Art. 182 Codul vamal al Uniunii — Înscrierea în evidențele declarantului
Regulamentul (UE) 952/2013 - Codul Vamal al Uniunii (CVU/UCC) · Drept European
(1) Autoritățile vamale pot autoriza o persoană, în baza unei cereri, să depună o declarație vamală, inclusiv o declarație simplificată, sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului, cu condiția ca datele din declarația respectivă să fie la dispoziția autorităților vamale în sistemul electronic al declarantului la momentul depunerii declarației sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului.
(2) Declarația vamală se consideră acceptată în momentul în care mărfurile sunt înscrise în evidențe.
(3) Autoritățile vamale pot acorda, în baza unei cereri, o derogare de la obligația prezentării mărfurilor. În acest caz, se consideră că liberul de vamă a fost acordat la momentul efectuării înscrierii în evidențele declarantului.
Derogările pot fi acordate doar în cazul în care sunt întrunite toate condițiile următoare:
(a)
declarantul este un operator economic autorizat pentru simplificări vamale;
(b)
natura și fluxul mărfurilor în cauză justifică acest lucru și sunt cunoscute de autoritatea vamală;
(c)
biroul vamal de supraveghere are acces la toate informațiile pe care le consideră necesare pentru a-și putea exercita drepturile de examinare a mărfurilor în cazul în care acest lucru este necesar;
(d)
la momentul efectuării înscrierii în evidențe, mărfurile nu mai fac obiectul prohibițiilor sau restricțiilor, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare în acest sens în autorizație.
Cu toate acestea, biroul vamal de supraveghere poate solicita în situații specifice ca mărfurile să fie prezentate.
(4) Condițiile în care se permite acordarea liberului de vamă pentru mărfuri sunt menționate în autorizație.
Ai o întrebare despre art. 182 din Codul vamal al Uniunii?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit