Art. 47 Regulamentul (UE) 1215/2012 - Competență Judiciară (Bruxelles Ibis)
Regulamentul (UE) 1215/2012 - Competență Judiciară (Bruxelles Ibis) · Drept European
(1) Cererea de refuz al executării se depune la instanța pe care statul membru în cauză a comunicat-o Comisiei, în temeiul articolului 75 litera (a), ca fiind instanța la care se depune cererea.
(2) Procedura de refuz a executării, în măsura în care nu este reglementată de prezentul regulament, se determină conform legislației statului membru solicitat.
(3) Solicitantul furnizează instanței o copie a hotărârii și, dacă este cazul, o traducere sau o transcriere a acesteia.
Instanța poate să se dispenseze de prezentarea documentelor menționate la primul paragraf în cazul în care le deține deja sau în cazul în care nu consideră rezonabilă furnizarea acestora de către solicitant. În cel de al doilea caz, instanța poate solicita celeilalte părți să furnizeze respectivele documente.
(4) Partea care solicită refuzul executării hotărârii pronunțate într-un alt stat membru nu are obligația de a avea o adresă poștală în statul membru solicitat. Partea respectivă nu are nici obligația de a avea un reprezentant autorizat în statul membru solicitat, cu excepția cazului în care numirea unui astfel de reprezentant este obligatorie, indiferent de cetățenia sau domiciliul părților.
Ai o întrebare despre art. 47 din Regulamentul (UE) 1215/2012 - Competență Judiciară (Bruxelles Ibis)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit