Art. 19 Regulamentul (UE) 1215/2012 - Competență Judiciară (Bruxelles Ibis) — Competența în materia contractelor individuale de muncă
Regulamentul (UE) 1215/2012 - Competență Judiciară (Bruxelles Ibis) · Drept European
De la dispozițiile prezentei secțiuni nu se poate deroga decât prin convenții:
1.
ulterioare nașterii litigiului;
2.
care permit consumatorului să sesizeze alte instanțe decât cele prevăzute în cadrul prezentei secțiuni; sau
3.
încheiate între consumator și cealaltă parte la contract, ambii având la data încheierii contractului domiciliul sau reședința obișnuită în același stat membru, convenții care atribuie competență instanțelor din statul membru respectiv, cu condiția ca aceste convenții să nu fie interzise de legislația statului membru în cauză.
Competența în materia contractelor individuale de muncă
Ai o întrebare despre art. 19 din Regulamentul (UE) 1215/2012 - Competență Judiciară (Bruxelles Ibis)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit