Art. 247 Codul vamal al Uniunii — Mărfuri neunionale în zone libere
Regulamentul (UE) 952/2013 - Codul Vamal al Uniunii (CVU/UCC) · Drept European
(1) Mărfurile neunionale, pe perioada în care rămân în zonele libere, pot fi puse în liberă circulație sau plasate sub regimul de perfecționare activă, de admitere temporară sau de destinație finală, în condițiile prevăzute de aceste regimuri.
În astfel de cazuri, acestea nu sunt considerate ca aflându-se sub regimul de zonă liberă.
(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor aplicabile aprovizionărilor sau proviziilor de alimente și în cazul în care regimul respectiv o permite, alineatul (1) nu împiedică utilizarea sau consumarea mărfurilor care, în cazul punerii în liberă circulație sau al admiterii temporare, nu vor fi supuse aplicării de taxe la import sau măsurilor adoptate în cadrul politicii agricole comune sau al politicilor comerciale.
În cazul unei asemenea utilizări sau consumări, nu este necesară o declarație vamală de punere în liberă circulație sau de plasare sub regimul de admitere temporară.
Cu toate acestea, este necesară o declarație în cazul în care mărfurile sunt supuse unui contingent sau unui plafon tarifar.
Ai o întrebare despre art. 247 din Codul vamal al Uniunii?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit