    proporțională

    a valorii

    contractului*i)

    | Contractul a fost atribuit cu respectarea

    legislației naționale și comunitare privind

    achizițiilor publice, însă a fost urmat de

    reducerea obiectului contractului, fără

    reducerea proporțională a valorii contractului

    (această reducere/corecție se aplică chiar și

    în cazul în care suma scăzută este utilizată

    pentru realizarea altor lucrări).

    | Suma corespunzătoare reducerii

    obiectului contractului plus 25%

    din valoarea finală a obiectului

    contractului (rata reducerii/

    corecției de 25% poate fi

    diminuată în cazuri justificate)

    | 1.11

    | Reducerea

    obiectului

    contractului cu

    reducerea

    proporțională

    a valorii

    contractului*i)

    | Contractul a fost atribuit cu respectarea

    legislației naționale și comunitare privind

    achizițiile publice, însă a fost urmat de

    reducerea obiectului contractului, cu

    reducerea proporțională a valorii contractului

    (această reducere/corecție se aplică chiar și

    în cazul în care suma scăzută este utilizată

    pentru realizarea altor lucrări suplimentare/

    adiționale fără respectarea dispozițiilor

    legale).

    | 25% din valoarea finală a obiec-

    tului contractului(rata reducerii/

    corecției de 25% poate fi

    diminuată în cazuri justificate)

    | 1.12

    | Aplicarea

    necorespunză-

    toare a unor

    elemente

    auxiliare

    procedurii de

    atribuire

    | Contractul a fost atribuit cu respectarea

    legislației privind achizițiile publice, însă

    nu au fost respectate unele obligații auxiliare

    cum ar fi publicarea anunțului de atribuire a

    contractului. Dacă acest tip de neregulă este

    doar de natură formală, fără un potențial

    impact financiar, nu se va aplica nicio

    reducere/corecție financiară.

    | 2%, 5% sau 10% din valoarea

    contractului, în funcție de

    gravitatea neregulii și caracterul

    repetitiv al acesteia

    2. Contracte a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit de legislația națională privind achizițiile publice pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene*)

    | Nr.

    crt.

    | Abaterea

    constatată

    |

    Descrierea abaterii constatate

    |

    Corecție/Reducere

    | 2.1.

    | Nerespectarea

    cerințelor

    privind

    asigurarea unui

    grad adecvat de

    publicitate și

    transparență*îi)

    | Contractul a fost atribuit fără lansarea

    adecvată a unei proceduri competitive,

    nerespectându-se principiul transparenței.

    | 25% din valoarea contractului în

    cauză

    | 2.2.

    | Contracte de

    achiziții (acte

    adiționale)

    pentru bunuri,

    lucrări sau

    servicii

    suplimentare,

    atribuite fără

    competiție

    adecvată, în

    absența unei

    urgențe impera-

    tive rezultate

    din evenimente

    imprevizibile

    sau în absența

    unor circumstanțe

    neprevăzute*i)

    | Contractul inițial a fost atribuit cu respec-

    tarea regulilor de achiziție, dar a fost urmat

    de unul sau mai multe contracte suplimentare

    (acte adiționale) care au fost atribuite fără

    asigurarea unei competiții adecvate, în

    absența unei urgențe imperative rezultate din

    evenimente imprevizibile sau în absența unor

    circumstanțe neprevăzute care să le justifice.

    | 25% din valoarea contractelor

    atribuite fără lansarea unei

    proceduri competitive

    | 2.3.

    | Aplicarea unor

    criterii de

    calificare și

    selecție sau a

    unor factori de

    evaluare

    nelegali

    | Aplicarea unor criterii de calificare și

    selecție sau a unor factori de evaluare care

    împiedică anumiți ofertanți potențiali să

    participe la procedura de atribuire din cauza

    restricțiilor stabilite în documentația de

    atribuire (de exemplu, obligația de a avea

    deja o reprezentanță în țară sau în regiune

    ori stabilirea unor standarde tehnice prea

    specifice care favorizează un singur operator)

    | 10% din valoarea contractului în

    cauză.

    Rata reducerii/corecției poate fi

    diminuată la 5%, în funcție de

    gravitate.

    | 2.4.

    | Încălcarea

    principiului

    tratamentului

    egal

    | Contractele au fost atribuite cu respectarea

    cerințelor privind publicitatea, dar procedura

    de atribuire a încălcat principiul tratamen-

    tului egal al operatorilor (de exemplu, în

    cazul în care autoritatea contractantă a făcut

    o alegere arbitrară a anumitor ofertanți cu

    care a negociat atribuirea contractului sau a

    oferit un tratament preferențial unuia dintre

    ofertanții invitați la negociere).

    | 10% din valoarea contractului în

    cauză.

    Rata reducerii/corecției poate fi

    diminuată la 5%, în funcție de

    gravitate.

    *i) În vederea determinării valorii optime a corecției financiare care trebuie aplicată pentru nerespectarea reglementărilor naționale privind achizițiile publice, gradul de flexibilitate este redus și nu se poate aplica decât în cazul în care prin modificările contractelor, operate după atribuirea lor, (1) autoritatea contractantă nu a modificat în mod substanțial datele cuprinse în invitația la participare și în caietul de sarcini, prin modificările aduse prin contractele suplimentare (actele adiționale), (2) dacă modificările ar fi fost incluse în invitația de participare sau în caietul de sarcini, nu ar fi avut un impact substanțial asupra ofertelor primite. Elementele esențiale privind atribuirea contractului se referă în special la valoarea contractului, natura activităților, termenul de execuție, condițiile de plată și materialele utilizate. Este întotdeauna necesară o analiză caz cu caz.

    *îi) Conceptul de "grad de publicitate adecvat" trebuie interpretat astfel:

    a) Principiul egalității de tratament și cel al nediscriminării impun o obligație de transparență care constă în garantarea, în favoarea oricărui potențial ofertant, a unui grad de publicitate care să permită atribuirea contractului în condiții adecvate de competiție. Obligația de transparență presupune că un potențial ofertant care operează pe teritoriul unui alt stat membru poate avea acces la informații relevante privind o procedură de achiziții înainte ca aceasta să fie finalizată, astfel încât, dacă acel potențial ofertant dorește, să își poată exprima interesul prin participarea la procedura respectivă.

    b) În unele cazuri, datorită unor circumstanțe speciale, cum ar fi o miză economică foarte redusă, participarea la o procedură de achiziții poate să nu prezinte interes pentru operatorii economici care operează în alte state membre. În aceste cazuri, efectele asupra libertăților fundamentale trebuie să fie considerate ca fiind prea aleatorii și prea indirecte ca să justifice aplicarea normelor juridice derivate din dreptul comunitar primar și din acest motiv nu se aplică corecții financiare.

    Este de competența autorității contractante să determine dacă o procedură de achiziție prezintă sau nu un interes potențial pentru operatorii economici care operează în alt stat membru. Această decizie a autorității contractante trebuie să fie fundamentată pe o evaluare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, cum ar fi obiectul procedurii de achiziție, valoarea sa estimată, caracteristicile particulare ale sectorului de activitate în cauză (mărimea și structura pieței, practicile comerciale etc.), precum și zona geografică în care este organizată procedura de achiziție.

Ai o întrebare despre anexă din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, c…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit