Art. 1 Regulamentul (UE) 650/2012 - Succesiuni și Certificate Europene de … — Domeniul de aplicare

Regulamentul (UE) 650/2012 - Succesiuni și Certificate Europene de Moștenitor · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Prezentul regulament se aplică succesiunilor privind patrimoniile persoanelor decedate. Regulamentul nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă.

(2)   Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament:

(a)

statutul persoanelor fizice, precum și relațiile de familie și relațiile care, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, sunt considerate ca având efecte comparabile;

(b)

capacitatea juridică a persoanelor fizice, fără a aduce atingere articolului 23 alineatul (2) litera (c) și articolului 26;

(c)

chestiunile referitoare la dispariția, absența sau moartea prezumată a unei persoane fizice;

(d)

chestiunile legate de aspectele patrimoniale ale regimurilor matrimoniale și de aspectele patrimoniale ale relațiilor care sunt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca având efecte comparabile cu cele ale căsătoriei;

(e)

obligațiile de întreținere, altele decât cele pentru cauză de moarte;

(f)

condițiile de formă ale dispozițiilor privind aspecte patrimoniale pentru cauză de moarte întocmite în formă verbală;

(g)

drepturile de proprietate și bunurile constituite sau transferate altfel decât prin succesiune, de exemplu prin liberalități, prin proprietatea comună căreia i se aplică dreptul partenerului supraviețuitor, prin planurile de pensii, prin contractele de asigurare și acordurile similare, fără a aduce atingere articolului 23 alineatul (2) litera (i);

(h)

chestiunile reglementate de dreptul societăților comerciale și al altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu, cum ar fi clauzele incluse în actele constitutive și în statutele societăților comerciale și al altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu, care stabilesc ce anume se va întâmpla cu acțiunile în cazul decesului membrilor acestora;

(i)

dizolvarea, expirarea duratei și fuzionarea societăților comerciale și a altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu;

(j)

constituirea, administrarea și dizolvarea trusturilor;

(k)

natura drepturilor reale; și

(l)

orice înscriere într-un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele legale pentru o astfel de înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într-un registru.

Ai o întrebare despre art. 1 din Regulamentul (UE) 650/2012 - Succesiuni și Certificate Europene de …?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit