Art. 34 Codul vamal al Uniunii — Gestionarea deciziilor referitoare la informațiile obligatorii
Regulamentul (UE) 952/2013 - Codul Vamal al Uniunii (CVU/UCC) · Drept European
(1) Valabilitatea unei decizii ITO încetează înainte de sfârșitul perioadei menționate la articolul 33 alineatul (3) atunci când nu mai este conformă cu dispozițiile de drept, ca urmare a oricăreia dintre următoarele situații:
(a)
adoptarea unei modificări la nomenclaturile menționate la articolul 56 alineatul (2) literele (a) și (b);
(b)
adoptarea măsurilor menționate la articolul 57 alineatul (4);
cu efect de la data aplicării modificării sau măsurilor respective.
(2) Valabilitatea unei decizii IOO încetează înainte de sfârșitul perioadei menționate la articolul 33 alineatul (3) în oricare dintre următoarele cazuri:
(a)
în cazul în care un regulament este adoptat sau un acord este încheiat de către Uniune și devine aplicabil în Uniune, iar decizia IOO nu mai este conformă dispozițiilor de drept prevăzute în acesta, cu efect de data aplicării regulamentului sau acordului respectiv;
(b)
în cazul în care nu mai este compatibilă cu Acordul privind regulile de origine instituit în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) sau cu notele explicative sau cu un aviz privind originea adoptat pentru interpretarea acestui acord, cu efect de la data publicării lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(3) Valabilitatea deciziilor ITO și IOO nu încetează cu efect retroactiv.
(4) Prin derogare de la articolul 23 alineatul (3) și articolul 27, deciziile ITO și IOO sunt anulate în cazul în care sunt fondate pe informații inexacte sau incomplete furnizate de către solicitant.
(5) Deciziile ITO și IOO se revocă în conformitate cu articolul 23 alineatul (3) și cu articolul 28. Cu toate acestea, astfel de decizii nu se revocă la cererea titularului deciziei.
(6) Deciziile ITO și IOO nu pot fi modificate.
(7) Autoritățile vamale revocă deciziile ITO:
(a)
în cazul în care nu mai sunt compatibile cu interpretarea oricăreia dintre nomenclaturile menționate la articolul 56 alineatul (2) literele (a) și (b) decurgând din oricare dintre următoarele situații:
(i)
notele explicative menționate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) a doua liniuță din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun [(13)](#ntr13-L_2013269RO.01000101-E0013), cu efect de la data publicării acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(ii)
o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu efect de la data publicării dispozitivului hotărârii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
(iii)
deciziile de clasificare, avizele de clasificare sau modificări ale notelor explicative ale Nomenclaturii Sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, adoptată de organizația înființată de Convenția de instituire a Consiliului de Cooperare Vamală, încheiată la 15 decembrie 1950, cu efect de la data publicării comunicării Comisiei în seria „C” a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene; sau
(b)
în alte cazuri specifice.
(8) Deciziile IOO sunt revocate:
(a)
în cazul în care nu mai sunt compatibile cu o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu efect de la data publicării dispozitivului hotărârii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; sau
(b)
în alte cazuri specifice.
(9) În cazul în care se aplică alineatul (1) litera (b) sau alineatele (2), (7) sau (8), o decizie ITO sau IOO mai poate fi utilizată pentru contracte ferme și definitive bazate pe decizia respectivă și încheiate înainte de încetarea valabilității sau de revocare. Această utilizare prelungită nu se aplică în cazul adoptării unei decizii IOO pentru mărfuri destinate exportului.
Utilizarea prelungită menționată la primul paragraf nu depășește șase luni de la data la care decizia ITO sau IOO încetează să fie valabilă sau este revocată. Cu toate acestea, o măsură menționată la articolul 57 alineatul (4) sau la articolul 67 poate exclude respectiva utilizare prelungită sau poate prevedea o perioadă mai scurtă. În cazul produselor pentru care se depune un certificat de import sau de export în timpul desfășurării formalităților vamale, perioada de șase luni se înlocuiește cu perioada de valabilitate a certificatului.
Pentru a beneficia de utilizarea prelungită a unei decizii ITO sau IOO, destinatarul deciziei respective depune o cerere către autoritatea vamală care a luat decizia, în termen de 30 de zile de la data la care aceasta încetează să fie valabilă sau la care este revocată, precizând cantitățile pentru care se solicită o perioadă de utilizare prelungită și statul membru sau statele membre în care mărfurile vor fi vămuite în timpul perioadei de utilizare prelungită. Autoritatea vamală respectivă ia o decizie privind utilizarea prelungită și o notifică titularului, fără întârziere și în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a primit toate informațiile necesare pentru a putea lua decizia în cauză.
(10) Comisia notifică autoritățile vamale în cazul în care:
(a)
este suspendată luarea deciziilor ITO sau IOO pentru mărfuri în cazul cărora nu este asigurată clasificarea tarifară uniformă și corectă sau stabilirea uniformă și corectă a originii;
(b)
este retrasă suspendarea menționată la litera (a).
(11) Comisia poate adopta decizii prin care să impună statelor membre să revoce decizii ITO sau IOO pentru a asigura o clasificare tarifară uniformă și corectă, respectiv stabilirea uniformă și corectă a originii mărfurilor.
Ai o întrebare despre art. 34 din Codul vamal al Uniunii?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit