Art. 118 Codul vamal al Uniunii — Mărfuri defecte sau neconforme cu dispozițiile contractului

Regulamentul (UE) 952/2013 - Codul Vamal al Uniunii (CVU/UCC) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Se procedează la rambursarea sau la remiterea cuantumului taxelor la import în cazul în care notificarea datoriei vamale se referă la mărfuri refuzate de către importator deoarece, în momentul acordării liberului de vamă, acestea erau defecte sau neconforme cu clauzele contractuale pe baza căruia au fost importate.

Se consideră mărfuri defecte mărfurile deteriorate înaintea acordării liberului de vamă.

(2)   Prin derogare de la alineatul (3), rambursarea sau remiterea se acordă cu condiția ca mărfurile să nu fi fost utilizate, cu excepția cazului în care o utilizare inițială este necesară pentru a constata defecțiunea sau neconformitatea acestora cu dispozițiile contractului, și ca acestea să fie scoase în afara teritoriului vamal al Uniunii.

(3)   Rambursarea sau remiterea nu se acordă în următoarele situații:

(a)

în cazul în care mărfurile, înainte de a fi puse în liberă circulație, au fost plasate sub un regim special pentru a fi testate, cu excepția cazului în care se stabilește că defectele mărfurilor sau nerespectarea clauzelor contractuale nu ar fi putut fi detectate în mod normal în decursul acestor teste;

(b)

în cazul în care caracterul defectuos al mărfurilor a fost luat în considerare la stabilirea clauzelor contractuale, mai ales a prețului, înainte ca mărfurile să fie plasate într-un regim vamal care presupune nașterea unei datorii vamale; sau

(c)

în cazul în care mărfurile sunt vândute de solicitant după ce s-a stabilit caracterul lor defectuos sau neconformitatea cu clauzele contractuale.

(4)   În baza unei cereri depuse de persoana interesată, autoritățile vamale autorizează, în locul scoaterii mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii, plasarea acestora sub regimul de perfecționare activă, inclusiv în vederea distrugerii, sau de tranzit extern, de antrepozitare vamală sau de zonă liberă.

Ai o întrebare despre art. 118 din Codul vamal al Uniunii?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit