Art. 55 Regulamentul (UE) 904/2010 - Cooperare Administrativă și Combaterea… — Regulamentul privind utilizarea informațiilor și protecția acestora

Regulamentul (UE) 904/2010 - Cooperare Administrativă și Combaterea Fraudei TVA · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Informațiile comunicate sau culese sub orice formă, în temeiul prezentului regulament, inclusiv toate informațiile la care un funcționar a avut acces în condițiile prevăzute la capitolele VII, VIII și X, precum și în cazurile menționate la alineatul (2) din prezentul articol sunt reglementate de obligația păstrării secretului oficial și se bucură de protecția acordată informațiilor similare, atât în temeiul legislației naționale a statului membru care le-a primit, cât și al dispozițiilor corespondente aplicabile autorităților Uniunii. Astfel de informații nu pot fi utilizate decât în condițiile prevăzute în prezentul regulament.

Aceste informații pot fi utilizate pentru stabilirea bazei de impozitare sau pentru perceperea sau controlul administrativ al impozitelor în scopul stabilirii bazei de impozitare.

De asemenea, informațiile pot fi utilizate pentru evaluarea altor prelevări, drepturi și taxe reglementate de articolul 2 din Directiva 2008/55/CE a Consiliului din 26 mai 2008 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, drepturi, taxe și alte măsuri [(9)](#ntr9-L_2010268RO.01000101-E0009).

De asemenea, acestea pot fi folosite în legătură cu procedurile judiciare care pot implica sancțiuni, inițiate ca urmare a încălcării legislației fiscale, fără a aduce atingere normelor generale și dispozițiilor legale care reglementează drepturile acuzaților și martorilor în cadrul acestor proceduri.

(2)   Persoanele acreditate în mod corespunzător de Autoritatea de Acreditare de Securitate a Comisiei pot avea acces la aceste informații numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru întreținerea și dezvoltarea rețelei CCN/CSI.

(3)   Prin derogare de la alineatul (1), autoritatea competentă a statului membru care furnizează informațiile permite utilizarea acestora în alte scopuri în statul membru al autorității solicitante în cazul în care, în temeiul legislației statului membru al autorității solicitate, informațiile pot fi utilizate în scopuri similare.

(4)   În cazul în care autoritatea solicitantă consideră că informațiile pe care le-a primit de la autoritatea solicitată ar putea fi utile autorității competente a unui stat membru terț, ea le poate transmite acesteia din urmă. Ea informează autoritatea solicitată în prealabil cu privire la aceasta. Autoritatea solicitată poate prevedea ca transmiterea informațiilor către un terț să facă obiectul acordului său prealabil.

(5)   Orice stocare sau schimb de informații menționat în prezentul regulament face obiectul dispozițiilor de punere în aplicare a Directivei 95/46/CE. Cu toate acestea, în scopul aplicării corecte a prezentului regulament, statele membre limitează domeniul de aplicare a obligațiilor și drepturilor prevăzute la articolul 10, articolul 11 alineatul (1), articolele 12 și 21 din Directiva 95/46/CE, în măsura în care acest lucru este necesar pentru protejarea intereselor menționate la articolul 13 alineatul (1) litera (e) din directiva menționată.

Ai o întrebare despre art. 55 din Regulamentul (UE) 904/2010 - Cooperare Administrativă și Combaterea…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit