Capitolul VII Activitatea de raportare a neregulilor

Art. 59 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, c…

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora · Drept Administrativ

În vigoare din 30.06.2022Formă consolidată la 24.12.2025 3 versiuni

(1) La nivel național, activitatea de raportare a neregulilor, prevăzută în legislația europeană, către Comisia Europeană este coordonată de către DLAF.

(2) Formatul, termenele și procedura aplicabilă la nivel național în materie de raportare se stabilesc, pentru fiecare instrument financiar, printr-un manual elaborat de DLAF în baza regulamentelor europene și a instrucțiunilor și procedurilor OLAF.

(3) În cazul celorlalți donatori publici internaționali, raportarea neregulilor la nivel național este reglementată prin acordurile de implementare a fondurilor care provin de la aceștia.

(4) În vederea îndeplinirii unor cerințe specifice de raportare, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene pot elabora - cu respectarea prevederilor manualului prevăzut la alin. (2) - instrucțiuni/proceduri proprii.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 59 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 30.06.2022 – prezentmodificat prin OUG 97/2022

    (1) La nivel național, activitatea de raportare a neregulilor, prevăzută în legislația europeană, către Comisia Europeană este coordonată de către DLAF.

    (2) Formatul, termenele și procedura aplicabilă la nivel național în materie de raportare se stabilesc, pentru fiecare instrument financiar, printr-un manual elaborat de DLAF în baza regulamentelor europene și a instrucțiunilor și procedurilor OLAF.

    (3) În cazul celorlalți donatori publici internaționali, raportarea neregulilor la nivel național este reglementată prin acordurile de implementare a fondurilor care provin de la aceștia.

    (4) În vederea îndeplinirii unor cerințe specifice de raportare, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene pot elabora - cu respectarea prevederilor manualului prevăzut la alin. (2) - instrucțiuni/proceduri proprii, care se aprobă prin ordin al ministrului coordonator.proprii.

  2. 23.07.2012 – 30.06.2022modificat prin Legea 142/2012

    (1) La nivel național, activitatea de raportare a neregulilor, prevăzută în legislația europeană, către Comisia Europeană este coordonată de către DLAF.

    (2) Formatul, termenele și procedura aplicabilă la nivel național în materie de raportare se stabilesc, pentru fiecare instrument financiar, printr-un manual elaborat de DLAF în baza regulamentelor europene și a instrucțiunilor și procedurilor OLAF.

    (3) În cazul celorlalți donatori publici internaționali, raportarea neregulilor la nivel național este reglementată prin acordurile de implementare a fondurilor care provin de la aceștia.

    (4) În vederea îndeplinirii unor cerințe specifice de raportare, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene pot elabora - cu respectarea prevederilor manualului prevăzut la alin. (2) - instrucțiuni/proceduri proprii, care se aprobă prin ordin al ministrului coordonator.

  3. 29.06.2011 – 23.07.2012text inițial

    (1) La nivel național, activitatea de raportare a neregulilor, prevăzută în legislația europeană, către Comisia Europeană este coordonată de către DLAF.

    (2) Formatul, termenele și procedura aplicabilă la nivel național în materie de raportare se stabilesc, pentru fiecare instrument financiar, printr-un manual elaborat de DLAF în baza regulamentelor europene și a instrucțiunilor și procedurilor OLAF.

    (3) În cazul celorlalți donatori publici internaționali, raportarea neregulilor la nivel național este reglementată prin acordurile de implementare a fondurilor care provin de la aceștia.

Ai o întrebare despre art. 59 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, c…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit