Art. 267 Codul vamal al Uniunii — Supravegherea vamală și formalitățile la ieșire
Regulamentul (UE) 952/2013 - Codul Vamal al Uniunii (CVU/UCC) · Drept European
(1) Mărfurile care urmează a fi scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii sunt supuse supravegherii vamale și pot face obiectul controalelor vamale. Dacă este cazul, autoritățile vamale pot determina traseul care trebuie urmat și termenul care trebuie respectat atunci când mărfurile sunt scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii.
(2) Mărfurile care urmează să fie scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii sunt prezentate în vamă la ieșire de către una dintre următoarele persoane:
(a)
persoana care scoate mărfurile de pe teritoriul vamal al Uniunii;
(b)
persoana în numele sau pe seama căreia acționează persoana care scoate mărfurile de pe teritoriul vamal al Uniunii;
(c)
persoana care își asumă responsabilitatea transportării mărfurilor înaintea ieșirii acestora de pe teritoriul vamal al Uniunii.
(3) Mărfurile care urmează să fie scoase din teritoriul vamal al Uniunii fac, după caz, obiectul următoarelor:
(a)
rambursarea sau remiterea taxelor la import;
(b)
plata restituirilor la export;
(c)
încasarea taxelor la export;
(d)
formalitățile necesare conform dispozițiilor în vigoare în materie de alte taxe;
(e)
aplicarea prohibițiilor sau a restricțiilor justificate din motive, între altele, de moralitate publică, politici publice sau securitate publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor, a animalelor sau de ocrotire a plantelor, de protecție a mediului înconjurător, protecția patrimoniului național cu valoare artistică, istorică sau arheologică și de protecție a proprietății industriale sau comerciale, inclusiv controlul precursorilor de droguri, al mărfurilor care încalcă anumite drepturi de proprietate intelectuală și al sumelor de bani în numerar, precum și punerea în aplicare a măsurilor de conservare și de gestiune a patrimoniului piscicol și a măsurilor de politică comercială.
(4) Liberul de vamă la ieșire se acordă de către autoritățile vamale cu condiția ca mărfurile în cauză să fie scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii în aceeași stare în care se aflau în momentul:
(a)
acceptării declarației vamale sau a declarației de reexport; sau
(b)
depunerii declarației sumare de ieșire.
Ai o întrebare despre art. 267 din Codul vamal al Uniunii?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit