Art. 124 Codul vamal al Uniunii — Stingerea

Regulamentul (UE) 952/2013 - Codul Vamal al Uniunii (CVU/UCC) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor în vigoare cu privire la nerecuperarea cuantumului taxelor la import sau la export corespunzător unei datorii vamale în caz de insolvabilitate a debitorului constatată pe cale judiciară, datoria vamală la import sau la export se stinge în următoarele cazuri:

(a)

atunci când datoria vamală nu mai poate fi notificată debitorului, în conformitate cu articolul 103;

(b)

prin plata cuantumului taxelor la import sau la export;

(c)

sub rezerva alineatului (5), prin remiterea cuantumului taxelor la import sau la export;

(d)

în cazul în care, în privința mărfurilor declarate pentru un regim vamal care comportă obligația plății taxelor la import sau la export, declarația vamală este invalidată;

(e)

în cazul în care mărfurile supuse taxelor la import și la export sunt reținute și simultan sau ulterior confiscate;

(f)

în cazul în care mărfurile supuse taxelor la import sau la export sunt distruse sub supraveghere vamală sau abandonate în favoarea statului;

(g)

în cazul în care dispariția mărfurilor sau neîndeplinirea obligațiilor care decurg din legislația vamală rezultă din distrugerea totală sau din pierderea iremediabilă a acestora ca rezultat al naturii mărfurilor sau al unui caz fortuit sau de forță majoră sau ca o consecință a unor instrucțiuni ale autorităților vamale; în sensul prezentei litere, mărfurile sunt considerate a fi pierdute în mod iremediabil în cazul în care au devenit inutilizabile de către orice persoană;

(h)

în cazul în care datoria vamală a luat naștere în temeiul articolului 79 sau al articolului 82 și sunt întrunite condițiile de mai jos:

(i)

nerespectarea care a dus la nașterea datoriei vamale nu a avut consecințe semnificative asupra funcționării corecte a regimului declarat și nu constituie o tentativă de fraudă;

(ii)

toate formalitățile necesare pentru reglementarea situației mărfurilor sunt îndeplinite ulterior;

(i)

în cazul în care mărfurile, puse în liberă circulație fără taxe la import sau cu o taxă redusă datorită destinației lor finale, au fost exportate cu permisiunea autorităților vamale;

(j)

în cazul în care datoria a luat naștere în temeiul articolului 78 și în cazul în care formalitățile îndeplinite pentru a permite obținerea tratamentului tarifar preferențial menționat în articolul respectiv sunt anulate;

(k)

în cazul în care, sub rezerva alineatului (6), datoria vamală a luat naștere în temeiul articolului 79 și se furnizează autorităților vamale dovada că mărfurile nu au fost utilizate sau consumate și au fost scoase în afara teritoriului vamal al Uniunii.

(2)   În cazurile prevăzute la alineatul (1) litera (e), datoria vamală este totuși considerată, având în vedere sancțiunile aplicabile infracțiunilor vamale, ca nefiind stinsă în cazul în care legislația unui stat membru prevede că taxele la import sau la export sau existența unei datorii vamale servesc drept bază pentru stabilirea sancțiunilor.

(3)   În cazul în care, conform alineatului (1) litera (g), o datorie vamală se stinge în privința unor mărfuri puse în liberă circulație cu scutire sau reducere de taxe la import datorită destinației lor finale, deșeurile și resturile rezultate din distrugerea acestora sunt considerate drept mărfuri neunionale.

(4)   Dispozițiile în vigoare referitoare la ratele standard de pierdere iremediabilă ca rezultat al naturii mărfurilor se aplică în cazul în care persoana în cauză nu poate face dovada că pierderea efectivă o depășește pe cea calculată prin aplicarea ratei standard pentru mărfurile respective.

(5)   În cazul în care mai multe persoane sunt supuse plății cuantumului taxelor la import sau export corespunzător datoriei vamale și se acordă o remitere, datoria vamală se stinge numai pentru persoana sau persoanele pentru care remiterea a fost acordată.

(6)   În cazul menționat la alineatul (1) litera (k), datoria vamală nu este stinsă în privința oricărei persoane care a comis o tentativă de fraudă.

(7)   În cazul în care datoria vamală ia naștere în temeiul articolului 79, aceasta se stinge în privința persoanei al cărei comportament nu a implicat nicio tentativă de fraudă și care a contribuit la lupta împotriva fraudei.

Ai o întrebare despre art. 124 din Codul vamal al Uniunii?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit