Capitolul IV Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli

Art. 38 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, c… — Stingerea creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează prin:

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora · Drept Administrativ

În vigoare din 30.06.2022Formă consolidată la 24.12.2025 2 versiuni

a) încasare;

b) deducere din plățile/rambursările următoare;

b^1) Prin excepție de la prevederile lit. b), în cazul proiectelor fazate, deducerea din plățile/rambursările următoare se poate realiza și în cadrul fazelor ulterioare aferente acestor proiecte pentru creanțele stabilite într-o fază anterioară.

c) executarea garanțiilor bancare depuse de debitor în aplicarea prevederilor contractului/acordului de finanțare în cadrul căruia a fost emis titlul de creanță;

d) compensare, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) executare silită, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) anulare;

g) prescripție;

h) alte modalități prevăzute de lege.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 38 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 30.06.2022 – prezentmodificat prin OUG 97/2022

    Stingerea creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează prin:

    a) încasare;

    b) deducere din plățile/rambursările următoare;

    b^1) Prin excepție de la prevederile lit. b), în cazul proiectelor fazate, deducerea din plățile/rambursările următoare se poate realiza și în cadrul fazelor ulterioare aferente acestor proiecte pentru creanțele stabilite într-o fază anterioară.

    c) executarea garanțiilor bancare depuse de debitor în aplicarea prevederilor contractului/acordului de finanțare în cadrul căruia a fost emis titlul de creanță;

    d) compensare, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

    e) executare silită, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

    f) anulare;

    g) prescripție;

    h) alte modalități prevăzute de lege.

  2. 29.06.2011 – 30.06.2022text inițial

    Stingerea creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează prin:

    a) încasare;

    b) deducere din plățile/rambursările următoare;

    c) executarea garanțiilor bancare depuse de debitor în aplicarea prevederilor contractului/acordului de finanțare în cadrul căruia a fost emis titlul de creanță;

    d) compensare, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

    e) executare silită, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

    f) anulare;

    g) prescripție;

    h) alte modalități prevăzute de lege.

Ai o întrebare despre art. 38 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, c…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit