Art. 51 Regulamentul (UE) 904/2010 - Cooperare Administrativă și Combaterea… — Regulamentul privind comunicarea informațiilor

Regulamentul (UE) 904/2010 - Cooperare Administrativă și Combaterea Fraudei TVA · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Informațiile comunicate în temeiul prezentului regulament sunt furnizate, în măsura posibilului, prin mijloace electronice, conform modalităților care urmează să fie adoptate în conformitate cu procedura menționată la articolul 58 alineatul (2).

(2)   În cazurile în care solicitarea nu a fost transmisă complet prin sistemul electronic menționat la alineatul (1), autoritatea solicitată confirmă primirea solicitării prin mijloace electronice, fără întârziere și, în orice caz, nu mai târziu de cinci zile lucrătoare de la primire.

În cazurile în care autoritatea a primit o solicitare sau o informație fără să fie destinatarul avut în vedere, aceasta îi transmite expeditorului un mesaj prin mijloace electronice, fără întârziere și, în orice caz, nu mai târziu de cinci zile lucrătoare de la primire.

Ai o întrebare despre art. 51 din Regulamentul (UE) 904/2010 - Cooperare Administrativă și Combaterea…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit