Art. 45 Regulamentul (UE) 904/2010 - Cooperare Administrativă și Combaterea… — Directiva 2006/112/CE - Transmiterea electronică a declarațiilor fiscale
Regulamentul (UE) 904/2010 - Cooperare Administrativă și Combaterea Fraudei TVA · Drept European
(1) Declarația conținând informațiile stabilite la articolele 365 și 369g din Directiva 2006/112/CE se transmite pe cale electronică. Detaliile tehnice, inclusiv un mesaj electronic comun, se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2) din prezentul regulament.
(2) Statul membru de identificare transmite aceste informații pe cale electronică autorității competente a statului membru de consum în cauză, în termen de cel mult 10 zile de la sfârșitul lunii în cursul căreia a fost primită declarația. Informațiile prevăzute la articolul 369g paragraful al doilea din Directiva 2006/112/CE se transmit, de asemenea, autorității competente a statului membru de stabilire interesat. Statele membre care au solicitat ca declarația fiscală să se întocmească într-o monedă națională diferită de euro convertesc sumele în moneda euro la cursul de schimb valabil în ultima zi a perioadei de raportare. Conversia se efectuează utilizând ratele de schimb publicate de Banca Centrală Europeană pentru ziua respectivă sau, în cazul în care nu se publică rate de schimb în acea zi, pentru următoarea zi de publicare. Detaliile tehnice de transmitere a acestor informații se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2) din prezentul regulament.
(3) Statul membru de identificare transmite prin mijloace electronice statului membru de consum informațiile necesare pentru asocierea fiecărei plăți cu declarația fiscală trimestrială corespunzătoare.
Ai o întrebare despre art. 45 din Regulamentul (UE) 904/2010 - Cooperare Administrativă și Combaterea…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit